OCHIUL MAGIC Din nou despre parcări…bată-le-ar vina!

Nu ştiu cum fac, dar de fiecare dată când ies în oraş mi se pun parcă pe tavă, fel şi fel de neconformităţi, să le zic aşa. Şi chiar nu vreau să văd prea des nereguli, grosolănii. Din contră, aş prefera să întâlnesc şi lucruri demne de pus pe panoul faptelor bune.
Astăzi vorbim despre şoferi, făcând referire la cei care-şi dau cu stângul în dreptul. Începem cu cei care intră în parcările supermarketurilor. Cât e parcarea de mare şi la câte locuri pentru oameni normali sunt puse la dispoziţie, sunt şoferi care îşi alocă tocmai parcările rezervate persoanelor cu dizabilități. Sunt puţine puse la dispoziţie, dar cu toate acestea, se găsesc mulţi care parchează tocmai aici.
Nu cred că lenea poate fi atât de mare încât să n-ai chef, timp, ori chiar bun simţ să parchezi pe un alt loc destinat ţie, om sănătos.
Un alt exemplu legat tot de şoferi l-am întâlnit într-o dimineaţă de marţi. Iată că de data aceasta, un posesor de autoturism, a socotit că cel mai bun loc de parcare este pe trotuar. Fapta s-a petrecut în cartierul Unirii…
O să spună că se grăbea, că nu era loc de parcare…însă, faptul că descărca marfă, nu-l disculpă şi nu-i deloc motiv de parcare neregulamentară. Nu cred că e momentul ca pietonii să se mute pe stradă, iar maşinile pe trotuar.
O atitudine deranjantă, până la urmă, pe care ar trebui să ne-o schimbăm, pentru că și noi, pietonii, dacă deranjăm prin prezența noastră pe partea carosabilă șoferii, suntem aspru sancționați cu vorbe grele. Așadar, ar fi bine dacă fiecare ar respecta regulile, fie pentru pietoni, fie pentru șoferi.

Cezara ŞTEFAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*