Carte dedicată „Muzeului Ciobotă-Petruţ” din Lunca Bradului

Tradiţia, folclorul şi obiceiul strămoşesc, au fost redate cu mare pasiune şi dăruire în lucrarea “Muzeul Ciobotă-Petruţ Lunca Bradului”, autoarea acesteia fiind Andreea Petruţ şi Rusalina Petruţ, care prin această operă au dorit să promoveze arhaicul românesc întâlnit la muzeul cu acelaşi nume.

Oameni de cultură, preoţi, dar şi autorităţile locale au participat la lansarea cărţii „Muzeul Ciobotă -Petruţ”, evenimentul desfăşurându-se chiar în curtea Muzeului din Lunca Bradului, unde acesta a fost încununat şi de un deosebit program artistic. Muzeul cu specific etnografic, ne oferă o frumoasă călătorie în timp, descoperind astfel, viaţa rurală din vremurile trecute. Naşterea Muzeului din Lunca Bradului este dovada mamei şi a fiicei, de a conserva şi transmite mai departe cultura noastră populară. Prin obiectele expuse în muzeu şi totodată şi prin această lucrare, sunt amintite ocupaţiile de bază din zona Lunca Bradului, printre care pădurăritul, plutăritul, prelucrarea şi comerţul lemnului, ocupaţii care au fost un vector de dezvoltare pentru comunitate. Andreea Petruţ, una dintre autoarele acestei cărţi, dar şi cea care a pus bazele Muzeului, a declarat că „încă din copilărie am îndrăgit folclorul şi tradiţiile populare româneşti. De atunci fac parte dintr-un ansamblu renmit de dansuri populare „Cununa Călimanilor” din comuna Deda, unde am peste 12 ani de activitate. Dragostea de cântec şi joc am moştenit-o din moşi strămoşi şi tocmai de aceea am hotărât împreună cu familia mea să păstrăm cu sfinţenie obiectele, tradiţiile şi obiceiurile populare, dând viaţă Muzeului Ciobotă-Petruţ, loc minunat şi plin de poveste.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*