OCHIUL MAGIC …atunci când prostia ar putea să doară…

E duminică dimineaţa…ai chef să ieşi la o plimbare matinală, să-ţi limpezeşti gândurile, să fii doar tu cu tine şi câteva păsărele care-ţi cântă-n strună…
Vrei să vezi în jurul tău doar zâmbete, să vezi culoare, chiar un strop de soare stingher pe cer…Însă, toate aceste dorinţe desprinse parcă dintr-o fantezie, ca şi cum nimic din ce-ţi doreşti n-ar putea fi real, se năruiesc. Cum, când?
Două zone străbătute, Parcul Tineretului şi Cartierul Unirii, au fost suficiente ca imaginea din acea frumoasă dimineaţă de duminică, să nu-mi mai cadă deloc bine. Noroc că apucasem să-mi beau cafeaua, că asta a reuşit să-mi mai taie din dispreţul pentru cele văzute.
Minipubele stradale răsturnate, în jurul cărora trona mizeria şi prostia lăsată-n urmă de autori necunoscuţi. Genul ăsta de oameni nu se învaţă minte. Nu e prima dată când văd asemenea imagini „apocaliptice”. În alte zile, am zărit coşuri incendiate, sparte, ca şi cum rebelii fără margini au ţinut morţiş să joace fotbal cu ele.
Zici că-s atât de obişnuiţi cu astfel de gesturi, încât parcă le-a intrat în reflex ca musai, da’ musai în fiecare sfârşit de săptămână, duminca dimineaţa, coşurile astea amărâte să fie lovite, iar gunoiul din ele, aruncat la voia întâmplării.
În aceste condiţii, putem constata că există o permanentă nepăsare şi prostie. Și-aşteptăm degeaba civilizaţia, dacă unii dintre noi au impresia că trăiesc în junglă. Daa, jungla urbană! Apropo, voi, cei certaţi cu bunul simţ, nu prea reuşiţi să faceţi pe „şmecherii” ori să impresionaţi. Poate ar fi momentul să vă găsiţi alte preocupări! Poate ar fi utile mai multe patrule de noapte, mai ales după ora 2:00 – 3:00 când „rebelii” îşi ies din piele odată plecaţi din discoteci, de pe la baruri, „parfumaţi” cu licoarea lui Bachus.

Cezara Ştefan

gunoi3gunoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*