Deblocarea proiectelor majore pentru judeţ, prioritatea PSD Mureş

Barajul de la Răstoliţa, autostrada, depozitul de deşeuri, magistrala de apă şi centura de ocolire a Tîrgu-Mureşului vor propulsa judeţul în topul celor mai dezvoltate judeţe din România.
10849847_767658673305909_2109485268147939392_n
Acestea sunt proiectele pe care se va concentra echipa PSD Mureş în perioada următoare, proiecte care trebuie să demareze sau să revină în atenţia autorităţilor centrale. Multe investiţii majore ale judeţului au fost blocate din cauză că s-au împotmolit la licitaţii sau la procedurile birocratice şi nu a existat interes în reluarea acestora.
Preşedintele PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, a declarat că soluţia pentru deblocarea acestora este un lobby constant, atât la nivel local cât şi la nivel central.
„Faptul că la nivel judeţean PSD a câştigat alegerile şi şi-a asumat o guvernare la nivel de judeţ, ne obligă la proiecte mari. Pentru a le realiza, este nevoie să ai răbdare cu oamenii care iau decizia, să îi asculţi şi să îi îndrumi. Este foarte greu, însă secretul unui om politic bun este de a avea puterea să coaguleze cât mai multe forţe politice şi administrative pentru proiecte majore. Nu e momentul să îi acuzi pe cei din trecut, pentru că timpul trece foarte repede şi nu are rost să îl irosim. Trebuie să continui ce au făcut bun ceilalţi, nu să acuzi. De exemplu, sunt aproape 30 de ani de când a început construirea barajului de la Răstoliţa şi încă se caută vinovaţii pentru întârzierea proiectului, cine a avut interese în exproprieri şi alte cauze. Terenurile trebuie expropriate rapid, deoarece proiectul este finalizat în proporţie de peste 90%.  Un alt exemplu de proiect care trebuie finalizat cât mai repede este centura de ocolire a municipiului Tîrgu-Mureş. Aceasta, împreună cu autostrada, va plasa judeţul Mureş pe locul pe care îl merită şi pe care îl poate obţine datorită resurselor sale, printre cele mai dezvoltate judeţe ale ţării.
Urgentă este și deschiderea depozitului de deşeuri de la Sânpaul, dar şi construirea unei magistrale de apă în zona de câmpie. Trebuie să ne ambiţionăm să finalizăm aceste proiecte, nu se poate să blochezi un proiect început, finanţat şi să întârzii ani de zile cu licitaţiile”, a declarat Vasile Gliga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*