
O altfel de vacanţă pentru elevii reghineni
Luna iulie a fost o lună plină de activităţi educative şi distractive pentru elevii reghineni şi nu numai. Activitățile s-au adresat tuturor celor care au dorit să-şi petreacă vacanţa într-un mod diferit. O mulţime de ateliere şi activităţi în diferite locaţii ale municipiului i-au făcut pe cei mici să nu cunoască monotonia.
Păpuși vesele
Activităţile au debutat cu Tabăra de creaţie de la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin, unde micuţii au avut posibilitatea să se delecteze în cadrul atelierelor de confecţionat păpuşi, olărit sau prepararea pâinii tradiţionale pe vatră. Activităţile au avut ca scop dezvoltarea abilităţilor casnice, dar şi deschiderea gustului pentru frumos şi tradiţional. Cu ac, aţe, nasturi, mărgeluţe şi materiale textile, micuţii au încercat să-şi creeze fiecare modelul de păpuşă dorit, sub atenta îndrumare a creatoarei de păpuşi Mărioara Popovici. Fetiţe sau băieţi, toţi au încercat să creeze cea mai veselă păpuşă. Au meşterit, au cusut, au decupat, au lipit şi în cele din urmă, capodopera lor a putut fi luată acasă.
Cuptorul bunicii
La fel de distractive au fost şi atelierele de preparare şi coacere a pâinii şi olăritul, ateliere în cadrul cărora copii au învăţat să mânuiască atât roata de olar cât şi aluatul de pâine al bunicii. „Astfel de activităţi din perioada vacanţelor au devenit o tradiţie pentru Muzeul Etnografic „Anton Badea”, dorindu-ne să aducem în viaţa fiecărui copil măcar o zi din ceea ce înseamnă vacanţa la bunici la ţară ” a declarat Roxana Man, manager Muzeul Etnografic „Anton Badea”.
Icoana, colț de Rai
Activităţile distractiv-educative au continuat la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu” unde a avut loc cea de-a X-a ediţie a taberei de vacanță „Icoana, colț de Rai – Minte, trup și suflet”. În cadrul taberei, elevi şi profesori din şase judeţe au desfăşurat ateliere de pictură pe sticlă, au confecţionat podoabe sau au ieşit în natură, activităţi, menite să le dezvolte creativitatea şi deprinderile practice.
Pictură tradițională secuiască
Luna atelierelor nu se putea încheia decât printr-un atelier şi nu unul oarecare, ci un atelier de pictură tradiţională secuiască. 15 elevi de grădiniţă şi ciclu primar au transpus pe lemn modelele tradiţionale din zona Homorodului, sub atenta îndrumare a profesorului Kiss Andor. „Scopul atelierului nostru este de a –i face pe copii să descopere tradiţia poporului maghiar în ceea ce înseamnă decoratul mobilierului casnic. Vopselele cu care lucrăm sunt unele speciale, fabricate manual după reţeta tradiţională” a declarat Kiss Andor, organizatorul atelierului.
Prin astfel de activităţi, copiii din municipiul Reghin au şansa să descopere atât viaţa arhaică pe care au trăit-o părinţii şi bunicii lor cât şi frumuseţile folclorului şi a tradiţiei străbune.