Timpul … prieten sau duşman?

Timpul, un cuvânt atât de prezent în vocabularul nostru. Auzim mereu expresii precum ”Nu am timp”,”Mi-a trecut timpul”, “Să ajungi la timp”, “A trecut timpul”, “Nu-mi ajunge timpul”. E clar! Timpul este o problemă pentru noi oamenii, deşi nu cred că există locuinţe sau oraşe în care ceasornicul să nu fie prezent şi cu toate acestea, nu reuşim să-l controlăm, dar avem şansa să-l transformăm în prieten.
De ce să vorbim despre timp, când putem să-l ignorăm, să-l exludem din viaţa şi activităţile noastre, să ne prefacem că este o cantitate neglijabilă care nu  ne afectează? Am fi atunci mai liniştiţi, mai fericiţi? Nu, deoarece conştiinţa umană are nevoie de un ţap ispăşitor pentru dezordinea din viaţă, pentru neîmpliniri şi eşecuri…şi de ce să nu fie acesta timpul? Care, dealtfel, prin tăcerea sa ne pedepseşte, ne lasă să credem că este inepuizabil şi infinit, un lucru foarte corect….el este inepuizabil, dar noi…nu! Timpul trece şi lasă urme mai mult sau mai puţin vizibile. Nimeni nu l-a văzut, dar toţi ştim că e insuficient pentru realizarea marilor noastre idealuri, pentru a ajunge acolo unde ne dorim. Deci e clar, timpul e duşmanul nostru cel mai mare. Așa ne place şi ne dorim să credem, însă, duşmanul nostru principal suntem noi înşine, ne dorim lucruri pentru care nu muncim suficient, ne dorim cunoştinţe vaste, dar nu învăţăm la timp. Ne dorim poziţii sociale, însă coloana noastră nu-i tocmai verticală, ne dorim totul, dar nu oferim nimic. Eu îmi închipui timpul ca pe un fluviu cu ape repezi în care noi suntem pescarii de vise, iluzii şi caractere, un fluviu a cărui izvor nu-l cunoaştem şi nici locul în care acesta se varsă. Îi cunoaştem doar cursul şi asta ar trebui să ne fie suficient pentru a conştientiza adevărata valoare a existenţei umane. De ce avem pretenţia să controlăm şi să cunoaştem totul despre timp şi modul în care acesta funcţionează, când votăm în fruntea societăţii în care trăim persoane despre care nu ştim nimic, ci doar ce-şi doresc aceştia? De ce gustăm preparate care nu arată foarte frumos? De ce cumpărăm produse de care nu avem nevoie, de ce, de ce? Din superficialitate, din lipsă de informare şi interes, din neatenţie, dar şi pentru aceștia tot “timpul” se face vinovat.  O întrebare care încă o consider nelămurită se referă la ce se întâmplă cu lucrurile veşnice, care nu cunosc moartea, cu cerul, cu pământul, cu luna şi soarele, cu munţii şi mările, pentru care timpul nu este împărţit în ore, zile, ani sau secole, pentru care timpul poate nici nu există. Şi atunci, dacă doar fiinţelor umane le-a fost dat să cunoască şi să conştientizeze timpul, nu suntem noi superiori, nu avem noi calităţi raţionale deosebite, nu ar fi normal să ne facem timpul prieten, să-l folosim raţional, să nu-l irosim pe nimicuri şi să ne fie suficient pentru fiecare celulă a fiinţei noastre?

Laura PAŞCAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*