A venit vacanţa!

Şcoli gimnaziale, grădiniţe, licee şi universităţi au pus punct unui an plin de muncă, activităţi şi implicare. Sfârşitul de an şcolar a fost sărbătorit cu mare fast de către toate unităţile de învăţământ din municipiu. Acesta a fost momentul în care munca elevilor şi a profesorilor a fost contabilizată şi răsplătită prin premii şi coroniţe, medii mari şi multe cunoştinţe dobândite de-a lungul anului. Emoţiile au fost mai mari pentru absolvenţi, fie ei de grădiniţă, şcoală gimnazială, liceu sau universităţi. Cu toţii au încheiat o etapă importantă din viaţa lor, păşind spre alte zări pline de necunoscut. După momente festive pregătite pentru părinţi, elevii au intrat într-o binemeritată vacanţă care îi va umple de energie şi forţe proaspete pentru anul şcolar care urmează. Structura anului şcolar 2016-2017 a fost publicată recent, în dezbatere publică, de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Potrivit documentului, elevii se vor reîntoarce la şcoală în data de 12 septembrie 2016 şi vor încheia cursurile la data de 23 iunie 2017. Noua structură vine cu modificări şi în ceea ce priveşte programul național „Şcoala altfel”. Dacă în anul curent programul s-a desfăşurat în perioada 18-22 aprilie 2016 din semestrul al doilea, anul viitor autorităţile au propus organizarea în două perioade diferite, astfel că anul şcolar va începe chiar cu acesta. Primele trei zile (perioada 12-14 septembrie 2016, adică înainte de deschiderea oficială a noului an şcolar) vor fi destinate acomodării elevilor şi profesorilor cu programul şcolar şi cu procesul de predare-învăţare. Apoi, celelalte cinci zile alocate programului vor fi stabilite de fiecare şcoală în următoarele perioade:

Pentru învăţământul preşcolar şi primar:
– 21 noiembrie 2016 – 2 decembrie 2016;
– 27 februarie 2017 – 31 martie 2017;
– 15 mai 2017 – 9 iunie 2017;
Pentru învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal:
– 17 octombrie 2016 – 2 decembrie 2016;
– 27 februarie 2017 – 31 martie 2017;
– 15 mai 2017 – 9 iunie 2017.

Structura anului şcolar 2016-2017, propusă de minister:
Semestrul I (18 săptămâni):
– cursuri: 12 septembrie 2016 – 16 decembrie 2016;
– vacanţa de iarnă: 17 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017;
– cursuri: 9 ianuarie 2017 – 3 februarie 2017;
– vacanţa intersemestrială: 4 februarie 2017 – 12 februarie 2017;
15 septembrie 2016 va fi ziua dedicată festivităţilor de deschidere a anului școlar 2016-2017. În perioada 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.
Semestrul II (17 săptămâni):
– cursuri: 13 februarie 2017 – 14 aprilie 2017;
– vacanţa de primăvară: 19 aprilie 2017 – 30 aprilie 2017;
– cursuri: 2 mai 2017 – 23 iunie 2017;
– vacanţa de vară: 24 iunie 2017 – 10 septembrie 2017.
Pentru angajaţii sistemului educaţional, anul şcolar se va desfăşura între 1 septembrie 2016 şi 31 august 2017.

Laura PAŞCAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*