Consiliul Județean Mureș modifică prețurile la produsele agricole

Consiliul Județean Mureș, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003, anunță publicul cu privire la intenția de a aproba printr-o hotărâre, modificarea prețurilor medii la produsele agricole. Aceste modificări vor fi luate în considerare în calculul pentru evaluarea în lei a arendei. Decizia a venit în urma solicitării fermierilor, care și-au exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că cele mai multe produse se vând la prețuri mai mici decât cele aprobate de Consiliul Județean Mureș, prin Hotărârea  nr. 166/2015.
Conform legii, proiectul a fost supus dezbaterii publice, începând cu data de 13 noiembrie 2015, dar nu au fost înregistrate sesizări sau contestații până în data de 17 decembrie, zi în care au fost aprobate prețurile medii pentru plata arendei în produse.
În luna martie a acestui an, un grup de fermieri au sesizat Consiliul Județean și Instituția Prefectului Mureș în scris, cu privire la prețurile mult mai mici care se practică în județul Mureș pentru plata arendei. Prefectura Mureș a solicitat Consiliului Județean, reanalizarea celor semnalate în petițiile formulate de fermieri. Totodată, Direcția pentru Agricultură Mureș a revenit asupra propunerii din 2015, cu o nouă adresă, prin care propune alte prețuri medii la produsele agricole, de această dată fiind vorba despre prețuri la nivelul celor practicate real. Conform noilor propuneri, prețurile pentru cereale sunt de 60 de bani pe kilogramul de grâu, orz, orzoaică, triticale, în timp ce prețul porumbului ar urma să fie de 55 de bani pe kilogram. Floarea soarelui va ajunge la prețul de 1,30 lei pe kilogram, iar tărâțele se vor calcula la prețul de 60 de bani pe kilogram. Lista de prețuri, care include un număr de 50 de produse agricole, o găsiți pe site-ul Consiliului Județean, ca anexă la proiectul de hotărâre ce este publicat în data de 9 mai, 2016, fiind afișat totodată la sediul instituției din Tîrgu Mureș, Piața Victoriei, nr. 1. Cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii, care au valoare de recomandare, până cel târziu în data de 19 mai, 2016, la sediul Consiliului Județean Mureș sau prin email la adresa www.cjmures.ro.

Alexandra COTOI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*