Fiecare zi are un moment ideal care, pur și simplu, se întâmplă, dar pe care nu îl poți surprinde decât dacă ești prezent 100% în ceea ce faci. Tu unde ai fost astăzi atunci când s-a-ntâmplat?

O formulă secretă a profunzimii nu există în acest sens. Și nici în oricare altul. La modul superficial, zilele noastre se succed cu o similaritate redundantă. Însă, dacă ne setăm intenția de a căuta prin dedesupturi, vom vedea că dăm peste atâtea elemente de noutate câte-n lună și în stele. De la o vârstă, cu toții ajungem să constatăm că nimeni nu vine să ne ofere oportunități fără să le muncim, să ne repete insistent cât de grozavi suntem sau să ne mângâie empatic atunci când primim câte-o scatoalcă (ne)meritată de la ceea ce numim destin. După un timp, până și cei mai copii dintre adulți tot ajung să înțeleagă că în momentele în care se plictisesc, nimeni nu mai vine cu idei de joc, cu povești sau cu blocuri colorate de plastilină. Maturizarea ne trântește, fără mănuși, în fața unei oglinzi în care suntem obligați să privim. Te vrei blazat, nemulțumit, irascibil, nearmonizat cu visele în care aproape ai ajuns să nu mai crezi? Sau poate preferi să te vezi în varianta lucidă, senină, de om curajos și blând, care e pus pe fapte de bun-simț și sentimente nobile?

Pornim, adesea, cu un plan (puțin) clar în minte prin ceea ce se cheamă viață,  însă, pas cu pas, realizăm că avem nevoie de o strategie flexibilă și adaptabilă, de un dram de creativitate, de o doză dolofană de optimism și echilibrat de multă disciplină. Am uitat ceva? Da, n-ar strica să credem într-un pic de hazard. Există în decor, deși nu bate la ochi. Marea frumusețe a vieții este întocmai faptul că ne oferă un infinit spațiu de manevră, suficiente condiții prin intermediul cărora putem ajunge acolo unde vrem sau să fim ce poftim, precum și o multitudine de posibilități de a ne petrece timpul.

În joia dinaintea Paștelui, mai exact în data de 28 aprilie, oameni cu personalități și stiluri de viață diferite și-au potrivit pașii către aceeași destinație – evenimentul lunar I Love My Health, organizat de JCI Târgu-Mureș – ajungând parcă, în decursul celor trei ceasuri petrecute împreună, la o identitate comună.

Cea de a XIV – a ediție a abordat tema „sănătății, pas cu pas” avându-i ca invitați pe Dani Pavel – personal trainer, Bea Nagy – dietetician și Ruxanda Radu – terapeut Bowen.

Dani Pavel este omul care nu tranșează chestiunile vizavi de sport în alb și negru. Este adeptul recomandărilor susținute din prisma felului de a fi a celor ce doresc să facă mișcare, de caracteristicile lor fizice, de istoricul și de idealul la care tânjesc să ajungă cei care, mai mult sau mai puțin, entuziasmați calcă pragul sălii de sport. Dietele drastice și antrenamentele (efectiv) dureroase nu sunt neapărat pași eficienți înspre un fizic armonios și de invidiat. Cel puțin nu pe termen lung, consideră colaboratorul nostru. Dani ne-a explicat cu răbdare ce înseamnă obținerea pas cu pas a unui „good-tuning” între corp și spirit, punctând semnificația unui antrenament inteligent, și anume: cu ce începem, frecvența și tipul antrenamentelor, alimentația și recuperarea post antrenament, dezvoltarea abdominală, importanța mișcărilor complexe și multe altele. Pe final, ne-a rugat să nu încărcăm cu vinovăție cuvântul odihnă, asta deoarece lumea duce o lipsă acută de așa ceva. Să ne luăm, deci, pauze de la sport, ori de câte ori corpul le pretinde, dar să nu abandonăm obișnuința de a face mișcare regulat.

Bea Nagy este de părere că nu e înțelept deloc să credem, nici măcar o clipă, că trăim pentru a mânca ci, să repetăm smerit și cu convingere, că mâncăm pentru a trăi. Bun. Și-acum, odată pus la punct și la faptă acest concept, trebuie totuși să recunoaștem că multe dintre amintirile noastre cele mai frumoase se învârt (că vrem, sau nu prea vrem, să recunoaștem) în jurul unor farfurii generoase în delicii. Micile sau marile momente de grație rar pot avea loc pe fundalul înfometării sau abținerii obositoare de la absolut tot ceea ce poftim. Dar fie nu-i ora potrivită, fie nu-i cantitatea permisă, fie combinația nu-i tocmai cea ideală pentru măsurile de model râvnite și niciodată atinse. Ceea ce am admirat la Bea este lipsa de absurditate și de prudență excesivă în ceea ce privește recomandările pe care le-a făcut privind obiceiurile alimentare. Este un nutriționist simpatic, cu inclinație către nevoile de ansamblu ale oamenilor și, mai ales, iubește viața! Iar viața înseamnă sa știi să te bucuri de clipa prezentă, să accepți că ești supus tentațiilor, că ai dreptul să lași garda jos în fața unora dintre ele, dar, în același timp, să deții suficientă motivație pentru a reveni mereu și mereu la ceea ce înseamnă echilibrul tău. Toate aceste aspecte le-a surprins în cadrul unei prezentări ce a emanat profesionalism, dar și mult firesc. Ne-a vorbit despre semnificația ortorexiei și despre cum anume putem evita această obsesie a mâncatului sănătos, a explicat aproape pe înțelesul copiilor care sunt diferențele dintre carbohidrații răi și cei buni, precum și cele dintre grăsimile bune și cele rele. În ce găsim proteinele mai ușor asimilabile, motivele pentru care hidratarea este obligatorie și cum anume putem optimiza aceste procese. A abordat chiar și problematica obiceiului prost de a cumpăra după ureche, fără o listă creată anticipat și în cunoștință de cauză, precum și modalitățile de a găti mâncăruri prietenoase organismului nostru. Toate acestea, desigur, pas cu pas…

Ruxanda Radu a vorbit despre nevoia de conectare ca motiv pentru care ne trezim în fiecare dimineață. Ați avut vreodată senzația că vă prăbușiți sub greutatea unui preaplin împins la extrem și că nu mai aveți loc în jurul vostru, precum nici în voi înșivă? Aproape cu toții știm să explicăm prin raționamente imbatabile, și cu o siguranță de sine de nestăvilit, cum că viața este prea scurtă pentru a ne ocupa gândurile, sentimentele și faptele cu lucruri inutile. Dar cum, atunci, spațiul nostru devine cotropit de obiecte sau trăiri complicate, enervante, stânjenitoare, toate făcute grămezi sau revărsate fără noimă? Câți dintre noi, în momentele de răgaz ale spiritului, s-a întâmplat să simțim o apăsare derutantă, zgomotoasă? Soluția Andei, pentru toate acestea, este conectarea. Conectarea la ceilalți, la noi înșine, la natură, este calea prin care putem să dematerializăm ceea ce ne trage în jos. Ceea ce ar trebui să fie de la sine înțeles este că orice am deține, material sau imaterial, are un preț. Un preț plătit integral sau cu chirie. Prețul conectării este acela că ne face vulnerabili. În pofida acestui neajuns, conectarea la cei din jurul nostru înlocuiește singurătatea cu sentimentul apartenenței și blazarea cu dorința de a obține mai mult, tocmai pentru a avea ce împărtăși acelora cu care suntem conectați. A fi conectat autentic, pe lângă vulnerabilizarea inerentă, înseamnă a-ți ocupa timpul și grija cu acele aspecte ale vieții încărcate de senin (ori, din contră, de descurajare, oboseală) și de rost (sau de eșecuri, de tristețe empatică). Prezentarea invitatei noastre s-a transformat, fără să realizăm măcar, într-o terapie de grup la care am ajuns cu toții să participăm activ și cu garda lăsată foarte jos. Cu toate acestea, se instaurase un sentiment al siguranței, al satisfacției că ești, în sfârșit, acceptat și înțeles. Deci, da, conectarea ne poate salva!

Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în urma acestei ediții I Love My Health este legată de faptul că boala este o stare și că sănătatea este un proces. La fel ca nefericirea și fericirea. Ambele necesită un obligatoriu exercițiu alcătuit din pași. Intră doar în responsabilitatea noastră felul în care îi succedem. Aș zice să mergem înainte, câte puțin în fiecare zi. E singura cale corectă.

Lidia Laszlo