
ONG-urile strâng rândurile la ediţia ediţia a XIV-a „Împreună pentru comunitate”
În perioada 19 – 21 mai 2016, va avea loc Târgul organizaţiilor neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”, ediţia a XIV-a, având ca tematică centrală importanţa parteneriatelor şi a dezvoltării durabile în viaţa comunităţii locale. Târgul ONG este unul din cele mai importante evenimente anuale publice şi de imagine ale sectorului ONG mureşean în cadrul căreia se organizează primul Festival de Street Music din Tîrgu Mures. Târgul ONG doreşte să ofere un cadru adecvat prin care organizaţiile neguvernamentale din domenii foarte diferite de activitate pot să interacţioneze, o dată pe an, arătând comunităţii oferta de servicii sau alte tipuri de activităţi, respectiv atrăgând voluntari şi 2% din impozitul pe venit al membrilor comunităţii. Înscrierile de participare se pot face până în data de 7 mai 2016. Informaţii actualizate şi fişa de înscriere se găsesc pe www.divers.org.ro. Târgul va cuprinde ateliere de lucru, mese rotunde, concursuri sportive, momente culturale etc. Cu această ocazie organizatorii evenimentului invită instituţiile publice şi mass media mureşeană să se alăture ca şi participanţi cu câte un stand de prezentare în cadrul Târgului în data de 21 mai şi nu în ultimul rând firmele mureşene şi instituţiile publice dornice să sprijine sponsorizarea evenimentului în natură sau bani, şi voluntarii care intenţioneazăsă ajute la buna desfăşurare târgului. Iniţiatori evenimentului sunt: Asociaţia Divers, Fundaţia Alpha Transilvană, Fundaţia Comunitară Mureş în parteneriat cu Asociaţia Mâini Unite.Înscrierile se vor trimite la: Koreck Maria, office@divers.org.ro,
(R.M.)