
Profesorii îşi vor primi drepturile salariale, indiferent dacă au dat sau nu statul în judecată
Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011. Proiectul de lege a fost iniţiat de 31 de parlamentari PSD şi un senator neafiliat. Astfel, conform legii, diferenţele salariale se vor acorda atât profesorilor care au dat statul în judecată pentru recuperarea acestora, cât şi celor care nu au ales calea instanţei sau au pierdut procesul. Legea elimină astfel diferenţele inechitabile şi aplică principiul pentru muncă egală, plată egală. Cadrele didactice au dat statul în judecata pentru o lege adoptata în 2008, care prevedea o majorare salarială cu 50%, însă legea nu s-a aplicat niciodată, iar în 2011 a fost abrogată. Noua lege prevede şi un grafic privind acordarea acestor sume în mod eşalonat: în primul an de la intrarea în vigoare a legii se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale, în al doilea an, 10%, în al treilea an, 25%, în al patrulea an, 25%, iar în al cincilea an, 35%. Plata sumelor se face anual, în mod eşalonat, în tranşe trimestriale egale. Partidul Social Democrat Mureş salută adoptarea acestei legi şi consideră că votul de miercuri al Camerei Deputaţilor este o reparaţie pentru dascăli, dar şi o dovadă de respect asupra muncii şi importanţei lor în societate. „Mai mulţi învăţători şi profesori au venit la cabinetul parlamentar să îi sfătuiesc ce au de făcut, pentru că unele cadre didactice care s-au adresat instanţei au reuşit să îşi recupereze din diferenţele salariale pierdute. Iată că astăzi pot să le spun că s-a votat în Parlament, în Camera Deputaţilor, o lege prin care toţi, şi dacă au câştigat procese, şi dacă nu au câştigat, şi dacă nu au acţionat în instanţă, pot să îşi recupereze aceste sume. E un act de reparaţie pentru cadrele didactice, pentru profesori, un gest de respect pentru ceea ce fac ei pentru copiii noştri”, a declarat preşedintele PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga. Camera Deputaților este for decizional, iar legea aşteaptă să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.