
Dumitru Cotoi ,,Am încercat şi cred că am şi reuşit să punem temelia unor realizări, a unor construcţii sau lucrări de care comuna are nevoie,,
Nu mai este un secret demult că Batoşul are la cârma comunei un om gospodar care se implică personal în rezolvarea problemelor comunităţii. Cred că nu există vreun localnic care să nu-l recunoască pe Dumitru Cotoi, ca un primar care îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineste îndatoririle cu profesionalism şi simţ de răspundere. Locuitorii îl iubesc pentru că are un puternic simţ al realităţii şi se concentrează asupra esenţialului, îl admiră pentru că este sârguincios şi perseverent şi îl respectă pentru că este econom şi corect. Are 46 de ani, este căsătorit din anul 1991 cu Luminiţa, bibliotecară de profesie şi este tată a doi copii Vlad Dinu (23 de ani) şi Alexandru Cristian (19 ani). A intrat în politică în anul 2004 în Partidul Social Democrat în cadrul căruia a bifat un mandat de consilier local şi două mandate de primar. Pe final de mandat a avut amabilitatea de a ne împărtăşi din realizările pe care le-a înfăptuit în comuna pe care o administrează.
Reporter: La final de mandat, cum aţi caracteriza aceşti ani la conducerea comunei Batoş?
Dumitru Cotoi: Acum, la final de mandat se cuvine să fac o prezentare, un bilanţ al activităţii mele, a echipei din jurul meu şi sunt dispus să discut nu numai cu cei din presă, ci cu orice persoană care îmi solicită acest lucru. După un mandat, trebuie să priveşti în urmă şi să vezi că ai realizat ceva. Astfel îţi dai seama că nu ai ocupat degeaba această funcţie, nu ai muncit degeaba, că toate drumurile pe care le-am bătut la Bucureşti, Alba-Iulia şi Tîrgu-Mureş după finanţări, contracte, avize sau alte nevoi, nu au fost în zadar şi rămâne ceva după noi.
Rep: A făcut Dumitru Cotoi o analiză a proiectelor realizate în mandatul de primar?
D.C.: Nu am făcut o statistică, dar în această perioadă , am derulat o mulţime de proiecte şi investiţii. Mi-ar lua mult timp şi spaţiu să le enumăr, nici eu nu le mai ţin minte pe toate, însă cetăţenii comunei Batoş le cunosc, le văd şi se bucură de ele. Am încercat şi zic că am şi reuşit să punem „temelia” unor realizări, a unor construcţii sau lucrări de care comuna are nevoie. Am încercat să aducem plus valoare în toate domeniile, atât la nivel de infrastructură, în învăţământ, sănătate, sport, cultură, pe latura socială, de gospodărire comunală şi alte sectoare de activitate.
Rep: O vorbă din bătrâni spune că omul sfinţeşte locul. Dumitru Cotoi este un astfel de om, fără doar şi poate. Puteţi să ne enumeraţi unele dintre realizările de care îşi vor aminti cetăţenii mult timp de acum înainte?
D.C.: Aşa cum am mai spus mai devreme, nu pot cuprinde în câteva rânduri, toate realizările, însă aş aminti pe unele dintre acestea: alimentarea cu apă a satelor din comună, asfaltarea drumului Batoş-Uila, cumpărarea şcolilor şi a Căminelor Culturale şi reabilitarea acestora, construirea unei şcoli-grădiniţă în satul Goreni, dotarea cu mobilier şi încălzirea Căminelor Culturale şi a şcolilor. Am pietruit în fiecare an străzi, trotuare, am amenajat dispensar uman în Dedrad, teren de sport cu gazon sintetic şi nocturnă, punţi, poduri, bază sportivă. Am înfiinţat, amenajat parcuri, spaţii verzi, am amplasat şi inaugurat pe raza comunei monumente istorice, am dalat şanţurile, am defrişat şi decolmatat pârâul Luţ şi totodată am decolmatat şi celelalte pâraie, poduri şi podeţe ce traversează comuna. Am achiziţionat un buldoexcavator şi o freză plus am iniţiat acţiuni de curăţenie, de împădurire, de deszăpeziri sau am închiriat păşunile către crescătorii de animale. Am amenajat centrul din Batoş, am sprijinit toate Bisericile, am promovat şi susţinut grupurile folclorice din comună, am achiziţionat o maşină de intervenţie şi stins incendii, ne-am ocupat de iluminatul stradal. Pe lângă toate acestea există un număr însemnat de realizări, foarte costisitoare, dar care nu se „văd decât pe hârtie” şi totuşi fără de care nu se poate face nimic. Este vorba despre documentaţii, studii, proiecte, avize şi autorizaţii. Vreau să menţionez că în mandatul meu de primar, pe lângă faptul că am cumpărat numeroase imobile am reuşit să întăbulăm aproape tot ce aparţine comunei, inclusiv pădurea de la munte pe care am câştigat-o în instanţă şi nicidecum nu am vândut-o, cum dezinformează anumite persoane. La fel, pentru a putea accesa finanţarea pentru canalizare, am fost nevoiţi să întăbulăm toate drumurile şi uliţele de pe raza comunei. Plus că în mandatul meu de primar am evidenţiat şi trei „Cetăţeni de Onoare” ai comunei Batoş pentru merite deosebite aduse comunităţii: Ionel Câmpean, profesor şi director al Şcolii Generale din Batoş, Gheorghe Ghircău, prof. director al Şcolii Generale Dedrad şi Ioan Biriş, prof. director la Şcoala Generală din satul Uila, care împreună cu domnul Câmpean au pus bazele „Muzeului Batoş”, care funcţionează în incinta Şcolii Generale din centrul de comună.
Rep: Într-adevăr o mulţime de proiecte, care a fost sursa principala de finanţare?
D.C.: Toate acestea s-au derulat prin diferite finanţări şi fonduri, fie europene, guvernamentale sau din bugetul local şi sunt rezultatul muncii în echipă, împreună cu viceprimarul comunei, Consiliul Local, aparatul Primăriei şi nu în ultimul rând, cetăţenilor comunei care ne-au susţinut şi ne-au fost alături. Sunt realizări care ne fac cinste, iar eu sunt mândru că sunt primarul în mandatul căruia s-au înfăptuit.
Rep: Cum caracterizaţi mandatul care se încheie în curând, în câteva cuvinte?
D.C.: Consider că a fost un mandat al extremelor. De ce spun asta? Dacă la început am avut, de exemplu, cea mai rea şcoală, Cămin Cultural, drum sau trotuar, azi avem cele mai bune condiţii în acest sens. Sigur că la fel ca într-o familie, nu toate sunt bune şi frumoase. Avem şi probleme, avem şi lucruri sau situaţii care nu ne plac. Într-un cuvânt avem încă multe de făcut, însă cu răbdare cu mulţi bani şi multă muncă, vom reuşi să rezolvăm unele dintre acestea, în timp ce bineînţeles, vor apărea altele şi mereu altele. Se ştie că munca cu oamenii este uneori destul de grea, dar până la urmă ăsta-i farmecul muncii în administraţie, asta ne ţine în priză.
Rep: Care sunt proiectele care se derulează în prezent?
D.C.: Există mai multe proiecte în derulare, iar dacă ar fi să nominalizez o parte din cele mai importante pe care le avem deja întocmite şi pe care doresc să le realizez ar fi următoarele: înfiinţarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare, asfaltarea străzilor şi uliţelor, reabilitarea Căminului Cultural din Uila, reabilitarea dispensarului uman din Batoş, reabilitarea Şcolii Generale din Batoş, reabilitarea Grădiniţei din Dedrad, extinderea Şcolii Generale din Goreni, dalarea şanţurilor, drumuri de câmp, decolmatarea râului Luţ şi altele. Sunt destul de mulţumit de ceea ce s-a realizat, dar nu spun că nu este loc de mai bine şi de alte investiţii. Deşi pretenţiile cresc mereu, cetăţenii în general sunt mulţumiţi de toate acestea. Cred că le-am câştigat încrederea pe care mi-au acordat-o atunci când m-au ales şi zic eu că şi acum pot să stau cu fruntea sus în faţa lor. Deasemenea, aşa cum am mai spus, împreună cu echipa, fără de care nu se poate în administraţie, am dovedit că vrem, putem şi ştim.
Rep: Faptul că vreţi să finalizaţi proiectele în derulare ar însemna o nouă asumare a unui nou mandat de primar? Dinu Cotoi va candida pentru funcţia de primar la alegerile locale pentru mandatul 2016-2020?
D.C.: Da, am intenţia de a candida pentru un nou mandat, la alegerile locale din luna iunie. Am luat această decizie în primul rând pentru continuitate, pentru a finaliza proiectele despre care v-am vorbit, în special cel legat de canalizare, pentru că îmi doresc ca Batoşul să ajungă din nou printre primele comune din judeţ şi de ce nu, din ţară. Ţin să le mulţumesc oamenilor că au avut încrede în noi, că ne-au susţinut şi ne-au fost alături, le urez să aibă parte de multă sănătate şi de o viaţă bună!