Risc de avalanşă în munţii Călimani şi Gurghiu

În urma ninsorilor din ultimele două zile, în aceste două masive muntoase din judeţul Mureş s-a depus un strat de până la 30 de centimetri de zăpadă, apărând risc de avalanşă de grad 3 din 5. Şeful Salvamont Mureş, Kovacs Robert a precizat că avalanşele pot apărea la peste 1500 de metri altitudine în zonele de gol alpin. ”În această perioadă stratul depus recent nu este compact cu stratul vechi, şi poate aluneca foarte uşor. Trebuie evitate locurile de gol alpin cu înclinație între 20 și 38 de grade, şi dacă tot ne aventurăm în aceste zone, să nu mergem toţi deodată la schiat pe aceste pante. În zona Călimani, pericolul de avalanşă este pe partea nordică, unde avem pante foarte abrupte, respectiv zona Negoiului unguresc, unde se schiază mult şi sunt şi personae cu snowmobile”, a explicat Kovacs Robert. El a mai adăugat că în această perioadă, în munţii Călimani şi Gurghiu temperaturile sunt între minus 2-3 grade ziua şi minus 10 grade noaptea, aşadar turiştilor li se recomandă să poarte echipament de iarnă. Apoi, e obligatoriu să aibă asupra lor kitul individual de salvare din avalanşăsondă, lopată de avalanşă, dispozitiv electronic de căutare. Pentru orice informaţii legate de traseele montane din județul Mureş, puteţi suna la Dispeceratul Salvamont Mureş tel. 0728 289442 sau la Dispeceratul Naţional Salvamont, telefon: 0372 126668. (V.R.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*