Peste 90% din liceenii mureşeni au participat la simularea examenului de bacalaureat
Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din judeţul Mureș au susţinut în data de 7 martie, prima probă a simulării examenului de bacalaureat, cea la limba şi literatura română. Examenul a început la ora 9, a durat trei ore, timp în care au avut de rezolvat trei subiecte. Elevii au ieşit mai repede din sălile de examen şi au recunoscut că nu au tratat prea serios această problemă, mai ales că notele nu se trec în catalog. La simulare au participat aproximativ 7.000 de elevi, 93% din totalul celor de clasa a XI-a, şi 91% din cei din clasa a XII-a, care anul acesta dau bacalaureatul, a declarat inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Ştefan Someşan. ”Procentul de participare este mai bun faţă de anul şcolar precedent, ceea ce dovedeşte implicarea mai serioasă atât a unităţilor de învăţământ, cât şi a elevilor. Probleme nu s-au înregistrat, deşi simularea are loc în aceleaşi condiţii ca examenul de bacalaureat, aceasta însemnând foi tipizate, însemnând subiect naţional, camere de supraveghere, aşezarea elevilor singuri în bancă, deci tot ce înseamnă elemente de secretizare care există şi la examenul de bacalaureat”, a explicat Someșan. Simularea continuă cu proba la Limba şi literatura maternă și cu proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie. În data de 10 martie, elevii clasei a XII-a au susţinut proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele se vor afişa în data de 18 martie.(V.R.)