Marșul secuilor, s-a încheiat cu o petiție, depusă la Prefectură, privind Autonomia Ținutului secuiesc

Actul a fost preluat în 10 martie de consilierul prefectului, Ioan Iacob, care a dat asigurări reprezentanţilor Consiliului Național Secuiesc și Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania că petiția va fi predată prefectului Lucian Goga, și că acesta, la rândul său, va transmite documentul Guvernului României. Potrivit documentului, autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc „creează condiţiile egalităţii reale şi depline pentru colectivitatea autohtonă secuiască-maghiară. De asemenea, iniţiatorii doresc dialog şi cooperare cu Guvernul României şi susţin că acest statut „nu lezează unitatea teritorială a României şi nici suveranitatea de stat”.

miting secui Izsak Balazs (Small)

Manifestările din 10 martie au debutat la ora 16,00 la Monumentul Secuilor Martiri din Tîrgu-Mureş, unde au luat cuvântul pe rând Izsák Balázs, președintele Consiliului Național Secuiesc și Tökés László, președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania. Izsák Balázs a spus că evenimentul este un prilej de exprimare a doleanţelor comunităţii secuieşti. ”Ziua de 10 martie este o zi de comemorare a secuilor martiri, dar nu numai atât, este și un prilej de exprimare a doleanțelor comunității secuiești, privind autonomia Ținutului Secuiesc. Dar este și un moment în care putem să ne exprimăm protestul față de unele fenomene care afectează negativ comunitatea maghiară. Este vorba de restricționarea folosirii limbii maghiare sau nenumărate legi care apar, aproape zilnic, în fața legislativului din București, care sunt îndreptate împotriva comunității maghiare, respectiv hărțuirea, persecutarea conducătorilor noștri, a primarilor din Ținutul Secuiesc”. Președintele CNMT, Tökés László, a vorbit în discursul său despre atitudinea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România față de manifestația de azi. ”Programul nostru de autonomie, nu numai că nu s-a realizat, dar parcă ar fi din ce în ce mai departe. Citesc cu consternare că pentru conducătorii UDMR din Tîrgu-Mureș, ziua libertății secuiești, citez ”nu poate fi privită ca un eveniment politic”, astfel că noi participăm nu ca reprezentanţii unei formaţiuni politice, ci ca persoane particulare.

miting secui (Small)

La rândul său, directorul Alianţei Libere Europene, Gunter Dauwen, a criticat Guvernul României și pe președintele Klaus Iohannis, spunând că nu sunt interesaţi de drepturile minorităților. ”Guvernul României trebuie să respecte drepturile minorităților și să ia în considerare solicitările acestora, pentru a se garanta libertatea, egalitatea și prosperitatea tuturor oamenilor. Noua nomenclatură de la Bucureşti nu respectă aceste drepturi. Nu poate fi libertate dacă cele mai elementare drepturi nu sunt respectate, iar cererile de autonomie sunt incriminate inclusiv prin interzicerea simbolurilor secuiești. Toate acestea au loc pe perioada în care este președinte în funcție Klaus Ionanhis care, ca minoritar ar trebui să fie mai sensibil la aceste probleme”, a atenționat Gunter Dauwen. Mitingul de la Tîrgu-Mureş s-a încheiat fără incidente, la care au participat aproximativ 4.000 de persoane. Urmează ca autorităţile să analizeze dacă se impune sancţionarea organizatorilor manifestării, care au îndemnat participanţii – sosiţi din ţară şi din străinătate cu autocare – să pornească într-un marş neautorizat pe străzile oraşului.

Cu câteva zile înainte, primarul municipiului Tîrgu-Mureş, Dorin Florea, a făcut un apel către toţi cetăţenii să nu se lase manipulaţi de interese politice. „Apelez la tîrgumureşeni, care sunt oameni înţelepţi. Pentru ce nu înţeleg toţi să lase oraşul ăsta o dată în pace. De ce în continuu promovează zona conflictuală? Cu ce îl încântă asta pe maghiar? Le convine în continuu să fie poligonul de încercare al mediocrilor politici care consideră că asta e politică? În România nu există la ora actuală politică, nu, sunt adunări de club, de delatori, de şmecheri care ca să ajungă unul la putere îl dă în gât pe celălalt sau fac tot felul de giumbuşlucuri. Asta nu e politică”, a conchis Florea. Reamintim că pe 10 martie 2014, în timpul unei manifestări de comemorare a secuilor martiri de la Tîrgu Mureş, câteva mii de persoane au pornit într-un marş neautorizat prin oraş, unii dintre participanţi îmbrâncindu-se cu forţele de ordine. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mureş a aplicat la acel moment amenzi în valoare totală de peste 36.000 lei.

Vali Russu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*