Raul Boroş a demisionat din toate structurile politice

12111972_950885171671616_5123575979769947227_n (Small)Consilierul judeţean Raul Boroş şi-a anunţat demisia din PNL cât şi din cadrul Consiliului Judeţean Mureş printr-un comunicat de presă, trimis pe adresa redacţiei „Glasul Văilor”. Fostul consilier a menţionat în comunicat că vrea să anunţe opinia publică asupra deciziei de a părăsi organizaţia Mureş a PNL, respectiv retragerea din toate funcţiile ocupate în cadrul administraţiei judeţene şi respectiv cea de consilier judeţean. „Din punctul meu de vedere în acest moment se încheie un proiect politic din care am învăţat multe pe parcursul anilor şi în acest spirit doresc să vă mulțumesc pentru întreaga susţinere pe durata acestui mandat derulat între 2012 şi 2016 ” a mai explicat Raul Boroş în comunicat. Fostul consilier judeţean mai spune în acelaşi comunicat că motivele care l-au determinat să demisioneze din toate structurile politice şi să renunţe la toate funcţile administrative, sunt de natură personală. „Simt nevoia unei reevaluări a activităţii atât politice cât şi a rolului pe care îl joc în comunitatea din care fac parte, respectiv Sâncraiu de Mureş. Acest gest ar trebui înţeles ca un semnal de alarmă asupra faptului că structurile administrative şi politice actuale nu funcţionează la ritmul unui tânăr antreprenor privat. Este singurul mesaj pe care doresc să-l emit public legat de gestul meu şi sunt convins că interpretările greşite vor fi privite cu zâmbet şi îngăduinţă”. În finalul comunicatului Raul Boroş mărturiseşte că are convingerea că gestul său nu este doar un final de drum, „Mai important e să devină un nou început. Cred că pot să-mi aduc aportul în comunitate și să-mi pun în valoare experienţa în administraţie urmându-mi propriile crezuri ”. (R.M.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*