Mircea Cărtărescu la Universitatea „Petru Maior”

Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş organizează joi, 11 februarie, de la ora 17, în Aula Magna, lansarea cărţii Solenoid de Mircea Cărtărescu, urmată de o sesiune de autografe. Vor vorbi despre carte: Mircea Cărtărescu, Alexandru Cistelecan şi Iulian Boldea. Evenimentul este organizat de Editura Humanitas, în parteneriat cu Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureş. Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, cărţile sale fiind traduse în zeci de ediţii în străinătate. Între cele mai importante cărţi, pot fi amintite Poeme de amor, Totul, Levantul, Dragostea, Nimic (poezie), Travesti, Gemenii, REM, Orbitor, De ce iubim femeile, Frumoasele străine, Solenoid (proză), Visul chimeric, Postmodernismul românesc, Pururi tânăr înfăşurat în pixeli, Baroane! (eseu şi publicistică), Jurnal (trei volume). Pentru creaţia sa, Mircea Cărtărescu a fost recompensat cu importante premii româneşti şi străine (Premii ale Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române, Premiul Internațional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt 2012”, Berlin, Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveția, Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană).Romanul Solenoid (Editura Humanitas, 2015) are darul de a contrazice toate aşteptările unui cititor crescut la şcoala realismului tradiţional, în care miza e plasată asupra tramei, personajului sau a construcţiei epice riguros articulate. În romanul Solenoid de Mircea Cărtărescu mecanismele ficţionale, mizele sau legitimările estetice sunt cu totul altele. Aglomerarea de detalii, regresiunile în trecut sau în vis, feeria imaginarului, energiile subliminale ale iubirii, structurările sau destructurările epicului – sunt doar câteva dintre calităţile acestei cărţi a cărei scriitură aluvionară şi descentrată, eterogenă şi tensionată redă fascinaţia vizionară a unui eu poliedric, atras deopotrivă de concretitudinea acută a vieţii şi de fervorile visului. Prin Solenoid, Mircea Cărtărescu oferă cititorilor imaginea cea mai exactă a propriului eu, surprins în oglinzile unei multitextualităţi abisale, cu sensuri şi forme vizionare, de o radicală luciditate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*