Au început înscrierile la ediția aniversară I Love My Health
Nu putem face lucruri mari pe acest Pământ. Putem face numai lucruri mici cu multă dragoste.”(Maica Tereza)
Drumul tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte nu există. Asta nu înseamnă că cea mai înțeleaptă decizie este să ne lăsăm pe tânjală, să facem pași doar de dragul mersului gândind că oricum am fi și orice am face tot acolo vom ajunge. Orice călătorie pe care o planificăm implică un efort de căutare și de găsire a unor posibilități optime de petrecere a timpului, indiferent de destinație. La fel e şi în viaţă.
În momentul în care vom ajunge la punctul din care ceea ce urmează nu va mai avea importanță pentru noi, ci doar pentru cei pe care îi lăsăm în urmă, trebuie să fim conștienți că lucrurile care contează sunt exact cele simple și frumoase. Amprenta plăcută pe care am reușit să o lăsăm în sufletul celorlalți, curajul cu care ne-am trăit visurile, dragostea pe care am oferit-o și cea care ni s-a întors, schimbarea în bine pe care am adus-o universului micuț în care ne-am trăit zilele sunt doar câteva dintre aspectele care au însemnătate în clipele dincolo de care vom căpăta forma unei absențe mereu prezente prin ceilalți care ne-au iubit.
Însă până acolo e drum lung, dragii mei, iar calea nu-i bătută! Uite așa, avem responsabilitatea comună, dar totuși individuală, să alegem să trăim mai mult, mai frumos, mai sănătos! Sau să murim puțin câte puțin în fiecare zi. Decizia ne aparține.
Așa s-a născut ideea proiectului I Love My Health care a ajuns deja la cea de-a XII – a ediție, motiv pentru care echipa JCI Tîrgu-Mureș, împreună cu toți colaboratorii, îi aniversează primul anișor și îi urează mulți și folositori ani înainte!
Poate că una dintre cele mai mari satisfacții pe care ți le poate oferi viața este aceea de a te simți util în societatea din care faci parte. Astfel că, sub egida ideii fundamentale conform căreia „Prima bogăție este sănătatea” (R.W.Emerson), I love my health oferă îndrumări personalizate și răspunsuri oneste într-un mediu în care ajungi să nu te mai întrebi cât e ceasul.
Pe parcursul a 12 luni, începând cu luna februarie a anului trecut, s-au organizat 11 ediţii ale acestui proiect, evenimente în cadrul cărora s-a colaborat cu nutriţionişti, sportivi şi psihologi bine ancoraţi în ceea ce înseamnă arta actuală de a trăi frumos. Vremurile prezente ne dictează să investim în frumuseţe şi îngrijire, însă, pentru a ajunge să ne identificăm cu acest deziderat, este necesar să ne creem o stare de spirit pozitivă, să abordăm o dietă chibzuită, să nu neglijăm orele minime de somn și să ne împrietenim cu sportul, ocolind excesele de orice fel.
Luna aceasta, în răstimpul câtorva ceasuri, va avea loc evenimentul aniversar al acestui proiect, întâlnire în care vor fi abordate subiecte axate pe găsirea echilibrului privind sănătatea. O parte dintre specialiștii care ne-au demonstrat în edițiile precedente că sunt îndrăgostiți de munca lor şi că își doresc să contribuie la înfrumusețarea lumii în care trăiesc, vor fi prezenţi și de această dată. Astfel că dr.Adrian Alecu, terapeut Bowen Ruxanda Radu, nutriţionist Monica Sânpălean, psiholog Simona Ciff, nutriţionist Liana Conțiu, psihoterapeut pozitivist Oana Cueşdeanu, nutriţionist Cristina Dobrin, antrenor personal Dani Pavel, scriitoare şi consultant al mediului de afaceri Carmen Ungureanu, nutriţionist Alexandra Opriş şi antrenor personal Etelka Molnar sunt speakerii ce ne vor inspira prin expunerea propriilor experiențe, ne vor oferi sfaturi practice şi vor încerca să răspundă la întrebările care ne privesc.
Vă așteptăm joi, 25 februarie de la ora 17.30 la Hotel Grand Tîrgu-Mureș, Sala Mare, etajul 3, să aniversăm împreună prețioasele motive pentru care viața înseamnă să știi să te bucuri! Rezervarea biletelor care beneficiază de un preț promoțional se poate face până la data de 18 februarie inclusiv. Locurile sunt limitate, așa că asigură-te din timp că vei avea unul la evenimentul prin care investeşti în starea ta de bine!
Mai multe informații despre acest eveniment, dar și despre inițiativele și proiectele aflate în derulare de către echipa JCI Tîrgu-Mureș pot fi accesate pe site-ul www.jcimures.ro
Lidia Laszlo