Hodacul, o comună modernă cu oameni gospodari

Putem spune că anul 2015 a început mai slab pentru comuna Hodac, asta din privinţa faptului că marile comune nu au avut sumele defalcate din TVA, motiv pentru care primarul Iacob Valentin a declarat că „aveam cu 16 miliarde mai puţin decât în 2014 pentru investiţii, dar pe parcursul anului s-a reglementat această problemă şi am primit sumele respective”.

Având banii, au fost demarate licitaţii pentru suplimentarea sursei de apă pentru care se va merge în amonte cu aproximativ 6,5 km pentru a putea capta un pârâu cu apă foarte bună. „Acum pe ultima sută de metri, am mai primit nişte bani, avem 2,5 miliarde de lei pentru reparaţii drumuri şi o să facem aproximativ 600 de metri de asfalt plus pietruiri. Este vorba de un drum ce duce la cimitir şi un drum după şcoală, aici în Hodac. Tot la capitolul străzi intră şi reparaţia drumului către satul Mirigioaia cu piatră spartă, drum care era aproape impracticabil când am preluat funcţia de primar” spune primarul Iacob Valentin.

Se doreşte construirea a două capele mortuare

Administraţia locală este în căutare de teren pentru demararea lucrărilor la cele două capele mortuare. „Este vorba de capele construite de Primărie şi date în folosiţă locuitorilor tuturor cultelor de pe raza comunei. Suntem în tratative pentru a cumpăra la Toaca şi Hodac terenul pentru realizarea capelelor. Bani sunt, dar n-am găsit pe nimeni care să vrea să ne vândă teren” a adăugat primarul comunei Hodac.

Notar la dispoziţia cetăţenilor, o zi pe săptămână

După ce în vara acestui an s-a reuşit deschiderea unui Serviciu de Evidenţă a Persoanelor în comuna Hodac, fapt ce-i scuteşte pe locuitori de un drum până la Reghin, administraţia locală mai întinde o mână de ajutor hodăcenilor. Printr-o Hotărâre de Consiliu Local, a fost aprobată cererea unui notar public, care va veni în localitate o zi pe săptămână pentru a servi nevoile populaţiei. Astfel, locuitorii vor fi scutiţi de un alt drum la Reghin, acest serviciu adăugându-se pe lângă celelalte existente.

La Hodac se ridică o Grădiniţă modernă

Hodacul se poate mândri cu o sută de copii preşcolari. Astfel că Ministerul Educaţiei, printr-un program cu Banca de Dezvoltare a Europei are în procedură de atribuire construirea unei grădiniţei cu patru grupe în Hodac plus o sală multifuncţională. Proiectul pentru această grădiniţă este unul foarte mare, 550 de metri pătraţi amprenta la sol. Grădiniţa funcţionează în momentul de faţă în condiţii improprii putem spune, într-o sală a vechiului Cămin Cultural. „Lucrarea este licitată, banii există, iar Consiliul Local va contribui cu aproximativ 3 miliarde pentru asigurarea utilităţilor. Sperăm ca firma ce se ocupă de executare să se apuce cât mai repede de lucru” a declarat primarul Iacob Valentin.

Pe de altă parte, locuitorii din Toaca se pot mândri cu faptul că au cam tot necesarul pentru un trai decent şi aici ne referim la grădiniţă, şcoală, dispensar, farmacie, stomatologie şi drumuri asfaltate. Există aici şi un teren sintetic construit în 2012 de care locuitorii se folosesc cu plăcere.

Canalizarea, prioritate pentru anul viitor

Pentru anul viitor, dacă vom primi bani pentru investiţii şi problema cu apa se rezolvă, mai avem câteva uliţe de asfaltat. Sperăm să se demareze şi proiectul de canalizare pentru care în Master Planul judeţului suntem cuprinşi cu o sumă importantă, şi-anume un milion opt sute de mii de euro plus TVA pentru realizarea canalizării în Hodac, Toaca şi Dubişte” a conchis Iacob Valentin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*