Moş Nicolae „aprinde” oficial luminiţele în municipiul Reghin
Din dorinţa de a păstra spiritul sărbătorilor de iarnă şi totodată pentru a nu risipi foarte mulţi bani pe iluminatul festiv, administraţia municipiului Reghin, încearcă ca de aceste sărbători să îmbine utilul cu plăcutul. Pregătirile pentru decorarea oraşului au început, primele luminiţe au fost deja montate în zona centrală cu ocazia zilei de 1 Decembrie unde „au fost mobilizate toate forţele” conform primarului Maria Precup, care a declarat şi faptul că „ne-am ocupat doar de centrul municipiului pentru că aici s-a jucat Hora Unirii. Urmează să punem restul lucrurilor noi achiziţionate motiv pentru care sper să fie inedit. Vrem să facem în Piaţeta de la biserici în locul fântânii arteziene, o fântână de lumini”.
Nici restul oraşului nu va fi uitat de conducerea municipiului, astfel că urmează ca în această săptămână să fie montate pe toate străzile decoraţiuni şi luminiţe pentru ca de Moş Nicolae tot municipiul să fie în sărbătoare, ocazie cu care toate luminiţele din oraş se vor aprinde oficial. „S-au purtat discuţii cu operatorul ca pe fiecare străduţă să fie amplasate luminiţe care să semnifice sărbătorile de iarnă. Ceea ce am avut pe centru o să punem pe străzile laterale, pe strada Călăraşilor şi la fântâna din Libertăţii am cumpărat lucruri noi. Se vor utiliza şi obiectele de decor folosite anul trecut pentru că sunt lucruri frumoase” a adăugat Maria Precup.