Se asfaltează o parte din drumul ce leagă Beica de Jos de Habic
Conducerea comunei Petelea continuă lucrările destinate să uşureze viaţa concetăţenilor. În cazul de faţă este vorba de asfaltarea drumului comunal 14 Beica de Jos – Habic pe o distanţă 1310 metri, lucrări ce vor fi realizate până în locul numit „Între Hotare”.
„Se vor înlocui câteva podeţe, se vor face şanţurile pe ambele părţi şi se va asfalta acest drum. Drumul va avea o fundaţie la care lucrăm în momentul de faţă, apoi se tasează şi se pune un rând de asfalt” a declarat primarul comunei Petelea, Pădurean Sorin Pompei. Valoarea proiectului este de 550.000 de lei, iar fondurile pentru realizarea acestei lucrări provin din bugetul local.
„Depunem un proiect la Alba Iulia pentru extindere reţea de apă şi canal în Petelea şi Habic. Pentru anul viitor avem în proiect asfaltarea a două străzi în localitatea Petelea, străzi unde a fost introdusă apa şi canalizarea” a adăugat primarul comunei Petelea.
Conducerea comunei speră ca lucrările de asfaltare a porţiunii de drum ce leagă satul Habic de Petelea să fie finalizate până în data de 15 decembrie 2015.
„Se asfaltează acest drum cu sistem rutier 25 de cm balast, 15 cm macadam şi 6 cm asfalt, cu şase podeţe, camere de cădere, locuri de întâlnire. Lăţimea drumului va fi de 4 metri cu acostament din piatră spartă” a menţionat Szasz Adalbert, reprezentant al firmei care execută lucrările.