Au trecut mai bine de 15 ani de când Primăria Chiheru de Jos sprijină şi acordă ajutor Casei de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc a Congregaţiei “Inimi neprihănite”. De cum vine toamna, chiherenii sunt anunţaţi că pot face donaţii în produse agricole, ce vor fi mai apoi transportate la aceşti copii care au atâta nevoie de ajutorul celor din jur.

 

Primăria Chiheru de Jos, sprijin pentru Casa „Sf. Iosif”

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în această toamnă, când în prima săptămână de noiembrie s-au încărcat în maşini bucatele adunate, cu destinaţia Odorhei.

Înainte de a porni spre Casa “Sf. Iosif” am poposit la Primăria din Chiheru unde elevii Şcolii Generale “Iuliu Grama” din localitate au ţinut să transmită gândurile lor de bine prin poezii şi cântece cu mesaj emoţionant.Totodată, aceşti elevi au trimis plicuri cu bani, atât cât au putut ei strânge pentru a veni în sprijinul Casei „Sf. Iosif”. „Am vrut să simtă şi copiii de la noi că pot şi ei face un lucru deosebit, un gest pe cât de mic, pe atât de înălţător. Trebuie să ştie că în această lume sunt copii fără părinţi, mai săraci decât ei” a declarat primarul Emanoil Hurdugaci, care ne-a mărturisit că există la Odorhei şi două surori din Chiheru de Jos care beneficiază de ajutorul acestor măicuţe.

***

Am ajuns la Odorhei aproape de orele amiezii. Am fost întâmpinaţi de sora Emilia, şefa Casei “Sfântul Iosif”, zâmbitoare şi cu braţele deschise, pregătite parcă pentru o îmbrăţisare.

De cum ne zăresc, copiii ne înconjoară şi ne asaltează cu întrebări: cum te cheamă, de unde eşti, câţi ani ai! Ne ţin de mână şi ne îmbrăţişează, uimindu-mă cu atâta sensibilitate. Dacă le răspunzi cu aceiaşi monedă, i-ai cucerit. Aceşti copii poartă în spate poveşti teribile…

„Pentru mine şi pentru toţi chihereniI este o zi mare pentru că sunt mulţi ani de când ducem ajutoare la Casa “Sf. Iosif”. Oamenii din comună sunt săritori, s-a văzut acest lucru pentru că s-au strâns foarte multe produse, fiecare a adus ce a avut în gospodărie. S-a adunat chiar şi o sumă de bani, aproximativ 3000 de lei„ ne-a spus primarul comunei Chiheru de Jos.

Faină, varză, mere, ceapă, haine, paste făinoase, ulei, cartofi, au fost descărcate. Ajutorul de la Chiheru de Jos a venit la momentul potrivit deoarece proviziile erau pe terminate. “Cred că sunt 16 ani de când cu bucurie primim ajutoarele venite din partea celor de la Chiheru de Jos. Se cam terminaseră proviziile, nu mai era nici brânză, nici ulei, făină albă. Nu știm cum să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile acestea. Casa e mare, copiii sunt mulți, 175 de persoane în fiecare zi la masă. Mereu le spun copiilor: măi copii, e o nuntă aici, în fiecare zi, iar ei spun: da soră, am pregătit nunta. Cantitățile pe care le consumăm sunt mari, mâncăm 40 de pâini pe zi, într-un an consumăm 7 tone de cartofi. Ne descurcăm din ajutoarele pe care le primim, mai sunt preoți care la parohiile lor strâng alimente, haine, detergenți, bani și ne ajută. Apoi mai sunt unele asociații care au mai donat și cei 2 %. Mergem înainte cu ajutorul lui Dumnezeu. Cheltuielile sunt mari, mai ales iarna când avem 7.000 de euro gazul doar pe o lună, plus 1.500 curentul, plus apa, cheltuielile se ridică la peste 10.000 de euro pe lună. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate ajutoarele care le primim, nu am ajuns niciodată la disperare. Ne rugăm și știm că acest loc e casa Sfintei Fecioare, care nu ne lasă fără ajutor, ne trimite mereu ce avem nevoie, atunci când avem nevoie” spune sora Emilia.

 

Forţa e un mister

 

Copiii de aici cresc frumos, având alături de ei puterea lui Dumnezeu. Cresc având în mijlocul lor o capelă, unde în fiecare zi se roagă. Acest loc, care-ţi oferă un sentiment aparte, care te face să mulţumeşti celui de Sus pentru ceea ce eşti, a devenit de ani buni, locul pe care cei de aici îl numesc acasă. O casă primitoare, unde liniştea sufletească pluteşte în aer. Indiferent de vârstă, chiar dacă au crescut aici, iar acum şi-au creat propria familie, mereu când se întorc spun că vin “acasă”. Au ajuns să crească aici familii întregi, chiar şi 7, 8 fraţi, unii cu diferite probleme de comportament, dar cu răbdare şi iubire, măicuţele au reuşit să-i redreseze.

Sora Emilia este mamă pentru toţi copiii de la Casa „Sf. Iosif” şi îi iubeşte necondiţionat. Nu se plânge pentru că ştie că aici, în fiecare zi se întâmplă o minune.

În decembrie se împlinesc 18 ani de când sora Emilia a intrat în această casă. La început aici erau cinci copii, dar cu trecerea anilor au ajuns să fie tot mai mulţi, astăzi numărul lor ajungând la 150. „Ei, an de an termină, pleacă aproximativ 30, aducem alţi copii noi şi ne bucurăm că îi putem pregăti, că îşi iau bacalaureatul şi îşi formează familii. Se întorc mereu acasă cu drag. În fiecare zi avem un program de rugăciune cu ei pentru că numai rugăciunea ne ţine. Foarte multă lume ne întreabă câţi psihologi lucrează aici. Şi-atunci le spun: <<Unul singur, cel mai bun, veniţi să vedeţi>> şi îi duc în capelă. Relaţia cu Dumnezeu schimbă oamenii. Cei care pleacă, mereu spun că le este dor de capelă şi de sala de mese”.

Cine le dă forţa să meargă mai departe? „Forţa e un mister pentru că Dumnezeu este un mister. Forţa este în puterea rugăciunii şi în relaţia cu Dumnezeu” a fost răspunsul primit. Nu puţine sunt zilele în care la porţile casei „Sf. Iosif” vin persoane necunoscute care doresc să ajute şi plătesc o factură. „Asta este o minune pentru că eu pun la picioarele sfintei Fecioare câte o factură şi spun: Mamă bună, ajută-ne” şi vine un om extraordinar pe care eu nu-l cunosc şi vrea să ne ajute” spune sora Emilia.

 

Sertarul fermecat

Copiii de aici trăiesc frumos, poate şi din pricina faptului că surorile nu-i prea lasă la televizor, tocmai pentru a trăi cu adevărat copilăria, aproape de natură, prin diversele activităţi pe care au ocazia să le desfăşoare în casă. Le sunt puse la dispoziţie ateliere de pictură, olărit, au un muzeu chiar în incinta casei, se joacă şah, tenis, patinează, schiază.

Mergând pe holurile clădirii cu două etaje, ne întâmpină zeci de puzzeluri transformate în tablouri, puse cap la cap de cei care au fost aici.

Cât timp facem turul casei, Giani, un băieţel de 7 ani, stă mereu lângă noi. Are şireturile desfăcute, dar asta pentru un motiv: pentru ca pisicile să se poată juca cu ele. Este un simpatic, plin de energie şi adoră bomboanele.

Mai apoi am intrat într-un birou ce ascunde în el o „comoară”. Nu este vorba despre aur, despre bogăţii, ci despre dulapul pe care cei mici îl îndrăgesc. Aici, un sertar fermecat este mereu plin cu dulciuri pentru cei mici, iar Giani ştie asta. „Când a venit aici, Giani nu ştia deloc româneşte, vorbea doar italiană. Când a văzut atât de multe bomboane a spus „Questa e casa dela caramele”. Sertarul fermecat nu rămâne nicicând fără bomboane” ne spune sora Emilia. Plecăm din preajma bomboanelor şi ajungem din nou pe hol. Pe un perete la loc de cinste, pe o hartă a României sunt trase aţe roşii de la Odorhei către diferite oraşe, marcând astfel locul de unde vin copiii. „Eu de unde vin, soră” o întreabă mereu copiii. Nu contează de unde vii, important e că acum eşti ACASĂ!