Singurul jurnalist din lume care i-a luat interviu lui Hitler şi lui Mussolini a făcut şcoală la Reghin

George Sbarcea a copilarit la ReghinPe George Sbârcea, alias Claude Romano, l-am cunoscut la Tîrgu-Mureş în cadrul lansării de carte „Viaţa în glumă sau în serios”, semnată de regretatul scriitor Romeo Soare, când a impresionat audienţa cu un discurs captivant despre spiritul omenesc şi imensa lui forţă de a imprima posibilităţile sale asupra materiei vii şi a oamenilor din jur. Puţini ştiu că acest om s-a născut la 23 martie 1914 la Topliţa, a făcut o parte din clasele primare la Reghin, înainte de a se muta la Cluj-Napoca. A fost singurul jurnalist din lume care a reuşit să realizeze două interviuri antologice, unul cu Adolf Hitler şi altul cu Benito Musolini. A locuit 2 ani în Tibet, invitat de Dalai Lama unde a învăţat să citească în palmă, în talpă şi în cafea. Chiar dacă opera lui Sbârcea a înregistrat realizări şi momente memorabile în viaţa culturală şi muzicală a României, comuniştii l-au considerat un pericol pentru stabilimentul sistemului şi l-au arestat, însă a fost salvat din puşcărie la insistenţele ambasadelor străine acreditate la Bucureşti în 1956. A compus cele mai frumoase tangouri româneşti şi a scris până la sfârşitul vieţii 83 de cărţi dovedind o putere creatoare ieşită din comun. Destinul i-a dăruit tot ceea ce şi-ar putea dori un pământean, glorie, bani şi o mulţime de femei frumoase însă maestrul a ştiut până în ultima clipă a vieţii că o stea nu moare niciodată, ci se transformă într-un zâmbet care topeşte în muzica universului.

 

 

George Sbârcea a copilărit la Reghin şi a revenit în oraş de câte ori a avut ocazia

 

S-a născut la 23 martie 1914 la Topliţa, fiind unul dintre cei patru fii ai lui Constantin Sbârcea, fost medic în armata austro-ungară şi a Rosaliei Motta pianistă. Tatăl său a fost medic în Topliţa, iar bunica a fost sora lui Elie Miron Cristea, devenit primul Patriarh al României. A făcut primele clase în Viena în limba germană, după 1918 s-a întors cu familia la Topliţa, a continuat Gimnaziul la Reghin, iar după moartea tatălui său, în 1923, s-a mutat cu mama la Cluj-Napoca, unde a făcut în paralel două facultăţi. În perioada 1931-1936 a urmat cursurile Facultăţii de Drept şi Filosofie şi în perioada 1934-1937 şi-a completat studiile universitare în cadrul Academiei de Muzică, avându-i ca profesori pe George Simonis (istoria muzicii), Traian Vulpescu (teorie şi solfegiu), Marţian Negrea (armonie şi contrapunct), Augustin Bena (dirijare de cor şi folclor) şi George Ciolac şi Ana Voileanu-Nicoară (pianoforte). În perioada studenţiei sale, viitorul compozitor de tangouri şi muzică uşoară a revenit la Reghin în 1933 în 10 august cu ocazia Petrecerii Tradiţionale a “Tinerimii Române”, unde după cum notează Vasile Netea în memoriile sale “a cântat compoziţiile ,,Lângă lacul lin ca o negură albastră” şi “Studentina” care în timp de câteva ore au ajuns a fi fredonate cu frenezie de toate perechile. Sbârcea era pe atunci student la Universitatea şi Conservatorul din Cluj şi cânta în diferite orchestre din capitala Ardealului”. În perioada 1934-1937 a activat ca dirijor şi compozitor la Teatrul Thalia din Cluj-Napoca şi în paralel scria la revista “Gazeta Ilustrată” cronici muzicale. În perioada 1936-1938 a muncit ca şi dirijor la Teatrul Alhambra din Bucureşti după care a început o carieră diplomatică, fiind vorbitor fluent a şapte limbi. A intrat în diplomaţie şi a cochetat cu jurnalismul la cel mai înalt nivel. A călătorit în toată Europa şi a lucrat în diplomaţie în Suedia, Norvegia şi Finlanda, reuşind performanţa de a fi singurul român decorat cu Ordinul “Leul Finlandez” cu rangul de ofiţer. În 1940 Sbârcea a revenit pentru scurt timp la Reghinul copilăriei sale, la o şezătoare organizată de ziarul “Tribună” în colaborare cu “Asociaţia Scriitorilor Români din Ardeal”. De data aceasta, muzicologul a venit însoţit de sopranele de la Opera din Cluj, Lia Hubic şi Florica Istrate, după cum scrie acelaşi cărturar neobosit, Vasile Netea.

 

 

1942 glorie la superlativ pentru Sbârcea, în audienţă la Mussolini şi cu Hitler la cafea

 

La începutul anilor ’40, George Sbârcea era considerat un om cu o cultură vastă şi o elocvenţă desăvârşită fiind deja un jurnalist foarte apreciat în cancelariile europene. Ambiţios din fire, a cerut să fie primit de însuşi conducătorul Italiei la acea vreme, Benito Mussolini. A primit aprobarea în scurt timp şi în anul 1942, George Sbârcea, împreună cu Liviu Rebreanu şi Ion Marin Sadoveanu au fost primiţi la Palatul Rezidenza chiar de dictator. Iată cum îl descrie jurnalistul român pe conducătorul fascist al Italiei „Era un bărbat impunător, care impresiona pe oricine prin cultură, prin privirea dominantă şi stăpânitoare, dar mai ales prin spontaneitatea gândirii şi a exprimării. Am vorbit despre politica pe care o ducea şi mi-a mărturisit că se inspiră din străvechii tribuni romani, ale căror discursuri le ştia pe de rost. Politica lui era axată pe scoaterea în evidenţă a calităţilor şi geniului latin “. Jurnalistul îşi amintea că a fost servit cu tot felul de bunătăţi, dar din cauza emoţiilor nu s-a putut atinge de nimic. Dictatorul era îmbrăcat în uniformă, cu pantaloni negri, veston bej, iar pe braţul stâng trona celebra svastică. Discuţia s-a întins pe parcursul a două ore, deoarece Mussolini s-a interesat despre situaţia economică a românilor pe care vroia să îi sprijine. La moartea acestuia, George Sbârcea a plâns şi i-a descris în ziare toate calităţile sale. Interviul a apărut în ziarul „Curentul” condus de Pamfil Şeicaru, după care a fost preluat de cele mai titrate ziare din Europa. În acelaşi an 1942, George Sbârcea reuşeşte formidabila performanţă de a-l intervieva pe Führer. Primirea a fost la Berschergarden, o reşedinţă a lui Hitler de lângă Berlin. Faima de gazetar a lui Sbârcea era atât de mare, încât nu a trebuit să aştepte decât o săptămână aprobarea de a-l întâlni pe Adolf Hitler. Ceea ce l-a frapat cel mai tare pe jurnalist a fost disciplina care domnea în jurul celui mai controversat om politic din istorie. În cabinetul lui Hitler, pe parcursul interviului nu a fost prezent decât secretarul personal al dictatorului. Ziaristul a rămas adânc impresionat de modul civilizat de a vorbi al lui Hitler, dar şi modul acestuia de a te privi adânc în ochi şi de a-ţi scutura mâna cu bărbăţie. „Hitler stătea la birou, iar eu pe un fotoliu. A dovedit o amabilitate ieşită din comun. Am fost servit cu ţigări, cafea şi dulceaţă. Avea un ton care te captiva şi se simţea capacitatea unui mare conducător, care te prindea în mrejele ideilor sale. Îmi era clar că Hitler s-a născut pentru a conduce. Interviul s-a axat pe ideile sale despre război şi viitorul Germaniei. Teoria lui, un pic exagerată, se referea la acuzaţiile ce le aducea evreilor, din cauza păcatelor originilor acestui popor. Vroia o dezvoltare sănătoasă a spiritului germanic. L-am reîntâlnit pe Hitler după un an, când am fost invitat la o aniversare a Partidului Nazist. I-am cunoscut atunci pe conducătorii lui militari, cum ar fi Gobbels şi Himmler. În opinia mea, Hitler se înscria în categoria unor mari oameni militari, cum ar fi Alexandru cel Mare, Cezar şi Napoleon“, povestea într-un interviu, George Sbârcea.

 

 

Condamnat de comunişti la 15 ani de puşcărie pentru că a „trădat idealurile democratice”

 

Reîntors în ţară, s-a ascuns de comunişti timp de un an, fiind arestat printr-un denunţ de Securitatea din Reghin în comuna Petelea, în casa unor rude. A fost arestat şi bătut de securitate care i-au distrus mâna dreaptă în anchetele în care căutau dovezi ale “trădării” maestrului şi ale activităţii anticomuniste şi antisovietice pentru care era acuzat. Acest incident l-a împiedicat să mai devină pianist, însă Sbârcea a mulţumit divinităţii că a scăpat cu viaţă din lagărele comuniste unde i se spunea “Boierul”. Sentinţa a fost de 15 ani de temniţă grea, adică singur în celulă. A trecut prin chinurile şi torturile de la puşcăriile din Jilava, Aiud şi Gherla. Când a intrat la ocnă, era căsătorit cu Ana Bodo şi avea o fetiţă, Cristina, în vârstă de 3 ani. O dată pe săptămână era scos la plimbare pentru „refacerea moralului “. Gardienii îşi băteau joc de el şi în loc de mâncare, îi dădeau nişte lături pe care George Sbârcea le vărsa în canalul de scurgere. La scurt timp, celula, în care dormea direct pe ciment a fost invadată de şobolani, care îi acopereau trupul pentru a-l încălzi. Vă întrebaţi, probabil, cum a putut să reziste un intelectual la aceste condiţii inumane de detenţie în penitenciare grele precum Jilava, Gherla şi Aiud. Răspunsul îl oferă chiar Sbârcea: „Am avut şansa de un fizic rezistent, dar rugăciunea şi furia m-au făcut să trec peste aceşti ani “. A fost eliberat după opt ani de ocnă grea, în 1956, la insistenţele ambasadelor străine acreditate la Bucureşti. Prima lui soţie a murit la numai 42 de ani, în urma unor tulburări psihice provocate în urma încarcerării sale. În 1956 a revenit la Cluj pe funcţia de profesor la Şcoala Secundară de Coregrafie, catedră la care a predat un an pentru că autorităţile au conştientizat potenţialul de care dispune această somitate şi a fost numit cercetător ştiinţific principal al filialei din Cluj-Napoca a Biroului Institutului de Folclor al Academiei Române, funcţie pe care a deţinut-o cu brio până în 1966, an în care a primit Ordinul, Leul Finlandez” cu rang de comandor, fiind singurul român care deţine această nobilă distincţie, după care a fost numit editor şef al Televiziunii Române până în 1969. A fost promovat apoi în funcţia de director în cadrul Agenţiei Române de Impresariat Artistic până în 1971, când acceptă propunerea de a deveni consilier artistic al Orchestrei Filarmonice ,,George Enescu” din Bucureşti până la pensionare. Ca scriitor, George Sbârcea şi-a pus amprenta pe 83 de volume, dintre care 34 de cărţi de profil muzicologic şi memorialistică, restul fiind traduceri extrem de importante din literatura universală. Puţini ştiu că şi Biblioteca „Petru Maior” are la secţiile de împrumut 24 din cărţile maestrului. Chiar dacă a locuit la Bucureşti, a petrecut fiecare vară la Topliţa, unde era de nelipsit în juriile concursurilor de muzică uşoară. Pe 28 iulie 2005, George Sbârcea a trecut la cele veşnice fiind înmormântat la cimitirul Bellu unde îşi dorm somnul de veci personalităţile româneşti de onoare culturală. Consider că acest articol este o datorie morală de onoare, scris în memoria unui om de excepţie din galaxia valorilor izbăvitoare prin cultură a României care ne-a reprezentat cu cinste „ca oameni şi ca ţară”, timp de 91 de ani acolo unde îndatoririle şi pasiunile i-au purtat paşii. Fie-i luminată calea până la stele!

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*