Trofeul Acustic Live câştigat de „Cats on the Roof”
Un proiect ambiţios şi important a prins viaţă la Reghin cu ajutorul şi implicarea mai multor persoane, Festivalul Acustic Live şi-a văzut „zborul” împlinit. Proiectul a fost conceput să promoveze chitara şi artiştii care studiază acest instrument şi sunt adepţii oricărui gen muzical care aduce în centrul atenţiei chitara. Reghinul, fiind un oraş recunoscut pentru fabricarea instrumentelor muzicale chiar şi peste hotare a fost locul ideal pentru desfăşurarea acestui Festival. Nu au fost fonduri foarte mari pentru un concurs de această natură, dar organizatorii speră că pe parcurs să obţină sume mai mari şi mulţi parteneri care să-i susţină în acest proiect.
„Ceea ce se întâmplă la Reghin nu este un festival de folk, de chitară clasică ori de jazz, ci este un mix de stiluri muzicale şi tocmai aici este unicitatea şi amprenta acestui proiect. Mă bucur că acest proiect se implementează la Reghin pentru că este oraşul primei mari iubiri pentru mine, pentru că aici am câştigat premiul I în 2007. Am încercat să atragem concurenţi cât mai valoroşi chiar dacă bugetul este minimal. Cred că acest Festival are un potenţial enorm, tocmai pentru că aduce orice stil muzical pe aceeaşi scenă. Am considerat că dacă punem premiul de 4000 de lei, avem şansa să atragem concurenţi valoroşi” a declarat directorul de Festival, Silvan Stâncel. Directorul de Festival mai povesteşte că a avut mari emoţii deoarece în primele trei săptămâni de la lansarea concursului nu s-a înscris aproape nimeni. Însă, pe ultima sută de metri au început să curgă înscrierile, astfel încât au făcut cu greu faţă la trierea concurenţilor. Un lucru îmbucurător este faptul că au reuşit de la prima ediţie să atragă 33 de numere cu potenţial, dovedind faptul că Festivalul a fost, de ce nu, o ofertă atractivă, din care organizatorii s-au văzut nevoiţi să selecteze doar 14 concureţi. Silvan Stâncel a mărturisit, odată cu prezenţa sa la Reghin, faptul că prima lui chitară branduită a fost realizată chiar la Reghin la fabrica Hora, chitară pe care este înscripţionat numele artistului.
Nicolae Bâzgan, directorul Hora şi sponsor al Festivalului îşi doreşte ca acest concurs să devină un eveniment curent în viaţa reghinenilor şi să se transforme şi la nivel naţional într-un punct de reper. „Faptul că în momentul de faţă suntem cea mai mare fabrică de instrumente muzicale din Europa ne obligă să realizăm şi instrumente muzicale de cea mai bună calitate. Colaborarea noastră cu Silvan Stâncel o dovedeşte prin realizarea acestor chitare personalizate. Este foarte important ca atunci când există condiţii, să profităm de ele. Când lemnul românesc ne stă la dispoziţie, când încă mai avem meseriaşi pasionaţi, când încă există pasiune şi voinţă, este imposibil să nu realizăm lucruri măreţe. Chitara, care mult timp a fost ţinută în umbră, trebuie să-şi dezvăluie frumuseţea, talentele„ a declarat directorul Hora, Nicolae Bâzgan.
”Ce fain” a fost „Dacă” a cântat „Cats on the Roof” la Reghin
Concurenţii au fost selectaţi de către juriul format din Silvan Stâncel, Maria Gheorghiu și AG Weinberger, preşedinte al juriului. Mihai Dragoș Tudor, Alexandru Gabriel Ionescu, Andreea Bianca Molnar, Laura Todică, Iulian Ciura, Orlando Nedelcu, Elvis Cazacu, Alexandra Mihaela Săndulescu, Gino și Claudiu Leș, Mihai Melinescu, Gabriel Tora, trupa „Cats on the Roof”, Natalia Croitor, trupa „Barter” au urcat pe scena Casei de Cultură ”George Enescu”, fiecare aspirând la marele trofeu în valoare de 4.000 lei. Cele două serii de concurs au beneficiat şi de recitalurile de mare rafinament suţinute de Ovidiu Scridon, Maria Gheorghiu şi Angela Mărieşiu în prima seară, iar în seara galei de premieră, iubitorii de muzică live i-au putut asculta pe Silvan Stâncel şi AG Weinberger. După două zile de deliberări grele, juriul a stabilit câştigătorii celor 8 premii. Mihai Melinescu jurnalist în cadrul TVR a fost răsfăţatul „Acustic Live Festival – 2015” obţinând trei distincţii în cadrul festivalului: premiul Libris Braşov, „Premiul special al juriului”, premiul pentru „Cel mai bun chitarist” şi premiul pentru ,,Debut artistic,, toate însoţite de câte o chitară marca „Hora”.
Trupa „Cats on the Roof” a obţinut premiul pentru „Cea mai bună prezenţă scenică”, Gabriel Tora a câştigat premiul pentru „Cea mai frumoasă compoziţie” în timp ce Natalia Croitor din Republica Moldova şi-a adjudecat premiile de ”Cea mai frumoasă voce” şi „Premiul Publicului”. Printre cei prezenţi la momentul premierii s-a numărat şi edilul municipiului, ec. Maria Precup, care a felicitat concurenţii pentru că s-au înscris la prima ediţie ”Acustic Live Festival”. ”Îi felicit pe toţi pentru curajul de a veni într-un oraş mic cum este Reghinul, dar vă asigur că aici avem ce premia, cu cine premia şi cu ce premia. Mulţumim că ne-aţi ales. Felicitări celor care aţi venit şi vă aşteptăm în fiecare an să reveniţi în frumosul nostru municipiu”, a menționat Maria Precup. Formaţia „Cats on the Roof” din Bucureşti compusă din actriţa Alexa Lucia Istrate şi lutierul-instrumentist Lucian Filip Dascălu au plecat de la Reghin cu premiul cel mare de la prima ediţie a Concursului Naţional ,,Acustic Live Festival”. Au aflat de festival pe internet, după ce un prieten al trupei, a postat afişul concursului, le-a plăcut provocarea organizatorilor şi au decis să participe. „Cats on the Roof” cântă de trei ani în această formulă şi au demonstrat că atunci când actoria face casă bună cu muzica, şansele de a câştiga un festival muzical sunt garantate 100%. „Cats on the Roof” aflaţi pentru prima oară la Reghin, au câştigat marele trofeu cu unanimitate de voturi cu piesele ,,Dacă” şi ”Ce fain”, cântate live la un nivel de acurateţe ireproşabilă. Formaţia a demonstrat că poate cânta aproape orice gen, de la compoziţii proprii, până la cover-uri, abordate într-o variantă personală în stilul „Cats on the roof”. După decernarea premiului, Alexa, solista trupei a declarat „Sunt mai emoţionată decât atunci când am urcat pe scenă să cânt. Am suferit şi o căzătură înainte de a urca pe scenă din cauza colegului meu care s-a entuziasmat foarte tare, m-a luat în braţe şi a alunecat cu mine. În fine, nu mai contează. Important este că am câştigat concursul, este un sentiment extraordinar. Apreciez foarte mult persoanele din juriu şi mă bucur că au avut părerea aceasta despre noi, având în vedere că sunt artişti cu o părere pertinentă despre ce se întâmplă aici şi ne bucurăm mult că ne-au recunoscut ca fiind oameni care meritau trofeul”. Partea masculină a trupei, Filip Dascălu, declarat „Eu am avut ocazia ca şi lutier să repar multe instrumente de Reghin, însă nu am crezut că vreodată voi ajunge să cânt aici, la voi şi să câştig un asemenea trofeu. Nu am cuvinte să spun cât de mult mă bucur că am câştigat” a încheiat emoţionat chitaristul.
Codruţa ROMANŢA
şi Robert MATEI