
Cinste eroilor de la Petelea
În acest an se împlinesc 70 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Comuna Petelea se înscrie printre localităţile care au dat jertfă de sânge în timpul luptelor. Din acest motiv locuitorii din Petelea au avut parte de o acţiune comemorativă menită să cinstească memoria eroilor neamului, prin care s-a exprimat şi recunoştinţa faţă de veteranii în viaţă. În cazul de faţă, prezent la eveniment, veteranul Cotârlă Gheorghe Ioan, din Habic, în vârstă de 96 de ani a primit o diplomă de onoare din partea comandantului Brigăzii 6, Operaţii Speciale „Mihai Viteazu” Tg-Mureş.
La eveniment au fost prezenţi militari din cadrul grupări de Jandarmi Mobilă Tg-Mureş şi maiorul Colceriu Sergiu Petru, comandantul Comenduirii Garnizoanei Târgu-Mureş care a declarat că anul acesta se aniversează 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, prilej cu care, la iniţiativa Ministerului Apărării Naţionale, anul 2015 a fost declarat prin Hotărâre a Guvernului României „Anul veteranilor de război”. „În acest sens Garnizoana Tîrgu-Mureş şi Instituţia Prefectului Judeţului Mureş, în colaborare cu Consiliul Judeţean Mureş şi cu unele Primării din judeţului Mureş, cu sprijinul celorlalte instituţii din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au organizat activităţi care să exprime recunoştinţa faţă de eroii, respectiv veteranii mureşeni, pe care i-am inclus într-un proiect denumit sugestiv „Cinstire Eroilor Mureşeni”.
Toţi cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria ostaşilor români căzuţi pe aceste meleaguri, în timp ce elevii Şcolii Generale din Petelea au pregătit cântece şi poezii patriotice.
„Acest moment îl marcăm printr-o slujbă religioasă şi o sfinţire a monumentului eroilor din localitatea Petelea. Monumentul eroilor a fost construit în 1994, unde sunt gravaţi eroii care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă în cel De-al Doilea Război Mondial”a declarat Pădurean Sorin primarul comunei Petelea.
Lista eroilor şi martirilor din comuna Petelea căzuţi la datorie în cele două Războaie Mondiale se află în grija şi evidenţa bisericii din localitate, ce dezvăluie faptul că aici au existat 25 de eroi în Primul Război Mondial şi 20 de Eroi în cel de-al Doilea Război Mondial.