Proiect de promovare urbană pentru Reghin

11949412_450219761837335_226356489132011087_nFondul Comunitar Reghin, parte a Fundației Comunitare Mureș a demarat un nou proiect, de această dată unul de promovare urbană. Această idee de promovare a oraşului a venit în urmă cu mai bine de un anm din dorinţa lui Ştefan Molnar, coordonatorul proiectului de a face cunoscută istoria oraşului în rândul reghinenilor. „E foarte greu să citeşti sutele de cărţi care există în literatura de specialitate despre istoria şi cultura Reghinului, şi-atunci ne-am gândit să facem o formă uşoară şi modernă pentru a descoperi frumoasele poveşti ale oraşului nostru. Am făcut câteva sondaje de opinie pentru a vedea care sunt cele mai cunoscute şi cele mai puţin cunoscute obiective culturale din Reghin” a precizat Ştefan Molnar, coordonatorul proiectului Promovare Urbană.
Astfel s-a creat un site, o hartă, dar şi ghiduri audio pe care le-au înregistrat cu ajutorul Casei de Cultură a Tineretului “George Enescu”. După câteva selecţii au ales cinci obiective pe care le consideră cele mai importante şi pe care au dorit să le prezinte publicului, şi aici ne referim la Biserica Săsească, Biserica de Lemn, Piaţa Petru Maior, Temniţele Oraşului, Vila Bogdan. Pe site există variante diferite, cum ar fi pentru mobil unde poţi citi despre obiectivele respective şi asculta ghidul audio după scanarea unui cod QR, iar pe desktop se poate vedea şi harta.
“Planurile noastre sunt să creştem, să schimbăm şi să facem mai bine ceea ce avem acum. Este destul de greu să edităm într-o anumită limbă un ghid audio. Căutăm soluţii pentru a face ghidul în limba engleză, maghiară, germană şi franceză. Totodată, pentru că avem doar cinci obiective, vrem să ne extindem, să găsim poveşti pentru mai multe. În momentul de faţă avem marcate 42 de obiective, dar vrem pentru cel puţin 20 din ele să avem un ghid audio” a adăugat Ştefan Molnar.
O altă dorinţă ar fi ca pe clădirile importante din Reghin să existe un cod QR, care dacă va fi scanat se vor descărca informaţiile pe mobil.
Cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii accesând site-ul www.promovareurbana.ro sau pagina de facebook cu acelaşi nume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*