Florin Dogaru pe podium la Campionatul Naţional de Culturism
Sibiul a fost gazda Campionatului Naţional de Culturism ce s-a desfăşurat în data de 5 septembrie. La competiţie s-au înscris şi reghineni care s-au întors acasă cu premii. Printre aceştia se numără şi Florin Dogaru, care a participat la categoria Seniori 80 de kg unde a obţinut locul 2, reprezentând Clubul CS Voinţa Sebastiano Reghin. Florin Dogaru a avut parte de un an cu pregătire intensă „Am început pregătirea foarte devreme, undeva prin luna februarie a acestui an deoarece am participat şi la Campionatul Balcanic. Apoi n-am mai avut pauză deloc pentru că am început pregătirea pentru acest concurs” a declarat Florin Dogaru.
Pentru sportiv urmează o pauză binemeritată, având în vedere că de nouă ani participă fără întrerupere la concursuri „Simt nevoia de o pauză de cel puţin un an de zile de la competiţii pentru a lăsa corpul să se refacă, apoi vedem ce o să urmeze. Bineînţeles că la antrenamente şi la stilul de viaţă sănătos nu voi renunţa” a adăugat Florin.
Reghineanul a început să practice acest sport în urmă cu nouă ani, pe când avea 20 de ani, reuşind în această perioadă să strângă peste 40 de participări la concursuri atât naţionale cât şi internaţionale. Reghineanul recunoaşte că o astfel de competiţie te solicită atât fizic cât şi psihic, trebuie să ai o alimentaţie strictă.
Un alt sportiv legitimat la Clubul CS Voinţa Sebastiano Reghin ce s-a întors cu medalie este Horaţiu Forgaci, ce a obţinut tot locul doi, însă la categoria Seniori 100 kg.