Proprietarii de masini din Reghin in anul 1931

Astăzi municipiul Reghin are peste 13.250 de maşini înmatriculate însă în perioada postbelică, interbelică şi după al Doilea Război Mondial autoturismele în oraş constituiau un lux şi puteau fi numărate pe degete. Făcând o călătorie de poveste în timpul acelor vremuri am aflat din „cutia cu amintiri” a celor mai vârstnici reghineni că în epoca de glorie şi înalţare a Reghinului Săsesc existau şi aici, elite care deţineau automobile, care le-au sporit influenţa şi puterea. Maşinile din tinereţea bunicilor erau Buik, Ford, Cadilac, Opel Blitz, Varshava, Skoda Felicia, Lincoln Zephyr, Daimler-, Gaz M 20 Pobeda, Topolino, Skoda, Packard, Malaxa, Moskvici 408 erau conduse de persoanele cele mai populare ale Reghinului, însă lumea nu era obişnuită şi privea automobiliştii cum privim noi astăzi astronauţii. Dacă privim în urmă ne dăm seama că majoritatea erau maşini prost suspendate, făceau mult zgomot şi nu erau foarte fiabile. Se porneau greu cu manivela, transmisia se făcea cu o curea care când ţi-era mai mare dragul sărea sau se rupea, viteza maxim admisă de lege era 40 km şi era interzisă întrebuinţarea claxoanelor între orele 23.00 şi 5.00 dimineaţa. În rândurile de mai jos vă prezentăm o parte din cei mai cunoscuţi proprietari de maşini ai Reghinului de altădată.

Reghin 1929 la nunta Deliei Bogdan cu Iliesiu Coriolan

Robert J. Depner (1876-1949) a fost unul dintre cei mai ingenioşi fabricanţi din Reghin care în anii 20 deţinea în oraş o fabrică de trăsuri pe strada Magazinului la nr.5 care pe lângă faptul că deţinea un automobil Daimler-Benz oferea şi servicii de lustruit, execuţie şi montaj de tapiţare  de automobile. Totodată fabricantul construia trăsuri cu coarde, sănii în cele mai moderne forme şi deţinea şi un atelier de lustruire şi şelărie de trăsuri. Robert s-a  căsătorit în 22 decembrie 1901 cu Emma Helenen Pauls (1883-1955) împreună cu care a avut doi copii, Robert Friedrich (căsătorit cu Terezia Szekely în 20 mai 1933) şi Olga Katharina.
Ing.Florea Bogdan(1876-1965) În 1903 s-a căsătorit cu Elenuţa, fiica profesorului Petru Tofan de la gimnaziul greco-catolic român din Năsăud. După naşterea copiilor Romul şi Delia, familia Bogdan s-a mutat la Reghin. Aici a deschis primul birou tehnic de inginer liber profesionist după ce a absolvit în anul 1899 la Budapesta cursurile Facultatii Politehnice ,,Regele Iosif,,. În 1912 a înfiinţat în oraş Banca Poporală ,,Cerbu” şi şi-a cumpărat şi primul automobil, un Ford după cum scria in memoriile sale ,,câstigat cinstit construind biserici, şcoli comunale şi particulare, făcând măsurători terestre, comasări, parcelări, expertize şi altele, muncind ziua-noaptea ca la bătrâneţe să vină netrebnicii satelor să mă deposedeze de tot rodul muncii mele de o întreagă viaţă, să fiu muritor de foame cu o pensie de 182 de lei lunar” scria inginerul în 1957 la vârsta de 81 de ani. Deşi a înfiinţat în 1920 primul liceu românesc la Reghin, (liceul Petru Maior de azi) a fost directorul fondator al ziarului ,,Glasul Poporului” proprietarul primei tipografii româneşti şi a fost numit prefect al judeţului de ministrul Octavian Goga. Liberalii de la Casa de Pensii i-au tăiat 19 ani de serviciu pentru că nu a devenit agentul lor electoral, ajungând să moară, chiriaş în propria casă. Din punct de vedere automobilistic Florea Bogdan rămâne în istorie pentru curajul suprem de care a dat dovadă în 1926 pe vremea când era Prefect al Judeţului Mureş, atunci a condus un Buick pe „pană” la primirea în judeţ a Reginei Maria la Sovata. Tototdată, Florea poate fi considerat primul reghinean care a făcut off road pe Valea Gurghiului cu Ministrul Meisner în acelaşi an 1926 într-o inspecţie pe drumul Reghin-Lapuşna când din cauza unor alunecări de teren a fost obligat să escaladeze calea ferată forestieră cu maşina şi să facă slalom pe patru roţi prin pădurea Gurghiului pentru a ajunge teafăr şi nevătămat ministrul la Reghin.
Dr. Eugen Nicoară (1893-1985) A avut maşină personală încă din 1924, o Varshava cu şofer personal care l-a transportat chiar şi pe marele  violonist George Enescu la gară după concertul susţinut la Reghin în anul 1927. Doctorul şi-a făcut permis abia în 1931. În anii 30 autoturismul i-a luat foc în centrul oraşului din cauza unei neglijenţe la alimentare la fântâna de benzină a oraşului. Cea de-a doua maşină a dr. Nicoară a fost o Skoda rusească cu 8 locuri în care transporta toţi conferenţiarii din Cluj-Napoca care susţineau discursuri în cadrul Adunărilor Astrei în Reghin şi împrejurimi. Ani de zile a avut reputaţia de a fi cea mai confortabilă maşină din oraş în perioada interbelică. Maşina avea o izolaţie fonică foarte bună, sistemul de încălzire era îmbunătăţit şi avea aparat de radio şi scaune cu umplutură din puf de eider (raţă polară) şi nu în ultimul rând un geam cu acţionare electro-hidraulică care despărţea cabina şoferului de salon. Plus că pe panoul despărţitor se puteau adăuga două scaune (strapontine) suplimentare. În perioada interbelică autoturismul a fost folosit şi în scop electoral în perioada alegerilor locale şi parlamentare. Dr. Nicoară a transportat mai mulţi prelaţi bisericeşti pe satele din jurul Reghinului la o serie de sfinţiri de biserici şi nu în ultimul rând a fost un mijloc de locomoţie perfect pentru a ajunge la diverse concerte la Cluj-Napoca sau chiar Bucureşti. Nu e un secret că dr. Eugen Nicoară era un mare admirator al sopranei Virginia Zehani şi a cântăreţei de cameră Aca de Barbu şi nu rata niciun concert al cântăreţelor în Ardeal.

Petre A. Botianu si familia sa in 1928 fotografie din colectia dr. Alexandru Botianu

Petre A. Boţianu (1894 -1975) A fost unul dintre primii proprietari de autoturisme din judeţul Mureş, Opel-ul său avea numărul 3 de înmatriculare în judeţ. După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, între 1918-1923, Petre A. Boţianu a fost notarul cercual al comunelor Dumbrava, Vătava, Râpa de Jos şi Morăreni. Între anii 1923-1931, a fost prim- notar şi secretar general al Primăriei oraşului Topliţa Română, bucurându-se de apreciere şi sprijin din partea Patriarhului Dr. Miron Cristea, care l-a găzduit întotdeauna la Bucureşti, la Patriarhia Română. Între anii 1922-1926 a fost cel mai popular avocat militant pentru drepturile românilor în procesele ce au urmat Reformei Agrare din 1921, împotriva grofilor Urmánczy, Kemény şi Bánffy, litigii care s-au dezbătut la Judecătoria din Reghin, Curtea de Apel din Tîrgu-Mureş şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti. În calitate de avocat al intereselor naţionale, pentru a se documenta în aceste procese, a colindat munţii, a făcut fotografii, a întocmit hărţi şi a scris o broşură cu iconografie intitulată „Căutând dreptate”. În martie 1947 Boţianu a fost ales ca cenzor al Băncii Mureşeana din Reghin alături de dr. Alexandru Ceuşianu şi Ioan Butnariu pe un mandat de 2 ani. A publicat de-a lungul anilor mai multe articole de istorie locală în presa vremii şi cu tematică de vânătoare în perioada în care a deţinut funcţia de inspector regal de vânătoare. În anul 2002 dr. Alexandru Boţianu a publicat cartea bunicului său „Memorii. Discursuri. Documente, Studii social istorice. Povestiri de vânătoare”.

Niculae Pădurean (1902-1939) a apărut la Reghin în anturajul Familiei Regale a României în 1928 la o partidă de vânătoare la Lăpuşna, pe post de şofer. După o neînţelegere cu şefii lui a coborât de pe Valea Gurghiului în Reghin unde a făcut cunoştinţă cu o unguroaică extrem de frumoasă Kudor Erzsebet, în ateliereul lui Stanciu Gheorghe. A fost dragoste la prima vedere. Astfel că 22 noiembrie, acelaşi an, mecanicul auto a lăsat Casa Regală pentru o unguroaică şi s-a căsătorit la Reghin. Legământul s-a produs cu ajutorul martorilor Kozaneţzky Blasiu şi Gheaja.  Niculae avea doi copii din prima căsătorie şi a mai avut doi copii cu Erzsebet, Gheorghe şi Alexandru care au fost botezaţi de dr. Eugen Nicoară. La început Pădurean a lucrat la avocatul Alexandru Ceuşianu, apoi la comerciantul Lamber Iosif, iar mai târziu la cumnatul său Kudor Francisc la atelierul de reparaţii auto. Niculae Pădurean a avut şi el un autoturism personal pe care l-a închiriat în regim de taxi   începând cu anul 1936 când a început să lucreze ca şofer şi mecanic la spitalul orăşenesc condus de Dr. Eugen Nicoară. În cadrul spitalului a activat până în 22 septembrie 1939 când a fost împuşcat de un poliţist, se pare că la comandă politică.

Romul Tiberiu Bogdan (1906-2002), era fiul ing. Florea Bogdan, a absolvit Dreptul la Cluj şi avea cancelaria avocăţească în perioada interbelică pe strada Averescu lângă Judecătoria Mixtă. Era un bărbat chipeş cu alură de actor american şi se bucura de o mare popularitate în rândul tinerilor din oraş. Romul era un tânăr galant plin de distincţie. Figura ca membru în Organizaţia de Cercetaşi a României, practica culturismul, conducea o maşină decapotabilă, scria la ziarul „Glasul Poporului” cu pseudonimul Romy B şi juca în piese de teatru. Este singurul reghinean care a avut privilegiul de a dansa cu Principesa Ileana a României, în vara anului 1926 la un ceai dansant organizat de însăşi Regina Maria cu ocazia unui concediu de odihnă petrecut la Băile de la Sovata. În 1935 tânărul avocat s-a căsătorit cu Ecaterina Negru, originară din Focşani, profesoară care a predat la Liceul „Petru Maior” din Reghin, română şi franceză, în perioada interbelică. În 1940 Romul era concentrat în armata Română după care a plecat în refugiu în Bucureşti cu soţia de unde nu s-a mai întors. Acolo s-a născut singura lor fiică Rodica, care momentan locuieşte în Bucureşti. Datorită vremurilor tulburi în capitală, Romul a profesat ca şi jurist consult şi economist la mai multe firme şi societăţi până la pensionare.

Haszan inconjurat de mecanicii de la atelierul sau in anii 40

Haszan Jozsef (1910-1993) a avut permis de meşter conducător din anul 1938 care îi conferea dreptul să fie şi instructor auto. Era de religie catolică şi avea tatăl originar din Budapesta. Calificarea şi-a făcut-o la Braşov, iar după ce a revenit în Reghin a obţinut autorizaţie pentru o firmă de transport cu două camioane maşini, un plymouth şi un opel blitz şi era membru în Asociaţia Naţională a Transportatorilor din Ungaria. Totodată Haszan a deţinut două taxiuri şi un atelier auto şi era considerat cel mai priceput mecanic al Reghinului. În anii 40 Haszan a fost primul şofer de cursă lungă din oraş care făcea ruta Reghin-Budapesta cu diverse mărfuri pentru comercianţii zonei. Având permis de conducere şi fiind şi posesor de autoturisme în Cel de-al Doilea Război Mondial, a fost mobilizat pe front cu tot cu maşini. În 1945 a fost luat prizonier de americani. După eliberare, în Ungaria a fost capturat de armata rusă şi dus într-o mină de cărbuni din Doneţ. S-a întors acasă în 1949 teafăr după patru ani petrecuţi în lagăr deşi „Crucea Roşie” îl declarase mort. Şocul vieţii sale a fost când a ajuns acasă şi şi-a găsit soţia recăsătorită. Haszan a fost primul şofer pe salvarea spitalului din oraş şi după pensionare a mai lucrat ocazional pentru comerciantul Zeches Suciu care vindea confecţii. Astăzi fiii lui Haszan Ioszef, gemenii Iosif şi Francisc, duc mai departe meseria tatălui lor la Reghin, administrând cu succes un service auto, în casa bunicii din anul 1992.
Fotografiile şi cărţile poştale fac parte din colecţiile personale ale reghinenilor Marian Ciprian Mihnea, Alexandru Pădurean, Haszan Iosif şi Francisc, dr. Alexandru Boţianu şi Adorjani Vasile

Romul Tiberiu Bogdan si sotia la o sueta pe bara masinii personale

Romul Tiberiu Bogdan plimbat cu decapotabila de sotia Ecaterina