Sondând ultimele noutăţi în materie de emigranţi şi cetăţeni români plecaţi definitiv din Reghin, am descoperit un lucru foarte bizar. Dacă imediat după Revoluţia din 1989 o mulţime de saşi au renunţat la cetăţenia română pentru a se stabili în Germania şi  Austria pentru o viaţa mai confortabilă, după 2006 au început să curgă valuri de evrei care au redobândit la cerere cetăţenia română pe care au pierdut-o odată cu plecarea lor în Israel. Până în prezent numai din judeţul Mureş am descoperit personal circa 20 de persoane de origine evreiască care au redobândit cetăţenia română, dintre care 4 sunt din Reghin, iar restul din Tîrgu-Mures, Luduş, Sighişoara, Aluniş şi Filea. Mi se pare bizar pentru că deşi majoritatea au domicilii în S.U.A., Israel, Africa de Sud, Elveţia, Venezuelea sau Spania, vor să se reîntoarcă în România.  Fără a fi un pesimist care aşează totul într-o cheie ironică stau şi mă gândesc fără subtilităţi de sens, de ce România? Îşi caută joburi într o ţară în care majoritatea românilor băştinaşi de mii de ani îşi trăiesc viaţa pe credite. Văd super perspective de dezoltare într-o ţară atât de coruptă? Cârcotaşii  spun că ar fi vorba de gheşefturi evreieşti sau de asimilare politică? Nu ştiu, însă e clar că supravieţuirea unei comunităţi merită toate eforturile şi ele sunt perfect legitime indiferent de etnie.
În 1944 din Reghin au murit 599 de evrei în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau şi de la Bergen-Belsen. Numele lor sunt gravate în cimitirul evreiesc din municipiu, care din lipsa de cetăţeni evrei este îngrijit de un maghiar de bună credinţă.  Mărturia din procesul Ghetourilor din Nordul Transilvaniei de la Cluj a Elenei Mendelovits, una dintre supravieţuitoarele din Reghin e foarte greu de reprodus în cuvinte şi azi, fără să te oripileze torturile la care au fost supuşi evreii din oraş înainte de a fi trimişi la crematoriile morţii. Sunt întru totul de acord că astfel de evenimente nu trebuie să se mai întâmple niciodată în istoria mondială, însă nu este nevoie să se exercite presiuni şi nici să se agite spectrul antisemitismului remanent. Dar în definitiv după Holocaust, evreii care au vrut să rămână cetăţeni români, au rămas şi au fost respectaţi, ceilalţi, diasporiţii sau israeliţii, au dobândit, între timp, două sau trei cetăţenii şi şi-au schimbat patronimele de cîteva ori. Asta, pentru mine, rămâne un mister, cum se explică la o naţie care are sensul continuităţii identitare, această asumare a unei trans-identităţi, care are aerul unei instabilităţi oportuniste, poate aparentă, dar care nu mai are nicio explicaţie sau necesitate de autoprotecţie, într-o epocă a globalizării. La saşii care au plecat definitiv din Reghin le figurează noile adrese fără a fi catalogate date cu caracter strict-secret, în timp ce la evreii care au redobândit  cetăţenia română apare menţiunea ,,domiciliul cenzurat”. (H)ora ceasului istoric se învârte într-un mod greu de explicat şi de istoricii versaţi, de ce cetăţeni ai statului Israel apelează atât de frecvent la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie din ţara noastră pentru redobândirea cetăţeniei române, unde listele nu sunt elaborate pe criterii etnice? Nu insinuez nimic, dar parcă în aceste condiţii, ceva nu e în regulă cu „Ţara Făgăduinţei”. La Reghin în decurs de 70 de ani, urbea şi-a pierdut aproape în totalitate moştenirea spirituală şi etnică a evreilor care au contribuit fără doar şi poate la modernizarea edilitară şi culturală a Reghinului în decursul istoriei, dar poate cine ştie acum, urmaşii lor până la a III-a generaţie mai au o şansă să se întoarcă din Israel la Reghin să ţină în continuare vie amintirea străbunilor, să aducă date noi din scriptele lăsate moştenire de la părinţi şi bunici pentru a întregi un capitol mai puţin cercetat şi cunoscut, istoria evreilor din Reghin.