Celebru pe internet după 68 de ani de la moarte

Au trecut 68 de ani de când a trecut la cele veşnice maestrul care prin lentila aparatului său de fotografiat, a imortalizat timp de 6 decenii, pe bucăţi de carton, istoria locală şi mii de istorii personale. Georg Heiter a fost cel mai mare fotograf din ultimul deceniu al secolului XIX al Reghinului şi şi-a menţinut acest statut până în perioada interbelică.

A fost un om inteligent şi cultivat, cu o personalitate carismatică, datorită căruia a rămas moştenire generaţiilor următoare instantanee memorabile din istoria oraşului pe negative realizate pe plăci de cristal aduse din Austria. Pe lângă munca din studiou, datorită profesiei şi personalităţii sale complexe, Heiter a fost prezent la toate evenimentele înscrise în moda timpului, serate, baluri, piese de teatru, concerte, reprezentaţii de circ, spectacole de magie, de acrobaţie, concursuri sportive, sfinţiri de biserici sau partide de vînătoare, transformand instantaneele în foto documente pentru un timp pe care clepsidra îl va fixa într-o eternitate anume. A deschis primul studio foto în Reghin în 1895, iar 6 ani mai târziu deschidea un studio de vară într-o vilă la Borsec, unde a fotografiat o sumedenie de personalităţi ale vremii care veneau în judeţul Harghita pentru celebrele cure cu apă minerală. În 1908 primea titlul de fotograf al Curţii Regale, în anii’ 20 cărţile poştale ale fotografului reghinean ajungând până în Argentina şi mai târziu făcând înconjurul lumii până în Israel. În 1928 a fost medaliat cu aur la Bucureşti pentru stilul său inconfundabil. Chiar dacă au trecut aproape 70 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, fotografiile realizate de Heiter azi sunt la mare căutare pe internet de colecţionarii de fotografie veche. Preţul unui instantaneu ajunge chiar şi la 40 de euro. Pozele sunt căutate pentru valoarea lor istorică, dar şi pentru faptul că dezvăluie adevăruri ascunse, păstrând un trecut pe cale de dispariţie.

Şi-a trăit viaţa între Reghin, Braşov, Borsec şi Timişoara ca fotograf, dirijor şi compozitor

S-a născut în 21 iunie 1871 la Reghinul-Săsesc în familia dogarului Heiter Georg Michael şi a Mariei Scwab. După absolvirea studiilor în oraş, a început să deprindă tainele artei fotografice ca ucenic în studioul foto al Carolinei Keintzel din Reghin, iar în paralel efectuează mai multe călătorii la Viena şi München, unde îşi perfecţionează şi studiile muzicale, fapt care la întoarcerea în oraş îi permite să activeze ca fotograf şi în orchestra filarmonică a oraşului. Apoi Heiter pleacă la Braşov ca şi ajutor în atelierele celebrilor fotografi R. Greiner şi a cehului Leopold Adler până în 1890. În paralel profesează şi ca dirijor la Liederkranz. Revine în Reghin unde în 1895 moşteneşte atelierul foto al oraşului de la Caroline Keintzel care se mută la Sighişoara şi încet devine cel mai renumit fotograf din regiune, prin portrete, fotografii de nuntă, cărţi poştale, montaje, peisaje transilvănene şi scenele de vânătoare imortalizate la Lapuşna pentru familia regală a Arhiducelui Rudolf de Hasburg şi mai târziu pentru Casa Regală a României. În ultimul deceniu al secolului XIX, fotograful reghinean a fost invitat la o vânătoare regală în munţii Gurghiului de arhiducele Rudolf von Hasburg pentru a imortaliza momentul la care îl avea ca oaspete şi pe Prinţul de Wels Albert Eduard, următorul Rege Eduard al VII lea şi Împărat al Indiei ( primul monarh britanic din Casa de Saxa-Coburg-Gotha, care a fost redenumită în Casa Windsor de fiul său, George al V-lea al Regatului Unit). În afara vânătorilor de viţă nobilă şi a capetelor încoronate, Heiter a avut prilejul să fotografieze şi vechii pădurari şi gonaşi care au fost puşi la dispoziţie pentru nobilii cu sânge albastru. Rezultatul a fost o serie de portrete foarte expresive, care au valorare nu doar documentară, ci şi artistică mulţumită jocului de lumini şi umbre, unghiului de vedere bun şi calităţii nuanţelor de gri plăcute. În 14 ianuarie 1899 se căsătoreşte cu Alice Bernadine Capesius din Timişoara, care în 1901 îi dăruieşte un copil Gerhard de care însă fotograful nu se poate bucura prea mult deoarece se stinge din viaţă după doar două săptămâni. În 1902 se naşte cel de al doilea copil al fotografului care este botezat Ernst Bernard iar în 19 august 1904 se naşte al treilea copil Gerhard Georg. În paralel cu munca de fotograf a condus din anul 1905 şi corul Magyar Polgári Dalkör, numit pe vremuri Cercul Cetăţenesc Maghiar de Cântece din Reghin. La începutul secolului XX, corul de bărbaţi a obţinut succese remarcabile la Borsec, Topliţa, Tîrgu-Mureş, Sighişoara, Cluj şi Budapesta. În 1908 Heitter ia parte la un curs de măiestrie în arta fotografică la München şi în acelaşi an primeşte şi titlul de fotograf de curte. În 1909 s-a născut şi ultimul copil al familiei, Dora. Georg nu a avut doar satisfacţii din profesia de fotograf şi de familie, ci şi în calitate de dirijor obţinând mai multe premii dintre care amintim un premiu în 27 iunie 1912 la Budapesta, premiul obţinut în 8 septembrie 1927 la Tîrgu-Mures şi la Sighişoara în 4-6 august 1928. Un an mai târziu în cadrul concertului omagial Franz Schubert din 27 decembrie Georg Heiter a prezentat chiar şi o compoziţie proprie pusă pe note pe pianul său personal. În 1930 a fost omagiat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate în fruntea corului de Asociaţia Muzicală Reghineană, de fanfara oraşului, de Bisericile Reformate din Filpişu Mic, Apalina, Breaza şi de Biserica Romano-Catolică din Tîrgu-Mureş, iar în luna iulie a anului 1938 la cel de-al VI-lea concurs naţional al Uniunii corale, organizat la Cluj, Cercul Coral al Reghinului în frunte cu dirijorul Heiter Georg a obţinut premiul I al grupei artistice.

În 1928 a fost medaliat cu aur pentru fotografiile sale la Bucureşti

În 1922 în luna septembrie este chemat de primarul Reghinului, Hugo Schiffbaumer să îl fotografieze pe Regele Ferdinand şi pe prinţul Nicolau la o partidă de vânătoare pe Valea Gurghiului la Lăpuşna, unde ajunge să impresioneze de data aceasta  familia regală a României prin măiestria sa. Însă, ca şi fotograf, apogeul carierei îl atinge în 1928 când i se conferă ,,Medalia de aur” pentru fotografiile expuse la Bucureşti. De-a lungul anilor, fotograful şi-a dovedit măiestria şi ca jurnalist foto, singurul lucru pe care nu l-a facut si ar fi fost de mare folos pentru generaţiile următoare e că nu şi-a scris memoriile, care ar fi putut fi o sursă importantă de izvoare pentru istoria locală. Georg Heiter a fost un fotograf special care ar fi putut face carieră în acest domeniu în orice oraş din România. Avea un talent înăscut, căuta unghiurile dictate de simţul artistic.
În cei peste 60 de ani în care a fotografiat Georg Heiter, a reuşit să imortalizeze mii de persoane care astfel au reuşit să obţină „un paşaport spre nemurire”, mulţi dintre aceştia au fost reghineni, care au avut onoarea de a fi fotografiaţi de maestrul Heiter, imaginile lor fiind singurele dovezi vizuale că au fost trăitori pe acest pământ. Analizând cartoanele fotografiilor pe care se regăsesc însemnele marca Georg Heiter, ne dăm seama că a fost un artist misionar care a propovăduit tehnica şi care a creat imagini sub acţiunea luminii cu succes. Fotografiile sale ne dezvăluie gustul şi mentalitatea epocii, dar şi felul în care autorul concepea fotografia. Heiter a fost unul dintre pionierii Reghinului care a avut curaj să promoveze o artă nouă, cu o estetică extrem de complicată care presupunea pe lângă procesul tehnologic şi calităţi de scenograf în construcţia imaginii: mobilier, crengi uscate, flori, garduri de lemn, iarbă presată pe jos, elemente ce  ofereau iluzia exteriorului sau pânze de fundal pentru îndrăgostiţii, care înfăţişau peisaje romantice. A fotografiat neîncetat până în 1943, când i-a vândut atelierul ucenicului său, Ioan Moise, în casa căruia şi-a dat ultima suflare patru ani mai târziu.
Deşi familia Heiter s-a stabilit la Timişoara în urma refugiului din 1940, fotograful a preferat să se reîntoarcă la Reghinul său drag, unde şi-a dorit să fie înmormântat în oraşul în care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă. A murit demn şi discret aproape uitat în 1947 în casa ucenicului său Ioan Moise care i-a fost aproape încă din 1926. A închis ochii împăcat că arta sa fotografică rămâne pe mâini bune şi studioul foto are continuitate.
Din 1947 Ioan Moise a fotografiat până la moartea sa în 1982, când a preluat ştafeta fiul său, Ioan Moise, care a continuat meseria tatălui său până în 1989 când s-a demolat clădirea tip vagon a studioului care era compusă din 7 camere.
Familia Moise a fost nevoită să se mute pe strada Cerbului în casa familiei Boritz care a emigrat în Germania. Aşa s-a sfârşit istoria unui studio fotografic care avea o vechime de peste o sută de ani.
Din păcate, casa în care a locuit Georg Heiter nu poartă nicio plăcuţă memorială.
Trist este faptul că şi pe locul unde a funcţionat atelierul fotografului Georg Heiter, autorităţile au instalat o plăcuţă memorială pe clădirea ridicată ulterior unde stă scris ,,Pe acest loc a fost clădirea în care a locuit Hugo Czopelt (1847-1895) ornitolog şi scriitor şi Helmut Czoppelt (1902-1984) silvicultor şi istoric”, însă nu se pomeneşte nici măcar un rând despre Georg Heiter. Indolenţă sau neştiinţă?
Pentru informaţiile legate de Georg Heiter adresăm mulţumiri preotului evanghelic Johan Zey, Ioan Moise şi Adorjani Vasile