
Oficialităţiile judeţului şi 39 de delegaţi străini au răspuns prezent la Zilele Reghinene
39 de reprezentanţi din patru ţări străine ai oraşelor înfrăţite cu Reghinul au onorat cu prezenţa Zilele Municipiului Reghin, la ediţia din acest an. Prietenii reghinenilor din Polonia, Franţa, Ungaria şi Republica Moldova au fost alături de reghineni în momentele de sărbătoare. Aceştia au avut parte de distracţie, dar şi momente oficiale în prezenţa autorităţiilor locale. Duminică de la orele 11.00 delegaţiile au participat împreună cu membrii Consiliului Local Reghin, la o dezbatere în cadrul Casei Municipale „Eugen Nicoară” care a avut ca temă „Proiecte de cofinanţare europeană. Exemple de bune practici”.
La orele 17.00 delegaţile împreună cu oficialităţile judeţene au urcat pe scenă pentru a transmite câte un mesaj reghinenilor. Printre oficialii prezenţi la Zilele municipiului s-au numărat, Alexandru Petru Frătean senator de Reghin, Ciprian Dobre preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ştefan Someşan inspectorul şcolar general al ISJ Mureş, Liviu Palcu şef de Cabinet al Prefectului Judeţului Mureş, Ovidiu Dancu vicepreşedinte al CJ Mureş, Kerezsi Lorand şeful de cabinet al primarului din Erd-Ungaria, Eduard Balan viceprimarul oraşului Ungheni din Republica Moldova etc. După intonarea imnurilor naţionale şi a imnului municipiului „Reghin, cântec de vioară” scris de regretatul profesor Dumitru Pătru şi interpretat de solistul Cristian Ţăran, oficialităţile au ţinut să transmită câte un mesaj spectatorilor prezenţi la zilele municipiului.
Laudaţio la adresa Reghinului din partea oficialiilor
„Bună ziua Reghin. Să ştiţi că înainte de a urca pe această scenă am făcut o plimbare prin oraş ca oamenii, am băut o bere cu nişte prieteni şi pot să vă spun că an de an văd că la Reghin, lucrurile merg din ce în ce mai bine. Văd foarte multă lume, pe oameni îi văd mai veseli, mai fericiţi. Sunt convins, mai ales în ultimii ani, că acest lucru se datorează doamnei primar Maria Precup, pe care aş dori ca împreună să o felicităm că se străduieşte pentru voi, pentru Reghin…Daţi-mi voie să aduc un cuvânt de apreciere şi de satisfacţie asupra faptului că avem de-a face cu atâţia oaspeţi prezenţi din Europa, care au ce să vadă la noi, să îi aplaudăm, să ne bucurăm că avem prieteni mulţi. Mai mult ca niciodată România are nevoie de prieteni în această lume din ce în ce mai complicată ” a declarat senatorul Alexandru Petru Frătean.
„În primul rând cred că trebuie să fim de acord cu toţii că este o manifestare foarte reuşită, a acestei ediţii a „Zilelor Reghinului” şi cred că aveţi confirmarea prin prezenţa extraordinară pe care doamna primar Maria Precup a ales-o aici pe scenă. O echipă foarte serioasă, o echipă care confirmă practic prietenia noastră faţă de Reghin şi vreau să felicit delegaţiile care sunt înfrăţite cu Reghinul. Cred că este o confirmare pentru dumneavoastră că Reghinul este un oraş puternic, un oraş de la care lumea aşteaptă. Vă invit, aşadar, ca şi pe viitor să aveţi grijă de Reghin, nu cu cuvinte mari, ci cu fapte mici. Cred că Reghinul alături de Tîrgu-Mureş sunt şi trebuie să rămână principalele motoare ale dezvoltării economice ale judeţului Mureş” a explicat Ciprian Dobre Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.
„În primul rând să îmi daţi voie să le mulţumesc acestor oficialităţi că şi-au sacrificat ziua de duminică pentru a fi alături de noi, aşa cum o fac întotdeauna şi să le mulţumesc pentru colaborare, pentru ajutor, pentru că Reghinul nu ar putea să se dezvolte fără implicarea dânşilor şi mă simt onoarată că sunt alături de mine. Pe lângă cei care au vorbit pe scenă sunt directorii Instituţiilor Publice Deconcentrate, Consilierii Locali, primarii, viceprimarii din oraşele cu care suntem înfrăţiţi, iar pentru dumneavoastră toată dragostea mea. Sper că v-a plăcut acest eveniment, dar vreau să vă spun că reuşita acestei ediţii se datorează în primul rând ajutorului financiar, enorm şi nesperat pe care ni l-a acordat societatea Kaufland, care după cum spune Tatiana Bălălău, directorul hipermarketului Kaufland Reghin, că este primul eveniment de acest gen pe care l-a sponsorizat Firma Kaufland în România” a precizat primarul Maria Precup.
„Stimaţi reghineni, stimate oficialităţi, permiteţi-mi ca în numele celui mai tână oraş din Regiunea Budapesta să salut cu drag pe toţi cei prezenţi aici. Vă mulţumim din suflet pentru invitaţie şi vă felicităm pentru rezultatele pe care le-aţi obţinut. Oraşul Erd a întocmit această relaţie de înfrăţire cu Reghinul în anul 2005, deci sărbătorim împreună 10 ani de la acest eveniment. Permiteţi-mi să nu evidenţiez doar acest lucru, ci şi faptul că dintre toate localităţile cu care suntem înfrăţite, avem cele mai reuşite schimburi de experienţe referitor la proiectele cu finanaţare europeană” a declarat Kerezsi Lorand, şeful de cabinet al primarului din Erd-Ungaria.
„Stimată doamnă primar, stimaţi consilieri şi oficialităţi, vin cu un călduros mesaj din partea primarului, Alexandru Ambros din oraşul Ungheni şi din partea tuturor unghenenilor. Vrem să mulţumim în primul rând Primăriei Reghin pentru invitaţia făcută cât şi pentru primirea călduroasă de care a beneficiat delegaţia din Republica Moldova, simţindu-ne ca acasă. De fapt prezenţa noastră aici, cât şi a delegaţiei Reghinului la Ungheni, demonstrează încă odată că acordul de înfrăţire nu reprezintă doar cuvinte frumoase puse pe o coală de hârtie. sunt de fapt nişte relaţii care s-au restabilit, nişte relaţii interpresonale între Republica Moldova şi România, între Ungheni şi Reghin. Deasemenea sunt şi multe proiecte care ne dorim să le implementăm în comun şi sperăm că şi în continuare vom avea sorţi de izbândă să le facem realizabile” a declarat Eduard Balan, viceprimarul oraşului Ungheni
Robert Matei