
Beatrice Florina Oprea a concertat cu drag la Reghin
Zilele Reghinene continuă şi în cea de-a doua zi cu un program bogat. Dintre artiştii locali consacraţi şi cei care bat la porţile afirmării din noua generaţie pe val, care au urcat pe scenă s-au numărat şi Corina Florea, Anuţa Crişan şi tinerele Beatrice Florina Oprea şi Anca Făgăraş. Cele patru soliste s-au prezentat în faţa reghinenilor veniţi în centrul municipiului cu cântece populare româneşti din repertoriul personal.
Beatrice Florina Oprea este o ibăşteancă în vârstă de 23 de ani dotată cu un talent de excepţie şi o voce aparte. Solista de pe Valea Gurghiului şi-a cultivat calităţile vocale cu perseverenţă, iar talentul ei momentan este exploatat în Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane” din Cluj-Napoca, condus de cunoscutul solist de muzică populară Ioan Bocşa. „Cânt la Zilele Reghinene cred că de la prima ediţie. În acest an am interpretat două cântece din repertoriul propriu „Bate vânt de câtre seară”, un cântec foarte drag sufletului meu pe care l-am dedicat în special românilor care sunt plecaţi departe de casa părintească şi a cărui mesaj este să nu uite niciodată locurile unde au copilărit. Celălalt cântec se intitulează „Când e târgul la Gurghiu?” care este un cântec care face referire la celebrul „Târg al Fetelor de la Gurghiu” care şi în acest an a avut loc în 28 iunie, însă din păcate eu nu am putut participa la eveniment din cauza faptului că am fost în turneu în Banat cu Ansamblul „Icoane” unde sunt membră de patru ani„ a declarat pentru „Glasul Văilor” solista. Florina a mai precizat că momentan a încheiat anul I de Masterat la Academia de Muzică din Cluj-Napoca (Etnologie şi Folclor), în paralel a realizat şi modulul de cânt vocal tradiţional şi s-a înscris la cea de-a doua facultate profil istorie unde a încheiat cu brio anul I.
Florina lucrează momentan cu Ovidiu Barteş
Beatrice a scos primul CD de muzică populară în anul 2011 intitulat „Gurghiule, mândră vale”, are 10 videoclipuri muzicale pe canalul „You Tube” şi o mulţime de apariţii în emisiuni televizate. Aproape în fiecare weekend, Florina este solicitată să cânte la nunţi şi la evenimente de gen, în această perioadă cel mai apropiat festival la care va susţine un mini-recital este cel de tradiţii şi obiceiuri de pe Valea Mureşului. „Momentan lucrez la câteva piese noi cu orchestraţia semnată de domnul Ovidiu Barteş şi sper în această vară să le pot promova la festivalurile unde care voi fi invitată şi de ce nu, poate anul viitor să lansez şi un album cu ajutorul lui Dumnezeu” a conchis artista.
foto şi text: Robert Matei
- Anca Fagăraş
- Ana Crişan