
Ionuț Langa ” Piesele patriotice sunt singurul segment care ne-a mai rămas”
Interpretul de muzică populară, Ionuț Langa, a fost prezent vineri, 10 iulie 2015 la Zilele municipiului Reghin, unde a încântat publicul prezent cu nenumărate piese patriotice. ”Mi-a plăcut foarte mult aici, la voi pentru că reghinenii simt românește. Am multe piese care-mi sunt la suflet, însă nu putem într-un program să le cântăm pe toate. Există câteva piese pe placul publicului, care sunt piesele neamului românesc, cântate de toți interpreții și transmise din generație în generație. Piesele patriotice sunt singurul segment care ne-a mai rămas în momentul de față, în rest pot să spun cu tristețe în suflet că am pierdut aproape tot” a declarat Ionuț Langa, imediat după ce a coborât de pe scenă. Legat de planurile dee viitor, artistul spune că încearcă să mai scoată ceva piese noi, dar totuși este rezervat în această privință ”graba strică treaba așa că trebuie luate toate ușor, pe rând”.
La coborârea de pe scenă, Ionuț Langa a fost abordat de fani, alături de care a făcut poze.