Zilele Brîncoveneştiului şi Târgul cireşelor – un succes
În perioada 3-5 iulie locuitorii comunei Brîncoveneşti au avut parte de trei zile de distracţii cu ocazia desfăşurării celei de a VII-a ediţie a Zilelor Brâncoveneştiului care a inclus şi tradiţionalul Tîrg al cireşelor, sărbătoare care se ţine în localitate de peste un secol. La ediţia din acest an au răspuns invitaţiei organizatorilor o delegaţie de 28 de persoane din Diosd (Ungaria) declarat de curând oraş în frunte cu noul primar Bago Laszlo. Printre oficialităţile prezente s-au numărat Nagy Zsigmond, subprefectul judeţului Mureş, Csep Andrea, consilier judeţean UDMR şi unul dintre politicienii de perspectivă ai judeţului Mureş şi Kristóf József-Lóránt, primarul comunei Aluniş. ,,A fost o ediţie extrem de reuşită, am fost chemat pe scenă de trei ori în faţa publicului, artiştii au cântat peste programul stabilit în desfăşurător datorită faptului că le-a plăcut atmosfera şi publicul nostru, am înregistrat un record la numărul de standuri şi nu în ultimul rând am acordat 30 de diplome la activităţile sportive organizate în cadrul Zilelor Brîncoveneştiului,, a precizat Ördög Ferenc, primarul comunei Brâncoveneşti.
Dupla KáVé din Ungaria cap de afiş la Brâncoveneşti
Deschiderea oficială a zilelor comunei au avut loc vineri 3 iulie la orele 21.00 la Căminul Cultural din centrul comunei cu un program cultural susţinut de Formaţiile de dansuri populare din Brîncoveneşti şi de grupul de artiste amatoare din localitate care au pus în scenă o piesă de teatru. Ziua de sâmbătă a fost dedicată activităţilor sportive, localnicii având parte de un mini-campionat de minifotbal la care s-au înscris 6 echipe de fotbal de seniori şi juniori şi o echipă de old-boys din Diosd-Ungaria şi au continuat cu întreceri de atletism la 50 şi 100 de metri viteză, concurs de biciclete şi de lovituri de la 11 şi 7 metri pentru adulţi şi juniori. Pe cei mai buni dintre cei mai buni, organizatorii i-au premiat cu diplome de participare. Organizatorii şi oaspeţii au făcut un schimb de reţete culinare şi au gătit în bucătăria Căminului Cultural gulaş, papricaş, sarmale şi supe. Seara a continuat cu trei concerte susţinute de artiştii din Ungaria de Dupla KáVé, solista Daniela Gyorfy şi trupa Insect din Odorheiul Secuiesc, seară la care au luat parte peste 800 de spectatori conform declaraţiilor organizatorilor. După recitalurile artiştilor la ora 23.50 organizatorii au dat startul la spectacolul focului de artificii, timp de 7 minute, moment în care cerul comunei a fost împânzit cu milioane de luminiţe multicolore, artificiile fiind aplaudate minute în şir de cei prezenţi la eveniment.
Subprefectul judeţului Mureş în premieră la Tîrgul cireşelor
„E pentru prima dată când vin la acest tîrg al cireşelor, deşi din fragedă copilărie am avut dorul de a veni la Brîncoveneşti pentru că mi-au plăcut şi îmi plac cireşele, dar nu am avut posibilitatea pentru că eu, locuind în Valea Nirajului, traseul nu mi-a fost la îndemână. Acum am primit o invitaţie din partea domnului primar Ördög Ferenc şi am venit cu plăcere la Brîncoveneşti şi am rămas plăcut impresionat de ce am văzut aici. Este o tradiţie păstrată de peste o sută de ani şi trebuie păstrată în continuare. Dacă vrem să lucrăm la un brand al acestui judeţ al Văii Mureşului atunci ceea ce reprezintă această localitate şi acest târg în general, unde toleranţa multietnică şi multiculturalitatea religioasă este la ea acasă şi trebuie să mergem pe această cale şi să exploatăm aceste valori de care dispunem” a precizat Nagy Zsigmond, subprefectul Judeţului Mureş.
150 de standuri cu comercianţi au satisfăcut capriciile vizitatorilor
În ziua de 5 iulie invitaţii din Diosd au participat la slujba de la biserica reformată din localitate, după care s-au îndreptat spre scena târgului pentru a viziona programul cultural pregătit de organizatori. Spectacolul prezentat de învăţătoarea Zsigmond Tunde din Vălenii de Mureş, a debutat la orele 10.00 şi a avut în program ansamblurile din Reghin, Aluniş, Lunca Mureşului, Idicel Sat, Idicel Pădure, Vălenii de Mureş şi ansamblurile gazdă din Brîncoveneşti şi s-a încheiat la orele 12.30. Distracţia a continuat pe terenul târgului unde spectatorii s-au putut delecta în parcul de distracţii sau făcând cumpărături de la cele 150 de standuri ale comercianţilor care au scos pe tarabe toată gama de produse de artizanat, legume şi fructe specifice unui târg de vară care se respectă.