Troiţă inedită sfinţită la Apalina

În data de 23 iunie, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr.3 Reghin, din cartierul Apalina a avut loc sfinţirea unei troiţei ridicată în curtea instituţiei. Monumentul religios a fost construit în mare parte din trunchiul unui stejar secular. Crucifixul a fost sculptat cu migală în atelierul şcolii cu ajutorul maiştrilor şi elevilor care învaţă în centrul din Apalina. Slujba de sfinţire a troiţei a fost oficiată de un sobor de şase preoţi în frunte cu protopopul ortodox Teodor Beldean şi protopopul greco-catolic Florin Boitoş.

Protopopul Teodor Beldean a explicat celor prezenţi însemnătatea semnului Sfintei Cruci care se arată pe troiţă şi ce mare ajutor aduce elevilor care aduc închinare acesteia de câte ori vor trece pe lângă aceasta. ,,Iată cum a ieşit la lumină gândul că din acest stejar să se sculpteze aici, pe plan local, de către cadrele didactice şi elevii acestei şcoli, acest semn al sfintei cruci. Acest stejar a devenit un obiect atât de important pentru că de câte ori privim spre acest semn ne aducem aminte de jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe crucea de pe Golgota, de câte ori privim spre acest lemn ne aducem aminte că prin jertfă a venit mântuirea neamului omenesc. De câte ori privim semnul crucii ne bucurăm căci după moarte a avut loc învierea”.

Troita a fost sfintita de un sobor format din 6   preoti

Oficialităţile au subliniat importanţa crucii

 

La eveniment au participat numeroase oficialităţi din domeniul administraţiei, învăţământului şi din mediul de afaceri care au subliniat importanţa unui astfel de monument. Printre oficialităţile prezente s-au numărat inspectorul şcolar judeţean Ştefan Someşan, primarul Maria Precup, viceprimarul Daniel Gliga, Ioan Conţiu directorul Casei de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”, omul de afaceri Eugen Suceava, consilierul local Ovidiu Marian şi ing. Vasile Lihăt.

,,Este un eveniment de suflet într-o şcoală specială în care cadrele didactice se ocupă de copii cu probleme. Eu întotdeauna am avut o admiraţie specială faţă de cei care muncesc aici şi care o fac cu sufletul neavând incidente neplăcute şi ştim că nu sunt condiţii deosebite. Faptul că s-au gândit şi la un monument religios este extraordinar” a subliniat primarul Maria Precup.

 

Acolo unde apare o troiţă dispare ura, duşmănia şi cearta, prezenţa crucii înseamnă pace, prietenie, omenie, iar în domeniul nostru, al educaţiei, este extrem de important. Dincolo de educaţia pentru valorile cunoaşterii umane, educaţia pentru valorile umanităţii sunt pe locul I şi prezenţa unei troiţe în curtea unei şcoli cred că va aduce multă linişte sufletească în sufletele elevilor” a explicat Ştefan Someşan, inspector şcolar general al judeţului Mureş.

,,Ne-am gândit să ridicăm un simbol al creştinităţii, o troiţă frumoasă în curtea acestei şcoli care să ne poarte şi noroc şi care simbolizează credinţa noastră„ a precizat Ioan Socol directorul C.S.E.I. Nr.3 din Reghin.

La sfintire au luat parte si inspectorul scolar Somesan   Stefan alaturi de primarul Maria Precup si viceprimarul Daniel Gliga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*