Cea mai populară personalitate a Reghinului interbelic ne-a părăsit în ziua de 3 mai 1985, plecând spre o lume mai bună. Eugen Nicoară a trăit 92 de ani şi de-a lungul vieţii a fost medic primar chirurg, directorul spitalului Reghin, inspector general sanitar, preşedintele Astrei Reghin, preşedintele F.O.R., comandantul Străjerilor din ţinutul Mureş, profesor suplinitor de Medicină Pastorală la Academia Teologică din Cluj, deputat sinodal şi prefect de Mureş. Eugen Nicoară a fost un om hărăzit de Dumnezeu acestui oraş, un om luminat spiritual cu o energie ancestronică şi un dinamism inepuizabil pe tărâmul culturii şi sănătăţii publice care şi-a dorit să ctitorească Reghinul şi satele din jur după inteligenţa şi gândirea sa.

 

Era o capacitate pe toate planurile în care a activat, avea un elan spiritual rar întâlnit la oamenii în halate albe, o inteligenţă sclipitoare şi o demnitate autentică. Destinul său însă a fost curmat brusc după Dictatul de la Viena cu repercursiunile politice care i-au adus primele umiliri şi mai târziu dictatura comunistă, care i-a naţionalizat casa i-a confiscat averea, l-a trimis în puşcărie în mai multe rânduri unde i-au ghilotinat două degete pentru a nu mai putea opera. După eliberare domnii, de la Securitate i-au tăiat şi pensia mizeră care o mai avea şi au folosit cele mai perverse metode menite să-l îngenuncheze, să-l umilească, forţându-l să accepte că odată cu schimbarea regimului, în noua viaţă, el nu este decât un intrus care trăieşte din „bună voinţa altora”. Timp de peste 30 de ani a fost biciuit de vorbele securiştilor şi redus la tăcere de nişte paraziţi ai societăţii de care azi nu vor să îşi mai amintească nici măcar rudele lor. A murit neîmpăcat sufleteşte că a fost trădat prin tăcere, prin calomnie, prin compromitere şi furt de cei pe care cândva i-a considerat prieteni. Chiar dacă nu a trăit să îşi vadă recunoscute meritele de autorităţile locale, pentru anii care şi i-a dedicat, „binelui public”, a fost convins până în ultima clipă a vieţii că dreptatea e în ceruri.

 

În 53 de ani a efectuat 3 milioane de consultaţii şi a realizat peste 53.000 de operaţii

 

Eugen Nicoară s-a născut la 6 ianuarie 1893, în satul Pietriş, raionul Reghin, regiunea Mureş. Şcoala elementară a făcut-o la Şcoala de Stat maghiară din Gurghiu, între anii 1900-1905. Şcoala secundară a început-o în Odorhei unde a terminat primele două clase, după care din 1907 a continuat liceul reformat din Tîrgu-Mureş unde a absolvit clasele III-VIII, luând bacalaureatul cu nota generală “bine”. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Medicină din Cluj în perioada 1913-1915 şi le-a continuat la Facultatea de Medicină din Budapesta. Primul Război Mondial l-a prins în Ungaria, astfel că în perioada 1 ianuarie 1916 până la 29 ianuarie 1918 a fost repartizat la Spitalul “Crucea Roşie” din Budapesta unde erau trataţi răniţii din război. În luna iunie a aceluiaşi an, Nicoară a promovat ca doctor în medicină luând toate examenele cu calificativul “foarte bine”. Specialitatea de chirurgie a făcut-o la Clinica chirurgicală din Cluj în perioada anilor 1919-1923. Aceste cunoştinţe le-a completat ulterior prin călătorii făcute în intervale de 2-3 ani la Universităţile din Budapesta, Viena, Berlin şi Paris. La începutul anului 1921 a fost numit medic de Circumscripţie C.F.R. în Reghin, iar în 1923 a fost numit prin concurs, medic primar la Spitalul de stat din oraş, moment în care pe uşa cabinetului său Nicoară a scris ,,Doctorul operează, Dumnezeu vindecă”. Ca şi doctor a construit un spital pe cheltuială proprie, care din 1933 funcţionează fără întrerupere până în zilele noastre. A profesat ca doctor 53 de ani în 6 spitale timp în care a efectuat 3 milioane de consultaţii şi ca şi chirurg a realizat 53.430 de operaţii ajungând să înregistreze o rată a mortalităţii de doar 3%, motiv pentru care s-a spus despre el că a fost un chirurg cu ochi de vultur, inimă de leu şi mână de femeie. Ca şi om de cultură s-a preocupat să înzestreze oraşul cu un Palat Cultural ce s-a construit în perioada 1936-1939 edificiu pentru care Eugen Nicoară a investit 5 milioane de lei. Totodată Nicoară a îndeplinit funcţia de preşedintele al ASTREI Reghin în perioada 1923-1940, timp în care a înfiinţat cercuri culturale, biblioteci, a făcut donaţii băneşti la zeci de lăcaşe de cult, a înfiinţat şcoli ţărăneşti şi în operă sa de cinstire a memoriei istorice se numără peste 100 de monumente ridicate pe cheltuială proprie, printre care amintim cele din comunele şi localităţile Sântu, Fărăgău, Ercea, Socol, Teleac, Săcal, Luieriu, Brîncoveneşti, Maioreşti, Râpa, Dumbravă, Pietriş, Deda, Bistra, Filea, Ruşii-Munţi, Deleni, Aluniş, Petelea, Solovăstru, Adrian, Caşva, Jabeniţa, Ibăneşti Sat, Urisiul de Sus, Urisiul de Jos, Chiherul de Sus, Chiherul de Jos, Şerbeni, Sânmihai, Nadăşa, Habic etc. Conform unei autobiografii scrisă la Securitate în 1951 doctorul Nicoară scria „Pentru a lămuri poporul muncitor din sate asupra primejdiilor ce le constituie bolile sociale (în special tuberculoza, sifilisul, alcoolismul, cancerul, tifosul etc.) am susţinut o campanie vie de lămurire şi de combatere în acest ţinut, atât prin conferinţe cât şi prin anchete şi broşuri de popularizare, scrise de mine şi distribuite gratuit. La această muncă am asociat medicii din jur şi învăţătorii, în jurul Astrei culturale, de la 1921 la 1940” .

 

Urmează demascarea securiştilor care l-au ,,redus la tăcere” pe Eugen Nicoară

Energia ancestronică a lui Eugen Nicoară devenise un pericol pentru stabilimentul comuniştilor şi a „grupurilor de şoc” care nu se puteau ridica niciodată la valoarea unui astfel de om şi îl acuzau de activitate antipoporală şi antistatală. Astfel că în 1945, Garda populară maghiară l-a arestat în campania de purificare a cadrelor medicale, apoi în 1950 i-au naţionalizat casa abuziv unde, culmea nesimţirii, utorităţile au instalat conducerea securităţii din oraş. Rechiziţionarea a fost făcută de Kraus Ioan funcţionar al noii orânduiri, iar procurorul Meseşan Iosif cerea confiscarea averii familiei Nicoară pe motiv că „doctorul în toată activitatea sa politică şi socială a căutat să lupte contra oamenilor muncii şi împotriva regimului democrat popular, contribuind la fascizarea ţării”. Conducătorii inculţi şi frustraţi ai Securităţii, iritaţi că doctorul făcea diverse memorii în legătură cu naţionalizarea şi confiscările abuzive a bunurilor personale care nu i-au mai fost restituite niciodată, l-au arestat doi ani mai târziu. Aşa a ajuns Eugen Nicoară dintr-un distins medic care vorbea cinci limbi, cu specializări la Budapesta, Viena, Paris şi Berlin să trăiască pe pielea lui torturile şi mizeriile închisorilor din Tîrgu-Mureş, Aiud, Ghencea, Fundulea şi Delta-Dunării. După eliberarea din puşcărie, doctorul Nicoară a făcut mai multe memorii la Ministerul Sănătăţii, prin care cerea reîncadrarea sa la spital însă nu a primit niciodată răspuns, astfel că ultimii ani din viaţă au fost mizerabili. Rămas singur după trecere la cele veşnice a soţiei în 1972, fără cabinet şi aparatură medicală, mare parte din activitatea zilnică şi-o dedica scrisului, în ciuda degetelor amputate se încăpăţâna să scrie cu mâna tremurândă. A scris 55 de caiete sub formă de manuscris în care a cuprins memoriile şi activitatea sa însă care abia la 18 ani de la moartea doctorului au fost găsite într-o ladă prăfuită, într-un pod, de familia Turcu Grigore, care le-au donat Bibliotecii municipale. Manuscrisele dezvăluie noi aspecte necunoscute din viaţa lui Eugen Nicoară şi „Mişcarea culturală din Reghin şi împrejurimi”, date care pot constitui material pentru o „carte incendiară” care să ducă la demascarea ofiţerilor de securitate care l-au torturat pe doctorul reghinean, despre activitatea colaboratorilor şi informatorilor Securităţii care îi făceau note informative mizere pentru avansările de tristă amintire şi azi beneficiază de pensii scandaloase.

 

Eugen Nicoară azi mai mare ca oricând

 

Mulţi spun că Eugen Nicoară a murit înfrânt nu atât de boală cât de sistemul comunist bazat pe un prestigiu ocult pe care nu l-a înţeles niciodată. Cert este că Eugen Nicoară a murit demn şi cu fruntea sus şi azi, la 30 de ani de la trecerea sa în altă dimensiune este mai mare ca oricând, numele său fiind pomenit zi de zi prin instituţiile care îi poartă numele. Ştia că faptele sale vor dăinui, nu îi era ruşine în faţa urmaşilor, avea o certitudine pe care s-a sprijinit în viaţă „Nimic fără Dumnezeu” şi a plecat să se odihnească în moarte, aşternându-şi sufletul senin pentru somnul de veci. La înmormântarea lui au venit toţi prietenii săi de pe văile Gurghiului, Mureşului, Luţului, Beicii, din Reghin, Tîrgu-Mureş, Cluj, Topliţa, Târnăveni, Sibiu, Oradea, Timişoara, Covasna, Braşov etc. Au ieşit din spital bolnavii pentru a-şi lua rămas bun de la doctorul Eugen Nicoară care şi-a făcut trecerea din această lume pe acordurile fanfarei, îmbrăcat în cămaşă albă cu fire negre, căput şi pantaloni şi ghete albe, pe cap basca albă şi mănuşile de chirurg şi cu câte o monedă de 5 lei în fiecare buzunar, să plătească vama la intrarea în Rai. Toate detaliile au fost respectate de apropiaţii doctorului conform îndrumărilor testamentare pe care l-a scris în 1980. A fost îngropat creştineşte de un sobor de preoţi români ortodocşi din oraş compus din Nicolae Dincă, Gheorghe Pop, Cocean Traian, Chiorean Vasile în frunte cu preotul protopop Ilie Damian, care a rostit predica de îngropăciune. De la înmormântare nu au lipsit nici oficialităţile de la Alba-Iulia, Preasfinţitul Episcop Emilian Birdaş, preotul inspector eparhial Urdă Ştefan şi preotul Doru Gheaja. Trupul neînsufleţit al celui mai iubit doctor al Reghinului aşezat pe carul mortuar a fost condus pe ultimul drum de sute de reghineni de la ultimul său domiciliu de pe strada Şcolii nr. 5 până în cimitirul Bisericii Ortodoxe Române ,,Sfânta Treime” unde îşi doarme somnul de veci alături de soţia sa dr. Maria Nicoară, şi pe a cărui criptă tronează cuvintele „Iisuse cu puterea Învierii Tale, înviază sufletele noastre”.

 

Reparaţii morale pentru un talent care a aşteptat anii să-l măsoare

 

În 1987 sub dalta maestrului Iorga Francisc, s-a ridicat un bust din piatră ctitorului edificiului spitalicesc, Dr. Eugen Nicoară, la comanda inginerului Boar Mihai (director la I.A.S. Reghin), bust de 800 de kg care a fost aşezat la loc de cinste în incinta spitalului. La 22 octombrie 1991 Palatul Culturii construit de acelaşi „mecena al românilor mureşeni” primeşte denumirea „Dr. Eugen Nicoară”. La 21 mai 1993 cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelui bărbat, fiu al Mureşului ce s-a impus ca personalitate de talie naţională, spitalul orăşenesc şi-a înscris pe frontispiciu prestigiosul nume “Dr. Eugen Nicoară”. În anul 1998 printr-o hotărâre de Consiliu Local municipal, doctorului Eugen Nicoară i s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al Reghinului. În anul 2001 managerul Maria Laurenţia Grosu înfiinţează Şcoala Postliceal Sanitară care primeşte numele ilustrului medic. În anul 2003, în calitate de preşedinte al Fundaţiei, Laurenţia”, Maria Grosu a înfiinţat Şcoala Postliceală Tehnică de Topografie “Eugen Nicoară”, care a creat o oportunitate pentru tinerii din municipiu de a învăţa o meserie şi în acelaşi an sub cupola, Fundaţiei Laurenţia a început să funcţioneze şi Liceul Teoretic, „Eugen Nicoară” ca un omagiu adus vieţii şi operei uneia din cele mai importante personalităţi ale Reghinului din secolul al XX-lea. În 2004 s-a descoperit un bust deteriorat al „Dr. Eugen Nicoară” într-o sală a instituţiei cu autor necunoscut, care la propunerea directorului Ioan Conţiu a fost restaurat de artistul plastic Simion Moldovan, bust care astăzi tronează la intrarea în instituţia de cultură. În anul 2011 publicistul Ilie Frandăş şi profesorul Marin Şara au scris cartea, „Dr. Eugen Nicoară şi ASTRA Reghineană” cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea Desăpărţământului Reghin al Astrei şi în 2014 cu ocazia celei de a-109-a Adunări Generale a ASTREI desfăşurată în municipiul nostru, Despărţământul local a reeditat, Astra reghineană” (Publicaţie Social Culturală şi de Informaţii), înfiinţată de Eugen Nicoară în 1938, revigorând-o după 75 de ani de absenţă, în serie nouă. Ce nu a reuşit Eugen Nicoară? Să pună în scenă cele două piese de teatru scrise de acesta în perioada 1977-1978 şi să fie lansată cartea, ,,Figura istorică a lui Iisus Hristos” bătută la maşina de scris de doctor la vârsta de 86 de ani. De ce nu s-a gândit niciun director de cultură sau de editură la aceste detalii timp de 30 de ani, rămâne un mister!