Viaţa învăţătorului Izidor Todoran, este o lecţie de onoare, suferinţă şi sacrificiu în slujba educaţiei şi a gliei străbune. Din păcate personalitatea sa nu este suficient cunoscută publicului larg, însă jurnalele sale descoperite la 32 de ani de la trecerea la cele veşnice a acestui fervent învăţător care a avut în sânge acea sevă miraculoasă a neamului românesc, îl recomandă pentru titlul de „cetăţean de onoare” al comunei Ibăneşti post-mortem.

 

Izidor a luptat în Primul Război Mondial în regimentului 22 din Tîrgu-Mureş pe platoul Asiago din nordul Italiei, fiind unul din puţinii soldaţi care s-au întors vii din sângeroasa bătălie. În 1918 după dezorganizarea armatei austro-ungare, la întoarcerea în ţară şi-a riscat viaţa aducând în raniţa sa, lista soldaţilor decoraţi din regimentul său, salvând astfel un act important din istoria României. Luptele la care a luat parte în Primul Război Mondial sunt ilustrate de învăţător în autobiografia sa, păstrată în formă de manuscris. Familia păstrează la loc de cinste decoraţiile primite de eroul din Ibăneşti în semn de recunoştinţă pentru vitejia şi atitudinea neînfricată în bătăliile în care a fost în linia I. Învăţătorul din Ibăneşti este singurul locuitor al comunei decorat în Primul Război Mondial din Înaltul ordin al Majetăţii Sale Regele Ferdinand I cu brevetul ,,Victoria a Marelui război pentru civilizaţie 1916-1921” şi cu ordinul ,,Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918”. Puţini ştiu că Izidor a fost delegat al comunei Ibăneşti la serbările încoronării Regelui Ferdinand I de la Alba-Iulia, a înfiinţat prima şcoală românească din Cămăraşu, a fost premiat de ASTRA în 1925 pentru instruirea analfabeţilor de la sate şi nu în ultimul rând a avut o contribuţie însemnată la eradicarea analfabetismului în Ibăneşti după cel de al Doilea Război Mondial.

 

Izidor a fost unul dintre cei 40 de supravieţuitori români ai Regimentului 82 din bătălia sângeroasă de la Asagio

 

Izidor Todoran s-a născut în 29 mai 1898 în comuna Ibăneşti plasa Reghin pe când judeţul Mureş era parte integrantă a Austro-Ungariei. Era unul dintre cei 11 copii născuţi în familia lui Vasile şi Palaghia din Ibăneşti. Primele două clase le-a absolvit în satul natal, la Podul Runcului, clasele a III-a şi a IV-a le-a continuat la Gurghiu în limba maghiară avându-i profesori pe Tompany Kalman şi Vitoş Domokos. În toamna anului 1912 părinţii îl înscriu la Gimnaziul maghiar din Tîrgu-Mureş, unde i-a reîntâlnit pe consătenii lui, fraţii Nicoară Eugen, Optimiu şi Titus care locuiau şi ei în gazdă. În perioada cât a fost elev în capitala judeţului a participat la celebrul zbor al aviatorului Aurel Vlaicu de pe Râtul Măcelarilor. În timpul Primului Război Mondial cei trei fraţi mai mari ai lui Izidor, sunt trimişi pe front, Dumitru moare în Serbia, Vasile este ucis în Rusia şi tetea Ioan se întoarce din război grav bolnav însă nu îşi mai revine şi se stinge la numai 31 de ani. Izidor rămâne acasă ca muncitor la munte cu caii pentru a-şi ajuta financiar părinţii şi după mesele muncea cot la cot în gospodărie cele 6 hectare de pământ ale familiei. Când a împlinit 18 ani a fost chemat la recrutare fiind incorporat la Regimentul 22 Honvezi din Tîrgu-Mureş. La început a fost selectat la grupa de pionieri unde făcea exerciţii pe Mureş cu bărci militare şi la săpat tranşee. În luna octombrie a aceluiaşi an a fost îmbarcat în trenul care mergea pe frontul din Galiţia. Datorită faptului că era bun cunoscător de limba română şi un bun caligraf, la care se mai adaugă faptul că era absolvent al şcolii silvice, devine ordonanţă, apoi furier la aceeaşi companie. În luna martie a anului 1917 este avansat la gradul de fruntaş. La începutul anului 1918 regimentul său este retras de pe frontul din Galiţia, şi în martie a fost trimis, după refacere, pe frontul italian, din Alpii tirolezi, participând în linia I a bătăliei de la Asiago, sub comanda colonelului Dragu. A fost cea mai mare ofensivă de pe Frontul Italian făcută de Austro-Ungaria, luptele au început în 10 iunie şi a durat mai multe săptămâni, terminându-se cu înfrângerea armatelor austro-ungare. Izidor a fost unul dintre cei 40 de supravieţuitori români ai Regimentului 82, din cei 220 care au intrat în „foc” cu baionetele pe arme. După retragerea de pe frontul italian, regimentul 23 a fost trimis în Croaţia, la Osijek, pe Drava, pentru refacere, unde la finalul convalescenţei, ibăşteanul a fost gradat în 1918 cu ,,Medalia de bronz pentru vitejie”. Izidor a fost mobilizat pe front 2 ani şi 5 luni şi a trăit pe viu ororile Primului Război Mondial care s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, ce a marcat încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. După încheierea războiului a fost mobilizat în Corpul VI armată din Cluj-Napoca unde a rămas până la 31 decembrie 1921, fiind înaintat la gradul de sergent.

 

A predat la catedră 42 de ani şi l-a învăţat limba română pe viitorul scriitor Suto Andras

 

În 1922 a intrat în învăţământ la Ibăneşti ca profesor suplinitor şi în paralel a continuat cursurile de vară de pedagogie la Râmnicu-Vâlcea şi a absolvit la frecvenţă redusă clasele liceului pedagogic din Reghin. După ce a trecut cu brio de inspecţiile la clasă făcute de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al judeţului Mureş, a dat un examen şi a obţinut un post de învăţător suplinitor în comuna Cămăraşu din judeţul Cluj. La 1 iulie 1928 s-a căsătorit cu frumoasa Aurelia din Sărmăşel, care i-a dăruit învăţătorului trei copii, Emil, Aurel şi Olga Marieta Natalia. În 1931 a fost numit învăţător definitiv în urma unui examen de titularizare organizat la Cluj-Napoca. În 1939 l-a avut ca elev în clasa a VI-a pe viitorul poet şi scriitor Suto Andraş (cel care avea să devină scriitor, jurnalist şi demnitar comunist maghiar). A predat la Cămăraşu din 1924 până în toamna anului 1945, într-o comună cu 3000 de locuitori la aceea dată. După 21 de ani la catedra de învăţământ din comună, învăţătorul Todoran a obţinut şi gradul I în învăţământ în urma scrierii lucrării ,,Monografia Comunei Cămăraş”. În 1940 învăţătorul şi-a cumpărat o casă la Ibăneşti pentru a putea să revină de câte ori i se făcea dor de locurile natale de pe Valea Gurghiului. După izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, Izidor nu a fost trimis pe front la luptă deoarece era director de şcoală însă a fost detaşat la Turda, la Centrul de Recrutare, iar mai târziu în 1943 a fost mobilizat în Regimentul 82 şi dus în comuna Crucea lângă oraşul Panciu unde ibăşteanul nu a ezitat nicio clipă să lupte pentru ţară, fiind gata oricând să moară pentru România dacă ar fi fost trimis pe front. După demobilizare, Izidor a revenit acasă la Ibăneşti pentru a-şi repara casa distrusă în mare parte după cel de-al Doilea Război Mondial. A rămas pe Valea Gurghiului să predea în comuna natală până la pensionare în 1958. Însă din cauza lipsei de cadre didactice s-a întors la catedră în anul şcolar 1961-1962 ca învăţător la Şcoala din Ibăneşti, satul Isticeu. Un an a făcut pauză din cauza unei pneumonii după care a revenit la catedră până 1968 la Şcoala din Hodac-Dubişte. În 1971 s-a mutat la Reghin pe strada George Coşbuc la fiica sa Olga Curticăpean (după căsătorie), unde a început să scrie. La început a deschis un jurnal în care a consemnat cele mai importante momente care s-au petrecut în comuna Ibăneşti de la prima atestare până la decesul său, iar în al doilea jurnal începând din 1977 a început să îşi scrie autobiografia. A fost un fin observator al celor mai interesante aspecte din viaţa obişnuită de la ţară a locuitorilor de pe Valea Gurghiului, care şi-a descris atât de frumos amintirile sale din copilărie, combinate cu anotimpurile vieţii satului, obiceiuri, tradiţii, doine, basme, snoave, jocuri şi superstiţii locale. Ultima zi în care a scris învăţătorul în jurnalul său a fost data de 17 octombrie 1982. În anul următor în 30 noiembrie, la 85 de ani Izidor Todoran a părăsit această lume care i-a fost atât de dragă, fiind înmormântat în cimitirul ,,Cuviosul Lazăr” din Reghin. Manuscrisele învăţătorului au făcut până acum obiectul cărţilor ”Sub semnul lui Marte – Militarii Reghinului”, semnată de istoricul Dorin Ioan Rus şi „Cămăraşu-studiu monografic” a istoricului Vasile Lechinţan. Manuscrisele legate de istoria comunei Ibăneşti şi a evenimentelor pe care le-a trăit învăţătorul, sunt pe punctul de a se transforma într-o carte denumită ,,Cronologia comunei Ibăneşti – în viziunea învăţătorului Izidor Todoran” carte în curs de apariţie la o editură din municipiul Reghin.