Particip des la evenimente, fie ele culturale, artistice ori sportive. Unele dintre ele au un impact pozitiv atât asupra mea, cât şi a celor prezenţi. Însă, de cele mai multe ori, întâlnesc la prezidiu, mult mai multe persoane decât ar fi nevoie, iar cei care sunt propuşi să vorbească în faţa celor prezenţi uită de timpul ce se scurge…şi se scurgeee, nu glumă! Rareori mi-a fost dat să văd discursuri lungi şi atât de impresionante încât să fiu captată de acel subiect cap – coadă.

Este important ca vorbitorul să ţină cont de aşteptările cu care publicul a venit la eveniment şi de ceea ce îl interesează, iar atunci când simte că auditoriul dă semne de plictiseală, să-şi adapteze desfăşurătorul la situaţia dată. Acum îmi veţi spune că cine merge la lansări de carte ori alte evenimente mondene, nu are voie să se plictisească. Ba da, are! Pentru că se discută, în majoritatea cazurilor, din 30 de minute aproape jumătate de timp, pe lângă subiect!

Am participat la lansări de carte, de exemplu, unde am fost curioasă, uitându-mă la ceas, cât poate X-ulescu să vorbească. A trecut bine o jumătate de oră vorbind fără întrerupere tot ceea ce putea cuprinde în maxim zece minute. Nu puţine au fost cazurile în care, cuprinşi de „magia clipei”, participanţii la eveniment au fost prinşi în offside, aţipind. Şi-atunci mă întreb, nu mai bune, mai impunătoare şi cu mesaj sunt discursurile scurte şi la subiect?! Că tare-mi displace să văd participanţi la asemenea evenimente, care în loc să fie prezenţi trup şi suflet, fie adorm, se joacă pe telefon ori îi surprind căscând. Cu toţii ştim că discursurile lungi plictisesc, iar cei ce se văd în faţa unui microfon, uită să se mai oprească, de parcă ar fi mană cerească, deşi se aud în sală foieli provocate de nerăbdarea auditoriului.

Aici, într-o oarecare măsură, intervine şi vina organizatorilor, care ar trebui să pună totul pe ceas. Fiecare dintre cei ce vor lua cuvântul să se încadreze într-un anumit interval de timp, să zicem, între două şi cinci minute.

Am o viziune mai modernă, atunci când vine vorba despre lansările de carte. Acestea pot fi făcute cu farmec, într-un alt cadru şi nu de fiecare dată cu aceleaşi persoane la pupitru. Tare-i ciudat, atunci când participi la un eveniment să te loveşti de aceiaşi oameni, ca şi cum ai avea impresia că participi la aceaşi lansare de carte.

Pentru a rămâne cu amintirea unei lansări frumoase, îmi e dor să iau parte la un eveniment fără prea multe „artificii” şi paranteze în paranteze, greu de memorat.