De 1 iunie, cei mici se distrează în „Orăşelul Copiilor”
Luni, 1 iunie în intervalul orar 10:00 – 17:00 cei mici au parte garantat de distracţie şi relaxare. Ziua Copilului este din nou serbată la Reghin într-un mod inedit prin organizarea unui eveniment ce a ajuns în acest an la a doua ediţie, intitulat „Orăşelul Copiilor”. Evenimentul se desfăşoară în Parcul Central din municipiul Reghin fiind organizat de Primăria municipiului Reghin, Asociaţia Advent Kindergarten Reghin şi Consiliul Local Reghin.
Cei ce vor păşi în „Orăşelul Copiilor” vor putea vizita standuri ale instituţiilor din Reghin, pe înţelesul celor mici. Tot aici sunt organizate diferite concursuri cum ar fi desene pe asfalt, concursuri de role pentru fete şi băieţi, concurs de biciclete, dar şi concursuri pentru copiii cu nevoi speciale.
Orăşelul copiilor este un proiect prin care organizatorii îşi propun să-i înveţe pe cei mici importanţa şi valoarea instituţiilor unui oraş, totul sub formă de joc, interactiv pentru vârsta celor implicaţi.