Ziua Freneticilor serbată din nou la Reghin
La iniţiativa cadrului didactic Smaranda Puşcaş sprijinită de colegii cadre didactice, s-a desfăşurat luni, 11 mai, la Şcoala Generală „Alexandru Ceuşianu” de pe strada Vânătorilor ediţia a XV-a a Zilei Freneticilor. Repetiţiile pentru acest spectacol au început în urmă cu câteva luni, pentru că organizatorii şi elevii au dorit să facă din această zi, una de neuitat.
Programul a fost unul bine stabilit chiar de la început, fiind angrenaţi un număr de aproximativ 60 de elevi. În cadrul primei etape, elevii claselor a IV-a au lucrat în echipă la diferite proiecte cu poveştile preferate în timp ce elevii claselor a II-a au pictat pe sticlă. După prima parte a activităţii din cadrul Zilei Freneticilor cei prezenţi s-au relaxat gustând din bufetul suedez pregătit special pentru ei de părinţi.
A doua parte a programului a cuprins o scenetă pregătită de elevii din cadrul atelierului de dramatizare sub coordonarea bibliotecarei Ani Mari Moldovan, urmaţi de grupul de la limba franceză coordonaţi de Elena Baciu.
Elevele clasei a IV-a D au pregătit un dans surpriză, fără sprijinul unui cadru didactic, elevele dovedind că au imaginaţie şi pot face singure coregrafia.
Ultima parte a zilei, karaoke, a fost deliciul elevilor, care au ţinut neapărat să fie vedete pentru o zi, aducând pe scena amenajată în curtea şcolii, trupe cunoscute atât din România cât şi din străinătate. S-au costumat şi au intrat în pielea vedetelor precum Voltaj, Iris, O-zone etc.
„În urmă cu 15 ani a luat viaţă pentru prima dată la Reghin clasele Freinet, mai întâi clasa mea, apoi anul următor încă patru clase. Am considerat că una dintre activităţile de bază pe lângă cele educative este această zi a freneticilor, în care copiii merită toată recunoşterea lor ca şi elevi care au ales să înveţe altfel, cu bucurie, cu plăcere şi să vină la şcoală cu zâmbetul pe faţă în fiecare zi. Am desfăşurat un program organizat cu două luni înainte, unde am încununat atelierele pe care le facem în fiecare săptămână. Toată curtea este împânzită cu lucrările lor de peste an. Avem şi un stand de reviste pentru că noi facem o revistă lunară numită „Revista Freneticilor”. Tot ce se poate vedea este rezultatul muncii lor” a declarat Smaranda Puşcaş.