Szabo Alexandru de la Red Dragon s-a calificat la Campionatele Balcanice

DSC_9474Red Dragon Fight Club Reghin a fost înfiinţat în anul 2006, dar a devenit activ după doi ani, mai precis în anul 2008 pentru că nu au avut până atunci baza materială pentru a activa nici pe plan local şi nici naţional. Au început cu opt copii din care majoritatea erau fete.

Pas cu pas, după multă muncă depusă de sportivi, rezultatele au început să apară.

În perioada 9 – 10 mai s-a desfăşurat la Sf. Gheorghe Campionatul Naţional de Ju-Jitsu. Clubul Red Dragon din Reghin a aliniat la start 3 sportivi, la delegaţia din municipiul nostru adăugându-se un instructor şi un medic. Doi dintre cei trei sportivi reghineni au reuşit să urce pe podium, obţinând medalii ce i-a trimis direct la Campionatele Balcanice. Mai precis un loc II şi III câştigat de Szabo Alexandru care s-a calificat la Balcanice, locul III şi IV obţinut de sportivul Barta Daniel, iar Halaţiu Narcis două locuri IV.

„A fost o competiţie strânsă şi foarte puternică unde au participat în jur de 250 de sportivi de la 19 cluburi din ţară. În concurs au fost trei discipline: semicontact, demonstrativ şi Newaza adică luptă la sol. Având în vedere că a fost o competiţie la nivel naţional au participat cei mai buni sportivi din România, astfel că locurile I şi II sunt calificaţi pentru Campionatele Balcanice respectiv Cupa Europei ce vor avea loc în septembrie. Locurile obţinute de sportivii mei sunt meritorii” a declarat Gyori Tiberiu, antrenor.

Momentan la Clubul Red Dragon sunt legitimaţi 32 de copii la care se adaugă alţi sportivi care încă nu sunt înscrişi la Federaţia Română de Arte Marţiale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*