Viaţa şi-a închinat-o sportului, catedrei didactice şi asistenţei sociale

 

Viorica Cozma de fată este o reghineancă care în anii 50 a scris istorie în handbalul şcolar şi apoi în competiţiile de atletism, viteză şi săriturile în lungime la Campionatele Republicane, Spartachiadele Săteşti şi la o mulţime de Crosuri de masă. În 1952 a câştigat Campionatul Republican al Şcolilor Medii cu echipa ,,Mureşul” la handbal, iar un an mai târziu participa la Campionatele la 100 de metri plat.

Viaţa şi-a închinat-o sportului, catedrei didactice şi asistenţei sociale încercând să găsească echilibrul între un organism sănătos, liber şi armonios. În 31 ianuarie a fost nominalizată la Gala Sportului Reghinean ediţia a VI-a la secţiunea ,,Veterani şi Glorii Sportive” fiind premiată de către Asociaţia „Sportul pentru Toţi” Reghin şi Primăria Reghin pentru întrega activitate depusă în sportul reghinean. O femeie împlinită care face parte din generaţia de intelectuali care, după cel de-al Doilea Război Mondial, a îndrăznit să schimbe sapa-n condei şi statutul femeii arhaice trudită la muncile câmpului în femeia emancipată care îşi consumă energia făcând sport.

 

Cu echipa ,,Mureşul” a ajuns campioană naţională la handbal

 

S-a născut în 16 octombrie 1933 în Reghin, însă la Registrul de stare civilă dintr-o eroare a fost înregistrată în data de 17 motiv pentru care reghineanca îşi sărbătoreşte onomastica de două ori în fiecare an. S-a născut în familia Cosma Nicolae din Herina, telefonist de profesie şi Maria din Filpiş, casnică. Până la 7 ani a copilărit pe strada Schobel. În 1940 după Dictatul de la Viena, s-a refugiat cu părinţii o perioadă la Bucureşti unde a terminat clasa I. După mobilizarea tatălui ei la Sibiu ca şi telefonist a continuat clasele a II-a şi a III-a, iar în februarie 1944, după ce s-a întors în Reghin şi-a continuat studiile. Clasele gimnaziale le-a continuat tot în oraşul natal în cadrul Şcolii româneşti din strada Spitalului, după care a urmat cursurile Şcolii Pedagogice Române din Reghin promoţia 1948-1952 având-o ca diriginte pe profesoara Sămârghiţean Maria şi director pe Constantin Anghel. În perioada 27-29 iunie 1952 Viorica a jucat finala în Campionatul Republican al Şcolilor Medii din Republica Populară Română, cu echipa ,,Mureşul” a Şcolii Pedagogice din Reghin, câştigând finala disputată la Bârlad împotriva unei echipe de Şcoală Medie din Bucureşti cu scorul de 4 – 0. Echipa Reghinului sub îndrumarea antrenoarei Melania Oţel, profesoară de Educaţie Fizică şi Sport a reuşit atunci o performanţă neaşteptată, neegalată până astăzi în handbalul local. Unsprezecele echipei era format din elevele Margareta Halaţiu căpitanul echipei, Viorica Cozma, Coş Susana, Bândilă Stela, Negrea Elena, Aurelia Feier, Chiorean Ştefania, Târnăvean Maria, Şanţa Eugenia, Turcea Maria şi Jeler Letiţia. Din păcate din echipa de glorie mai trăiesc în Reghin doar 4 dintre fostele sportive.

 

Anul acesta Viorica va aniversa 82 de ani de viaţă şi 61 de ani de căsnicie

 

Pe lângă disciplina handbal Viorica, a mai practicat atletismul şi săriturile în lungime dovedind reale aptitudini în toate aceste ramuri sportive, în care a s-a străduit să găsească mereu combinaţia perfectă de putere, flexibilitate, rezistenţă şi măiestrie pentru a atinge cotele de vârf. Printre rezultatele sportive demne de remarcat amintim, Crosul Popular să întâmpinăm 1 mai, din Tîrgu-Mureş ediţia 1949 competiţie unde s-a clasat pe Locul I la 800 de metri plat, locul I la Campionatul Republican la atletism şi săritura în lungime desfăşurat în Raionul Reghin în 14 iunie 1953 şi nu în ultimul rând Campionatul Regional din 1953 unde şi-a adjudecat locul I la competiţia de 80 de metri plat. În 1950 a primit chiar o plachetă şi o diplomă din partea Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular din judeţul Mureş, pentru frumoasele rezultate obţinute la competiţiile sportive la care a participat. În paralel cu activitatea sportivă Viorica, a lucrat în învăţământ din 1952 în Chiher ca şi profesor suplinitor. În 1954 Viorica şi-a găsit sufletul pereche, la Chiher în persoana tânărului Emil Maior, directorul Şcolii de 7 clase din comună, alături de care şi-a unit destinul ca într-un film cu happy-end de la Hollywood. În 1955 s-a mutat în Reghin împreună cu familia unde a lucrat o perioadă într-o farmacie de stat, apoi în Intreprinderea Metalurgică ,,Republica” şi la ILEFOR. Din anul 1960 s-a dedicat exclusiv domeniului de asistenţă socială în cadrul ,,Căminului de Bătrâni” din Mureş-Mort azi Lunca Mureşului unde soţul ei a fost numit director, iar 1969 s-a transferat la Căminul Pensionarilor din Ideciu de Jos unde a activat 20 de ani. În 1 mai 1989 reghineanca s-a pensionat după 32 de ani lucraţi în câmpul muncii, iar după pensionare a muncit ca cenzor timp de 12 ani în cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Reghin. Viorica este de 26 de ani pensionară, statut de care din păcate nu se pot bucura în viaţă foarte mulţi vârstnici. Spune că a ajuns la această vârstă datorită faptului că a dus o viaţă echilibrată fără excese şi duşmănii, pentru că a ştiut să îşi gestioneze căsnicia punând accent întotdeauna pe înţelegerea în familie, dialog şi codul bunelor maniere. În timpul liber fosta sportivă preferă să urmărească un film bun să citească o carte sau să călătorească. În 16 iunie Viorica şi Emil vor aniversa 61 de ani de căsnicie, iar în luna octombrie va împlini 82 de ani de viaţă. În 9 mai 1955 s-a născut singura lor fiică, Mariana astăzi stabilită în Cluj-Napoca, angajată în cadrul Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii ,,Babeş Bolyai”, pe funcţia de secretară. Mariana a făcut-o pe Viorica bunică de două ori, prin nepoatele Cristina Ramona şi Oana Voichiţa de care este foarte mândră, Cristina este de profesie architect şi lucrează în Cluj-Napoca, iar Oana Voichiţa este inginer de profesie şi este angajată în cadrul unei firme internaţionale de construcţii de avioane din Elveţia.