Competiţie de înot pentru cei mici la Centrul Sportiv „Laurenţia”

La sfârşitul trecut de săptămână bazinul de înot din cadrul Centrului Sportiv „Laurenţia” din cartierul Făgăraş din municipiul Reghin a fost gazda unei competiţii de înot pentru copii. Această competiţie a fost prilejul de a scoate în evidenţă învăţăturile primite de cei mici la cursurile de înot şi a descoperi tinere talente, dar şi pentru a dezvolta spiritul competiţional şi al fairplay-ului în rândul celor mici. Competiţie de înot pentru copii s-a derulat pe trei categorii, astfel că în cadrul concursului cei mici s-au întrecut în stilul sprint, fluture şi spate.
Un număr de 13 copii au fost selectaţi dintr-un număr mult mai mare pentru a participa la acest concurs. „Am organizat această competiţie pentru a vedea roadele muncii noastre şi ale mele ca antrenor. Aceşti copii merită o astfel de competiţie pentru că frecventează de multă vreme cursurile de înot. Este cel mai sănătos sport pentru că la vârsta asta îşi dezvoltă toate grupele musculare motiv pentru care merită să participe la cursurile noastre. Mulţi copilaşi ştiu deja trei tipuri de înot şi pentru asta am organizat trei categorii în cadrul concursului. Participarea lor la astfel de competiţii înseamnă foarte mult, sunt deja învingători indiferent de locul obţinut” a declarat Cremene Levente, antrenor de înot în cadrul Centrului Sportiv „Laurenţia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*