Continuă modernizarea vechiului terminal de pasageri al Aeroportului Transilvania Târgu Mureș

În cadrul ședinței de ieri, 30 iulie, Consiliul Județean Mureș a aprobat o rectificare bugetară prin care a alocat Aeroportului Transilvania Târgu Mureș suma totală de 1,7 milioane de lei pentru realizarea a două investiții importante.După finalizarea noului terminal de pasageri, am demarat și modernizarea vechiului terminal, însă până în prezent lucrările au fost realizate doar parțial. În ședința de […]

Citeste...

Dumitrița Gliga „Protejăm economia și pe toți cei care sunt afectați de scumpirea carburanților”

Încă din luna martie, Partidul Social Democrat a cerut măsuri pentru a limita efectele creșterii prețurilor la carburanți. În cadrul Biroului Permanent Național, una dintre principalele preocupări a fost protejarea populației și a economiei, iar Ministerul Energiei, condus la acel moment de colegul meu Bogdan Ivan, a prezentat soluțiile necesare. Pentru că aceste măsuri nu au fost adoptate de Guvern, […]

Citeste...

Noi reguli pentru transcrierea actelor de stare civilă din străinătate

Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Mureş aduce la cunoştinţa cetăţenilor informații privind modificările legislative aduse articolului 591 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.Prin aceste modificări, s-a reglementat posibilitarea depunerii cererilor privind transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatelor/ extraselor/extraselor multilingve de stare civilă emise de autoritățile […]

Citeste...

Ziua Porților Deschise, organizată la Limesparc Călugăreni

Muzeul Județean Mureș invită publicul sâmbătă, 1 august, între orele 10:00 și 18:00, la 14R – Ziua Porților Deschise, organizată la Limesparc Călugăreni.Tema ediției din acest an este arheologia experimentală, iar programul propune demonstrații, tururi ghidate și ateliere interactive prin care vizitatorii vor putea descoperi cum arătau și cum funcționau, în realitate, tehnologiile și obiectele folosite în lumea romană.Cum reușeau […]

Citeste...

 COMUNICAT DE PRESĂ Finalizare Proiect „DIGITALIZAREA SOCIETĂȚII CENTRU MEDICAL VERITAS S.R.L.”„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”

CENTRU MEDICAL VERITAS S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea implementării proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETĂȚII CENTRU MEDICAL VERITAS S.R.L.”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul: Pilonului III – Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu IMM-uri puternice Componenta […]

Citeste...

Screening gratuit pentru cancerul de prostată

Începând de astăzi, Secția de Urologie a Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin oferă Screening gratuit pentru cancerul de prostată, cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist!Programările se pot face la numărul de telefon 0735 804 067 de Luni – Vineri. Ce se mai tratează în secția de Urologie: INTERVENȚII CHIRURGICALE EFECTUATE, atunci când tratamentul […]

Citeste...

Comunicat de presă – „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comuna Ideciu de Jos anunță finalizarea proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE IDECIU DE JOS”, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),   Componenta C15: Educație \Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior \Investiția 13. Echiparea laboratoarelor […]

Citeste...

Comunicat de presă – „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comuna Suseni anunță finalizarea proiectului „REABILITARE ENERGETICĂ CLĂDIRE SEDIU PRIMĂRIE COMUNA SUSENI, JUDEȚ MUREȘ”, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C10: Fondul Local în cadrul Investiției I.3 – Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale, titlul […]

Citeste...

Mâine are loc ședința ordinară a Consiliului Local Reghin

Consiliului Local al municipiului Reghin se convoacă şedinţa ordinară, pentru data de 29.07.2026, ora 15.00, care se va desfășura cu participare în format mixt, în sala de ședințe din sediul Primăriei Municipiului Reghin, Piața Petru Maior, nr.41, județul Mureș, respectiv prin aplicația Webex cu următorul proiect al     ORDINII DE ZI  1.Aprobarea procesului verbal al ședinței ordinare din data […]

Citeste...

Tradiția merge mai departe, la Festivalul Văii Gurghiului

Festivalul Văii Gurghiului revine pe Platoul Fâncel din Ibănești, în perioada 1–2 august 2026.La sfârșitul acestei săptămâni ne vom putea bucura de două zile de folclor, tradiții și concerte cu artiști îndrăgiți. Evenimentul este unul dintre cele mai importante dedicate tradițiilor și folclorului din județul Mureș.Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Văii Gurghiului promite două zile pline de muzică, dansuri […]

Citeste...
1 2 3 4 5 591