Rezultate titularizare înainte de contestații
Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2025 (înainte de contestaţii)
Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 22 iulie, pe site-ul titularizare.edu.ro, rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025 (înainte de înregistrarea contestațiilor).
În județul Mureș, rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 37,24%;
Din promoția curentă, 25,57 % dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte);
Procentul notelor între 5 și 7 este de 41,73 %;
Niciun candidat nu a obținut nota 10;
365 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
Contestaţiile se depun la sediul inspectoratului şcolar sau prin mijloace electronice în data de 22 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 23 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. în data de 30 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele de repartizare organizate de inspectoratul şcolar în zilele de 31 iulie – 01 august 2025.