Maestrul Feri – 100 de ani
La data de 10 iulie 2023 se împlinesc o sută de ani de la nașterea unui cetățean al urbei noastre, ,,Cetățean de Onoare” al Municipiului Reghin și al unei Diplome de Excelență acordată de Primăria Municipiului Reghin, pentru întreaga activitate profesională și social-culturală pusă în slujba binelui obștesc și pentru conduita morală exemplară.
Este Jorga Francisc, un OM simplu, care a fost toată viața sa un exemplu de mare modestie, de o căldură și puritate sufletească ieșite din comun, o blândețe și o smerenie, care rar se întâlnește numai la anumiți călugări din unele mănăstiri îndepărtate, care se găsesc tot mai rar.
Jorga Francisc – a fost înzestrat cu un ,,dar divin” pe care foarte puțini pământeni îl primesc în această viață și care foarte greu poate fi explicat de muritorii de rând.
Conștient de darul său ,,Maestrul Feri” cum l-am numit noi, prietenii și pe care l-am iubit ca pe un adevărat frate de-al nostru și l-am susținut, a muncit din greu toată viața sa, a studiat continuu, s-a autoperfecționat mereu, fiind un autodidact în cel mai bun sens al cuvântului, punând multă trudă, tenacitate și pasiune în fiecare creație a sa. În cei peste 95 de ani cât a trăit a realizat peste 6000 de tablouri pictate în ulei, multe dintre ele fiind pe toate continentele lumii, în multe case și colecții ale prietenilor și cunoscuților săi.
A realizat peste 180 de statui în piatră, lemn și alte materiale, ale unor personalități din cultura noastră națională și universală pentru care a primit numeroase diplome și distincții. Cum au fost de pildă pentru sculptura lui Miron Cristea primul Patriarh al României, care se află la mănăstirea din orașul Toplița și o alta, la fel de frumoasă, dar puțin mai mică, în localitatea Deleni.
Tot la fel de impunătoare și la fel de bine realizate au fost și statuile poetului nostru național Mihai Eminescu, Petru Maior, George Coșbuc, Decebal, Avram Iancu, Petofi Sandor, Alexadru Ioan Cuza, Nicolae Bălcescu, Eugen Nicoară, Vasile Alecsandri, Octavian Goga și mulți alții.
A fost și un bun și apreciat pictor de biserici, pictând în întregime bisericile din localitățile Maiorești, Goreni, Idicel Pădure și Idicel Sat, precum și iconostasele bisericilor din Milășel, Suseni, Lefaia, Breaza. De asemenea a realizat numeroase statui pentru Biserica Catolică din Reghin și Biserica Reformată din Maghiar-Reghin.
În toți anii în care a muncit și a creat, a avut și o activitate expozițională intensă, participând la foarte multe expoziții bienale, majoritatea în orașul natal Reghin, dar și în Târgu-Mureș, Cluj Napoca, București, Budapesta, precum și la o importantă expoziție jubiliară la Paris – Bourg la Reine, unde a prezentat cinci tablouri pictate în ulei, care s-au vândut ca ,,pâinea caldă”.
Ca prieten bun și admirator al ,,Maestrului Feri” sunt ferm convins că opera artistică realizată în cea mai mare parte în stilul realismului și impresionismului, pe care a creat-o de-a lungul zecilor de ani jertfiți pe ,,altarul” artei, va dăinui în timp, spre încântarea și bucuria celor mulți, care au reușit să o cunoască și să-și satisfacă nevoile de frumos și de împliniri estetice fermecătoare.
Bine ar fi ca exemplul acestui OM adevărat să fie luat ca un model de urmat de către toți tinerii care se formează astăzi în școli și care au ca modele din păcate, în manualele lor, dar și în viață, foarte mulți oameni, care nu reprezintă nici pe departe adevărate modele, ci figuri dizgrațioase, de care trebuie să se ferească.
George Tripon
