Sfârșit de săptămână plin de intervenții pentru pompierii mureșeni
În perioada 08-11 Iulie, pompierii mureșeni au fost solicitați la 192 de intervenții, după cum urmează – patru incendii, o misiune pirotehnică, trei alte situații de urgență și 184 de intervenții SMURD.
Incendii
Vineri, 08 Iulie, în jurul orei 19:41, incendiu vegetație uscată produs în comuna Miheșu de Câmpie, strada Alexandru Petofi. În urma incendiului a ars gunoi menajer si resturi vegetale pe o suprafață de aproximativ 20 mp.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Sărmașu.
Sâmbătă, 09 Iulie, în jurul orei 16:06, incendiu vegetație uscată produs în municipiul Reghin,
strada Simion Bărnuțiu. În urma incendiului, a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 1 ha, fără pericol de propagare.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin.
Cauza probabilă a producerii incendiului – focul deschis în spații deschise
Duminică, 10 Iulie, în jurul orei 05:54, incendiu vegetație uscată produs la groapa de gunoi din municipiul Sighișoara. În urma incendiului au ars aproximativ 50 mp gunoi menajer.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara.
Cauza probabilă a producerii incendiului – autoaprinderea substanţelor aflate în amestec.
Misiuni pirotehnice
Echipa pirotehnică din cadrul ISU Mureș a fost solicitată să intervină duminică, 10 Iulie, în jurul orei 07:10, în localitatea Hădăreni. A fost vorba despre un proiectil de calibru 152 mm, găsit pe câmp. S-a intervenit pentru ridicarea, transportarea și depozitarea acestuia.
Alte situații de urgență
Duminică, 10 Iulie, În jurul orei 08:10, accident rutier produs în Municipiul Reghin, strada Caraiman. A fost vorba despre un autoturism intrat în coliziune cu branșamentul de gaz al unei case de locuit, în urma căruia au rezultat scurgeri. Doi adulți și doi copii, cod verde, au fost evaluați medical la fața locului. Circulația s-a desfășurat pe ambele sensuri. La fața locului s-a prezentat un operator economic de specialitate, pentru întreruperea alimentării.
Au intervenit pentru asigurarea de măsuri specifice PSI pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin.