Studeţii străini au descoperit un peisaj unic pe Valea Gurghiului

Timp de două săptămâni, o delegaţie formată din 47 de persoane, studenţi şi profesori, au făcut parte din Atelierul Internaţional de Peisagistică chiar la noi în oraş şi pe Valea Gurghiului, ocazie cu care aceştia ne-au cercetat zona. Veniţi din ţări precum Belgia, Columbia, India, Brazilia, China, tinerii studenţi au încercat şi chiar reuşit într-un final să scoată în evidenţă […]

Citeste...

Flash Mob pentru scrimă ajunge la Tg-Mureş

Inspectoratul Şcolar Mureş a anunţat printr-un comunicat pe site-ul ISJ că în data de 17 septembrie, Federaţia Română de Scrimă va intreprinde o amplă acţiune simultană de promovare a scrimei şi de atragere a cât mai multor copii către sport, în 11 oraşe din România. Ana Maria Brânză, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Mihai Covaliu şi alţi foşti campioni ai scrimei […]

Citeste...

Costume populare şi multă veselie la Idicel Sat

Idicelul a fost în sărbătoare, sâmbătă, 8 august cu ocazia celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Naţional de Jocuri şi Obiceiuri Populare. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia pentru Cunoaşterea Culturii Ţărăneşti în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Brîncoveneşti şi Consiliul Judeţean Mureş. Debutul ediţiei a avut loc la ora 13:00 la intrarea în sat, în locul numit „La […]

Citeste...

Cine au fost proprietari de maşini în Reghinul interbelic?

În numărul viitor din “Glasul Văilor”, cititorii ziarului nostru vor putea afla în premieră “Cine au fost proprietari de maşini în Reghinul interbelic?”. Un articol incitant din care cititorii vor afla ce maşini se conduceau în oraş pe vremea bunicilor, ce personalităţi din ,,România anilor de aur” şi-au etalat maşinile de lux în „oraşul de pe deal” în vizite oficiale […]

Citeste...

CFR anunţă reduceri pentru elevi şi studenţi în vacanţă la mare

CFR Călători a anunţat că oferă, şi în acest sezon estival, tarife reduse cu 25% pe toate trenurile spre şi dinspre mare, pentru „Minigrup 2 – 5”, facilitatea fiind valabilă în toate zilele săptămânii, şi în zilele de vineri şi duminică. În cadrul acestei oferte, tinerii de până la 18 ani beneficiază de 50% reducere faţă de tariful plătit de […]

Citeste...

La Sărbătoarea Cepei vor fi focuri de artificii în premieră pe cerul Suseniului

Primăria şi Consiliul Local Suseni organizează în 22 – 23 august ediţia a II-a a Festivalului Cepei. Sărbătoarea va avea loc la fel ca anul trecut pe terenul de fotbal. Moderatorul evenimentului va fi Andrei Romanică, ,,fiul comunei” şi solist de muzică populară. Scopul sărbătorii este de a promova simbolul locului: ceapa roşie, dar şi de a prezenta localnicilor muzica […]

Citeste...

„Carasul de Aur” câştigat de Cristian Căşvean

Jurnal de pescuit   Sâmbătă, 15 august pe un lac privat din localitatea Goreni s-a desfăşurat un concurs de pescuit la plută organizat de postul de televiziune Gliga TV, concurs intitulat „Carasul de Aur”. Competiţia s-a organizat după un regulament pe care organizatorii l-au respectat cu stricteţe, deşi s-a pus mai mare accentul pe distracţie, tocmai pentru a nu se […]

Citeste...

Doina Mureşului a reprezentat România în Ungaria

În perioada 23-27 iulie, Ansamblul “Doina Mureşului” din Reghin a participat la un Festival Internaţional de Folclor ce s-a desfăşurat în Ungaria. Doina Mureşului a reprezentat România, alături de ţări precum Letonia, Lituania, Belgia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria. A susţinut trei spectacole la Csongrad, Mindsent şi Hodmezovasarhely. Membrii Ansamblului s-au întors cu mai multe diplome şi un trofeu al Festivalului. […]

Citeste...

,,Microfonul de Argint” Festival Concurs de Muzică Uşoară Veche pentru tinerii judeţului Mureş

Concursul ,,Microfonul de Argint”, se organizează ca activitate în cadrul proiectului cu acelaşi nume finanţat de către Consiliul Judeţean Mureş şi implementat de Asociaţia Keist în parteneriat cu Palatul Copiilor Tîrgu-Mureş. Festivalul concurs de muzică uşoară se adresează elevilor şi tinerilor din judeţul Mureş şi îşi doreşte să creeze o punte de legătură între generaţii prin abordarea genului de muzică […]

Citeste...

Generaţia care se iubeşte pe facebook

„Tată, sunt îndrăgostită de un băiat foarte departe de mine… El locuiește în America. Ne-am cunoscut pe un site de întâlniri, am devenit prieteni pe Facebook, am vorbit pe WhatsApp, m-a cerut de nevastă pe Skype. Am nevoie de acordul și binecuvântarea ta. Tatăl a spus : – Wow! Serios?? Atunci căsătorește-te pe Twitter, distrează-te online, cumpără-ți copiii de pe […]

Citeste...
1 222 223 224 225 226 248