Rediscovering bright minds”

Sănătatea mintală, subiectul principal, la conferința “Rediscovering bright minds”

Trăim vremuri în care tinerii, care astăzi se află pe băncile școlii oferă speranță. Sunt generația care se implică din dorința de a aduce schimbare în comunitate.

La fel s-a întâmplat și cu echipa We All, formată din Amira Najjar, Oana Socolean, Ciprian Căprar și Mara Dumitrache, coordonaţi de prof. Drescan Cristina, alături de voluntari, a reușit să pună bazele primei ediții a conferinței “Rediscovering bright minds”, cu scopul de a sublinia importanța sănătății mintale și conexiunile acesteia în materie de dezvoltare personală.

,,Salut prezența la această conferință, care aduce în fața dumneavoastră, minți strălucitoare, persoane tinere de succes, ce schimbă lumea în bine, prin ceea ce fac. De-a lungul timpului, ca oameni, am învățat să vorbim și să ascultăm. Am comunicat și am împărtășit idei care au condus la inovații. O idee este impulsul de care avem nevoie pentru a modela cursul istoriei. Acestea pot veni din orice colț al lumii și împărtășirea lor poate aduce o schimbare în modul în care privim lucrurile. Am pornit la drum acum câteva luni cu gândul clar de a aduce împreună oameni care împărtășesc aceleași idei, care își pun aceleași întrebări și caută necontenit răspunsul care să li se potrivească. Așa a luat naștere proiectul despre care noi, echipa de organizare, credem că are puterea să ofere viziuni noi, ghidate de profunzime, prin vocile celor ce urcă pe scenă astăzi. Ideile au capacitatea de a schimba atitudinile, viețile si, indraznim să credem, că pot schimba lumea, de aceea fiecare dintre speakerii noștri își va împărtăși experiența. Vin în fața noastră cu gândul să ne inspire și să ne ofere o bucățică din esența pe care au păstrat-o la loc de cinste în evoluția lor.,, a precizat în discursul său de început, Amira Najjar.

Rediscovering bright minds

Invitaţi la eveniment au fost speakeri din diferite domenii, care au atins mai multe aspecte ale stării de bine în spriritul ideilor care merită împărtăşite. Au urcat în fața celor prezenți Smaranda Enache – fondator Liga Pro Europa, Paula Rusu – jurnalist, Dan Mihai Fărcaș – anteprenor, Anca Făgărășan – psiholog clinical, Cosmin Morar – IT, Klaus Birthler – arthitect, Doru Cătană – avocat, Simona Ciff – psiholog, Mihai Grama – designer.

,,Mă bucur că au venit atât de mulți tineri. Nu credeam să vină în număr așa de mare și sunt sigură că cei prezenți se vor întoarce acasă cu un bagaj de informații. Din păcate, însă, eu sunt destul de critică… Văd foart mulți folosind telefoanele. Acum, desigur ei pot să îmi spună că adresau întrebări vorbitorilor. Dar din păcate, foarte ușor, indiferent de vârstă, ne faultăm singuri. Când ți se oferă ocazia de a participa la un astfel de eveniment, când nu te constrânge nimeni să participi, cred că este foarte jenant să nu te poți desprinde de tehnologie. Exact acolo ajungem de unde am pornit. Pandemia a avut niște efecte incredibile. Dacă până atunci știau să se restrângă de la folosirea tehnologiei și părinții erau mai atenți, acum, pandemia a adus exact opusul: să insistăm să fie tot timpul conectați. Însă această conectare a adus foarte multe neajunsuri și din păcate primești un ,,ucigaș,, silențios, pe care nu îl observăm decât foarte târziu. Adică depresia. Și când devine cronică, face victime. Dar să terminăm pe un ton pozitiv. Sunt foarte bucuroasă că speakerii au răspuns invitației. Aceștia nu sunt remumerați, fiecare a venit cu o istorie de succes și a oferit mai mult decât o lecție. Eu sper ca tinerii să plece cu ceva folositor. Altfel nu ar avea rost tot ceea ce am făcut până acum.,, Cristina Drescan, coordonator proiect.

,,Ne aflăm cu toţii aici având un scop foarte important, şi anume acela de a găsi pârghiile necesare interioare pentru a avea o viaţă de calitate. Rediscovering Bright Minds: Găsirea stării de bine şi importanţa acestei stări în dezvoltarea noastră personală şi profesională.

Starea de bine este un termen frecvent utilizat, iar definiția stării de bine este variabilă. Ea a fost studiată într-o gamă largă de discipline, grupe de vârstă, culturi, comunități și țări, rezultând o mare varietate de definiții. Modalitatea de măsurare a stării de bine în mediul școlar este cu atât mai controversată. Unanimă este însă concluzia asupra naturii sale multi-dimensionale, incluzând aspecte cognitive, emoționale, sociale, fizice și spirituale.

Toţi factorii implicaţi în educaţie -elevi, părinţi, profesori, autorităţi- trebuie să înțeleagă potențialul pe care starea de bine îl poate avea pentru o schimbare pozitivă, ce este necesar  pentru a promova starea de bine și cum poate deveni aceasta o forță puternică în procesul de învățare și dezvoltare al tuturor.,, spune Andreea Dumitrache, directorul Liceului Teoretic Lucian Blaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*