S-a încheiat ultramaratonul internațional Transylvania 6 days

În perioada 8 – 14 august s-a desfășurat în Reghin, Transylvania 6 days, în premieră pentru România, cursa de 6 zile – 144 de ore, unde obiectivul a fost ca fiecare sportiv să adune câți mai mulți kilometri alergați. La această cursă s-au înscris 9 sportivi din țări precum Germania, Italia, Grecia, Franța și România. Pe rând, s-a dat startul și la celelalte probe de 72 de ore, 48 de ore și 24 de ore.

Duminică, 14 august, la finalul tuturor curselor a avut loc și festivitatea de premiere unde, la cursa de 6 zile, primele trei locuri au fost obținute de Stimoniaris Athanasios din Grecia cu 705.596 km, Daniele Alimonti din Italia cu 666.022 km și Robert Miorin din Franța cu 654.234 km.

• 

• 

• 

Printre cei 9 sportivi care au dus în spate această cursă de 144 de ore până la final s-au numărat și două femei: Edda Bauer din Germania, de 78 de ani, care a reușit să adune în cele 6 zile un total de 465.626 km clasând-o pe locul 6 și Simona Gollent din România cu 328.38 km, pe locul 9.

De menționat faptul că printre cei nouă sportivi care au reușit să  treacă linia de finish la cea mai grea cursă din competitive se află și Andrei Conciu, mezinul competiției, de doar 18 ani, care a reușit să adune 371.322km clasândul pe locul 8.

Clasamentul curselor de 78, 48 și 24 de ore:

Ce concluzii putem trage după finalul Transylvania 6 Days? O competiție în cadrul căreia s-au înscris sportivi de toate vârstele unde nu s-a ținut cont de profesie ori naționalitate. Au fost sportivi experimentați sau la prima încercare, dar unde într-un final au contat numărul kilometrilor alergați și experiența participării la un astfel de eveniment.

În toată această perioadă au fost unii sportivi care au avut probleme de sănătate, fie dureri de stomac, fie dureri de spate, de mușchi ori oase și tendoane. Toți și-au încercat limitele la maxim, mulți au încercat pentru prima dată astfel de provocare, dar despre toți putem spune că au fost inspirație și-un exemplu de rezistență, de care cei prezenți n-au mai văzut. Dar în spatele kilometrilor alergați s-au legat prietenii, au povestit, s-au ajutat pentru că da, sportul unește.

Adrian Bonțiu, organizatorul acestui ultramaraton a ținut să aducă mulțumiri tuturor celor implicați și care au fost sprijn pentru buna desfășurare a evenimentului. ,,S-a încheiat prima ediție a Transylvania 6 Days! A fost un proiect la care am lucrat un an de zile, cu gândul de a întoarce ceva comunității de alergători și acestui sport, care mi-a oferit atât de multe lucruri. Am încercat sa implementez lucrurile bune văzute de-a lungul timpului la alte competiții similare din întreaga lume, dar și ideei proprii. Iar rezultatul a fost cel care a fost văzut de cei care au fost acolo, la Reghin.

Mulțumesc Autorității locale pentru implicare și sprijin și oamenilor care au făcut posibilă și au ajutat la organizarea primei ediții. Anul viitor promitem o noua editie, nucleul echipei fiind deja format, dar vom face ca lucrurile sa fie făcute mai bine, scopul nostru fiind să oferim participanților toate condițiile pentru obținerea celor mai bune rezultate. Mergem înainte ! Ne vedem in 2023!,, spune Adrian Bonțiu.

După finalul celor șase zile am purtat un scurt dialog cu Edda Bauer, cea care la 78 de ani deține 9 recorduri mondiale.

Rep.: Ce vă determină să alergaţi? 

Edda Bauer: E o poveste foarte lungă. M-am născut în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Înainte de asta, părinţii mei au avut doi fii, care au murit când erau foarte mici. Iar mama mea a fost foarte bolnavă sufleteşte după aceea. Atunci tatăl meu a mers cu ea la un psiholog. Asta era în 1943. Şi psihologul a zis „Faceţi un alt copil şi ea se va concentra asupra lui, şi nu veţi mai avea nevoie de terapie.”. Deci cel nou am fost eu, şi cum vă puteţi închipui mama nu m-a lăsat să fac vreun sport, a fost super-protectoare. Astfel toată viaţa cam până la 35 de ani nu am făcut niciun sport, apoi am avut o prietenă care m-a învăţat să merg pe bicicletă ca pe un copil mic. Deci am fost o persoană fără abilităţi sportive, în şcoală am avut note proaste la orele de sport. Apoi mi-am spus că ar trebui să fac ceva în privinţa asta şi am început să fac drumeţii pe munte, întâi cu o prietenă apoi din ce în ce mai complexe cu ghizi antrenaţi pe vârf de 6000 de metri şi alte experienţe extreme.

Când aveam cam 60 de ani am realizat că e riscant pe munte la vârsta mea şi m-am întrebat ce aş putea altceva să fac. Astfel am început cu curse de alergare de 10 km în zona în care locuiesc, semimaraton, la 60 de ani primul maraton şi am alergat în toată lumea la maratoane, iar când am ajuns la 67 m-am gândit din nou ce-aş mai putea face. Astfel am alergat la primul meu ultramaraton.

Rep.: Dorinţa aceasta e din cauză că mama nu v-a dat voie? 

E.B: Mama nu a apucat să vadă, am început toate acestea după ce ea a murit. N-am vrut să fac ceva care să o sperie. Ideea e că pe munte întâlneşti oameni speciali, de asemenea şi în alergare. Pe lângă alergare pentru mine contează mult oamenii pe care îi întâlnesc, astfel pas cu pas am participat la ultramaratoane tot mai lungi, am început cu 50 de km sau aşa ceva apoi 24 ore, 48… Acum 2 ani am participat la o cursă de 2000 de km unde l-am cunoscut pe Adrian Bonțiu.

Rep.:  De aceea aţi ales să veniţi la această cursă?

E.B: Da, l-am întâlnit în mai multe ocazii, cred că prima dată a fost în 2017 la Atena, apoi în Pheonix Arizona, întotdeauna ne-am întâlnit la curse lungi. Găsesc interesant cum se comportă participanţii la aceste curse lungi, aproape fiecare ajunge la dureri de vreun fel, aproape toţi, şi încep să meargă astfel (înclinat), dar ei sunt împreună, ştii, şi la curse ultra te vezi cu ceilalţi pentru timp îndelungat, alergăm împreună şi vorbim.

Rep.: Nu simţiţi că e o competiţie, presupun.

E.B: Da, şi scheletul tău are foarte mult de dus şi începi să mergi aşa (înclinat). După mai multe zile e normal ca scheletul să nu se mai poată susţine, eu mă înclin aşa, celălalt se înclină aşa şi povestim. E o lume specială. Nu e doar despre alergare, este şi despre a întâlni oameni şi a vedea diverse ţări.

Acum e difert… În trecut făceam curse în Alpi, dar nu sunt puternică, nici rapidă şi de asemenea era şi un timp limită, nu mai pot face aşa ceva la vârsta mea. Nu mai particip la curse cu termen limită, pentru că acum sunt prea în vârstă pentru aşa ceva.

Rep: Aşa ziceţi?

EB: Da (râde)

Rep.: Deci înţeleg că nu doriţi să pierdeţi timp, vreţi să trăiţi viaţa cât mai deplin.

E.B: Bineînţeles pentru că nu ştiu când se va termina, astfel că trebuie să fac aceste lucruri acum, cât timp se mai poate.

Rep.: Mai există femei de vârsta dumneavoastră pe care le întâlniţi la astfel de competiţii? Pentru că noi n-am mai văzut.

E.B: Depinde de dificultatea curselor, dar sunt foarte puţine, altfel n-aş fi realizat 9 recorduri mondiale. Am un record pentru o cursă de 6 zile la care am participat în urmă cu 2 ani. Dar asta este pentru că la vârsta mea oamenii nu mai au astfel de preocupări, nu pentru că aş fi eu rapidă.